Pulsul vieții

V

21.06.2019.
O dată pe care o aştept cu nerăbdare. Ştii de ce?
Pentru ca ai promis că atunci o să ne revedem. În acelaşi loc şi probabil la aceeaşi oră.
Deşi nu cred.
Încă îmi aduc aminte cum îți sclipeau ochii când mi-ai promis asta. Şi probabil nu ți-am spus dar ai ochi frumoşi.
Din nou îmi aduc aminte. Stăteam la tine în brațe şi te priveam în ochi. O parte din mine era acolo, dar cealaltă ducea o luptă interioară.
Ştii... mi-e greu să recunosc dar îmi va fi dor de tine. Prefer să mă obişnuiesc cu ideea că nu o să mai fii aici, cu toate că eşti.
Îmi va fi dor de săruturile pe frunte şi zâmbetul tău timid când îți făceai curaj să mă alinți. Îmi va fi dor de poveştile tale nesfârşite pe care voiam să le întrerup doar sărutându-te.
Mereu mă întrebai de ce nu închid ochii când te sărut.
A venit timpul să-ți spun.
Păreai aşa prins de sărut. Adoram să văd asta. Erai acolo. Erai prezent. Şi o făceai cu toată ființa. Aveai ochii închişi. Şi era singurul moment în care puteam să te privesc intens.
Privindu-te aşa, nu-mi doream nimic altceva. Era perfect. Ne încadram perfect în peisajul verde al pădurii. O pădure în care mă voi plimba mult timp de acum încolo. Cu sau fără tine.  Căci chiar de nu vei mai fii acolo, amintirile vor ramâne. Deşi tu o să pleci, o să te simt încă acolo.
Amintiri care o să mă consume încet, dorindu-mi la nesfârşit să se repete.
Dorindu-mi iar să fie perfect.
Şi poate nu ți-am zis. Dar cel mai dor o să-mi fie de ochii tăi. Atingerea pielii tale. Buzele tale care trezesc ceva în mine. Respirația ta. Şi mâna mea într-a ta.
Perfect. Perfect de dureros.
Te rog să nu uiți.
21.06.2019.