Come to me

Prolog.

Isi tranti ghiozdanul pe hol, si o zbughi către camera ei fara sa bage pe nimeni in camera, lacrimile ii dadeau de gol tristeţea. De ce era tristă? Era doar o altă zi de liceu in care este batjocorită si ţinta glumelor nesărate din liceu. Isi sterge nasul cu mâneca bluzei de culoare neagră. Întotdeauna purta negru. O caracteriza. Era singură si trista, ca întotdeauna. Lacrimile curgeau fara voia ei. Isi urla in minte sa se oprească din plâns. Insa nu putea. Nu mai putea face nimic. Insa isi muscă buza de jos, calmându-se.
Isi aminti ca isi lăsase ghiozdanul jos, la intrare si coborî după el. Trecu pe langa bucătărie insa nici măcar nu se uita către ea. Nu ii era foame. Nici macar nu mai stia cum era sa mai gusti sau sa mănânci ceva bun. Cei de la liceu o numeau "grasă". Până si ea se numea grasă cu toate ca ea cântarea mai puţin de 50 de kilograme, copii de la liceu o numeau orfană sau tocilara.
Si asa era. Era orfană,si adoptată de o familie care sunt mereu plecaţi cu afaceri sau sunt plecaţi in vacante fara ea, ştiind ca ea nu este genul sa plece in vacante.
Isi luă ghiozdanul si încuia usa casei stiind ca azi, si probabil mâine, va fii singură acasă, era deja obişnuită cu asta. Insa ii plăcea. Ii plăcea singurătatea. Fiind singura mai mereu, nu trebuia sa dea explicaţii nimănui pentru ceea ce face. Sau nu putea vorbi cu nimeni, ceea ce o făcea sa se simtă mai bine,ştiind ca era singura. Ceea ce o făcea sa uite totul era sa înveţe sau sa citească. Ii plăcea sa invete, de fapt, acesta era refugiul ei de când se stia. Nu avea ocupatii acasa, nu avea prieteni, nu avea viata sociala deloc, nu avea nimic. Avea o casa mare, care nu o ajuta la nimic, avea niste parinti adoptivi foarte bogaţi si cunoscuti in oras, si peste hotare.
Isi târa picioarele pana in camera ei lasand ghiozdanul sa se sprijine de biroul ei. Analiza camera, era de culoare alba. Ii placea lucrurile simple. Asternuturile erau negre, de satin. Parchetul era ce aceeasi culoare ca aşternuturile, avea un dressing mare, cu haine de firma, dar nu le-a îmbracat niciodată pe motiv ca nu ii plac sau ca nu ii sunt bune. Mama ei adoptivă nu înţelegea cum de avea asemenea gusturi simple la îmbrăcăminte.
Nici ea nu stia. Un perete era numai dedicat cartilor ei, era un fel de biblioteca, dar nu ocupa spatiu mult. Ocupa doar un perete. Camera ei avea un balcon, ceea ce adora enorm, întotdeauna isi dori sa aiba o cameră cu balcon, patul ei era destul de mare, pentru doua persoane, ceea ce ii placea mult, era ca dormitorul ei se afla ultimul de pe hol. Isi scoase telefonul performant din buzunar, si il aşeza pe noptiera de langa pat, voia sa facă un dus, după care sa isi Faca temele, sa termine de citit cartea de peste 500 de pagini pe care o începuse acum doua saptamani in cantina şcolii, neavând prieteni cititul era singura ei preocupare, in afara de angajamentele ei de eleva eminenta. Apoi, urma sa se uite la un serial cu detectivi. Ii plăcea sa urmareasca astfel de seriale, i se păreau interesante si captivante, apoi urma sa zăbovească puţin pe balcon privind stelele.
Trecu pe lângă dressingul mare, si deschise usa glisantă. Isi alesese un tricou mare, larg, alb si niste pantaloni scurti de pijama, gri. Nu se expunea niciodată in fata cuiva. Nimeni, niciodată nu a vazut-o in pantaloni trei sferturi, dar pai pantaloni scurti. Ceilalţi o credeau o cauza pierdută. Insa asa era. Era pierduta.
Se îndrepta către duş, si intra aruncând fiecare piesa vestimentara prin baie. Intra in cabina, dând drumul stropilor calzi pe pielea ei rece. Lua in mana ei micuţa o cantitate de gel de dus, cu aromă de trandafiri. Adora acest gel de dus. Adora sa fie singura. Ii plăcea sa fie asa cum e.
Isi uda parul si aplica şamponul de aceeaşi aroma ca gelul de duş, frecând podoaba ei capilara. Parul ei negru, care ii ajungea pana la şolduri, ondulat natural, merita răsfăţul şamponului de trandafiri.

După treizeci de minute, iesi din cabina cu un prosop deasupra capului si unul pe corpul ei micuţ, dar cu forme,pe care nu le vedea. Isi lua pisele vestimentare aflate pe patul ei si incepu sa se îmbrace. Isi ştersese puţin părul cu prosopul, ii plăcea cand se usca natural, si il prinse într-un coc deasupra capului.
Apoi se îndrepta spre biroul ei luând cărţile si caietele in mâna indreptandu-se spre pat, începând sa studieze.

După ce isi termină temele si isi pregăti ghiozdanul pentru ziua de mâine, se îndreaptă spre balcon. Nu observa ca draperiile nu erau trase. Gandul ca cineva ar putea trage cu privirea către camera ei o ingrijora. Trebuie sa fii mai atentă, isi spuse in gând, se linişti cand văzu pe alee doar întuneric si linişte. Doar lumina lunii bătea peste fata ei frumoasa. Se aşeza pe scaunul din paie si privi luna. Niste lacrimi ii scăpau din ochi. Se simţea singura, privitul stelelor o faceau sa spere la ceva mai bun. Privitul lunii o face sa se simta linistita. Isi duse mana la gura, si se ridica de pe scaun, fiind inabusita de un plâns îngrozitor. Suspinele ii ieşeau involuntar din gura, simtindu-se neputincioasă. Iar. Tricoul dadea impresia ca nu avea pantaloni scurti pe dedesub. Un bâzâit asurzitor se imprastie in camera, si o face pe fata sa se întoarcă, gandindu-se cine ar putea fii la ora asta, ceea ce era ciudat. Ea nu primea mesaje. Nu avea prieteni. Nu primea mesaje nici măcar de la părinţii ei adoptivi. Primea numai bileţele lipite de frigider anunţând-o ca vor fi plecati in legatura cu afacerile. Debloca telefonul si cand vazu mesajul impietri.

Necunoscut: Nu plânge, iubito, strici ochii aia frumosi cu atâta plans..

Iubito? Cine se credea sa ii spuna asa? Tremura instantaneu la gândul ca cineva o vedea, si era singura acasă. Si mai ales ca ii spusese "iubito"
Luă telefonul cu ea pe balcon, si sprijinindu-se de balustrada, se hotarî sa ii scrie. Cu toate ca mama ei adoptivă ii spusese sa nu vorbească cu străinii. Avea sa il întrebe cine este, si sa ii spună ca e o greşeală.
Eu: Îmi pare rau,cred ca este o greşeală. Nu sunt iubita ta, ai gresit numărul.

                    Văzut la 23:45

Necunoscut: Nu prea cred, Rachel.

Acum chiar inlemni, la propriu.
De unde o stia acest necunoscut?

Eu: Nu ma numesc Rachel, nu cunosc această persoană cu acest nume.
                Vazut la 23:47

Necunoscut: Rachel, iubito, nu ma face sa sar balconul sa vin la tine. Stiu ca esti singură acasa, apropo.. De azi imi vei răspunde la meaje.
P.S arati minunat in acel tricoul si iti stă super cu acel coc, imi vine sa intru peste tine, dar ma abtin.

De unde stia ca era singura acasă? De unde stia numele ei? Ea nu avea prieteni sa presupuna ca ii juca cineva vreo festă. Cand citi ultima fraza, se înroşi instant.

Necunoscut: Imi place cand roşeşti, iubito, mi-ar plăcea sa vorbim mai multe, insa vom avea suficient timp de acum încolo. Acum trebuie sa te culci. Noapte buna, iubito, sa stii ca te vad, asa ca esti nevoită sa dormi.

O vedea? De ce ii purta de grija? Era ata de obosită, încât nu putea pune lucrurile cap la cap, avea sa Faca cercetări si va descoperi cine este anonimul.
Asculta sfatul lui, si se puse in pat, tragand patura peste ea.
Fu atat de obosita incat nu luă in seama parfumul de bărbat din camera ei. O sa aflu cine esti, anonimule, isi spuse in gând înainte sa adoarmă.