TICĂLOSUL

Capitolul cinci

Hayden Styles

Am stat în fața ușii și am privit-o cum a plecat. Eram curios, ce i-am făcut de a venit până în fața ușii mele și a aruncat cu zaharul in mine? Oare e expirat? mă întreb in sinea mea și iau punga de jos, care e goala și privesc data expirării. Zahărul nu expiră din câte observ. Atunci ce a determinat-o să vină aici, la mine și să-mi arunce zahărul în fața?

Mă încrunt spre ușă ei și intru în apartament. Am sa aflu eu de ce a făcut asta și de ce mi-a spus pe numele adevărat. Oare și-a dat seama? mă întreb iar în sinea mea. Daca și-ar fi dat seama, m-aș fi trezit cu vreo zece palme peste față și vreo nu știu câte șuturi în fund și azvârlit într-un șanț. Dar poate că nu și-a dat seama, poate s-o fi gândit la mine, cine știe?

Oricum, Devon pe care am cunoscut-o astăzi nu mai e Devon de acum câțiva ani  Acum este o femeie în toată regula, independentă, cu capul pe umeri și foarte frumoasă. Dacă atunci când eram mici trăgeau băieții la ea, acum sunt sută la sută sigur că unii bărbați sau poate toți vor să îi ajungă în pantaloni.

M-am dus în dormitor și mi-am ales niște haine de purtat pe acasă. Astăzi nu aveam chef sa fac nimic, decât să lenevesc și poate să o enervez un pic pe micuța Devon. Oare am numărul ei sau mi l-a dat? Mi-am luat telefonul și am căutat în agendă numărul ei, dar nici urmă de el. Deci nu mi l-a dat. Doamne, cât de prost să fiu! O regăsesc în sfârșit pe Devon, dar nici că nu i-am cerut numărul de telefon. Așa prost m-a făcut mama?

Cum pot face rost de numărul ei?

Iau iar telefonul și caut în agendă numărul celeilalte vecine și o sun. Poate ea face rost de numărul și așa mă pot juca puțin cu Devon.

— Alo, Hayden? vocea vecinei mele se aude și mă felicit pe mine ca am avut aceasta idee. Acum sper sa îmi meargă.

— Buna ziua, doamna Priscilia, o salut și mi-o imaginez cu obrajii roșii. O avea ea 57 de ani, dar atunci când vorbesc cu ea, mai că pică pe podea. Am nevoie de o favoare din partea dumneavoastră, îi spun și îi detaliez tot planul pe care mi l-am făcut in minte.

În doar douăzeci de minute am făcut rost de numărul lui Devon și a trebuit să o felicit pe doamna Priscilia. Fără ea nu aș fi avut acum numărul și i-am promis o întâlnire cu un bărbat cam de vârsta ei. Acum trebuie sa găsesc unul că nu cunosc niciunul.

Hayden: Bună, Devon.

Trimit mesajul și aștept să îmi răspundă.

Devon: Ahm, bună? Cine ești?

Rad când văd ce am primit și îi scriu repede.

Hayden: Prințul din visele tale, ai vrea să-mi fii prințesa?

O întreb și deja mi-o imaginez într-o rochie lungă de un roșu sângeriu.

Devon: N-ai vrea tu să te duci dracu'?

Hayden: Păi dacă mă duc dracu' cine te mai protejează?

Aștept vreo cinci minute până primesc mesajul și îl citesc.

Devon: Lasă că are cine să îmi poarte de grijă. Nu trebuie să te oferi tu.

Hayden: Dar nu m-am oferit.

Devon: Dar voiai!

Hayden: Hm, poate...

Devon: De unde ai numărul meu?

Hayden: Eii, și tu acum... mi l-a dat un porumbel.

Devon: Un porumbel? Hm, ciudat.

Hayden: Ia zi-mi, ești dezbrăcată?