Pradatori de noapte

Capitolul 26. Prădător și pradă

Ațipisem de mai multe ori în noaptea ce tocmai a trecut. Deschid ochii și îmi dau seama că dormeam adânc. Soarele a răsărit de câteva ore. Alerg în peșteră. Îl observ pe Roy în forma lui umană. Prădătorul dispăruse și el odată cu ațipirea lunii. Deschid ușa. Roy e încă la pâmânt. Îi aduc hainele, dar acesta nu are nicio reacție la prezența mea.

-Roy, ești bine? întreb îngrijorată.

Vocea mea pare să îi forțeze o reacție. Încearcă să se ridice, dar nu reușește din prima. Mușchii încă îi tremură, iar pe frunte îi curge sudoarea. Îl ating ușor pe umăr, iar trupul său este neobișnuit de fierbinte. Îmi respinge mâna și își îndreaptă privirea asupra mea și văd că strânge din dinți. Cumva îmi aduce aminte de prădătorul de noaptea trecută și mă trec niște fiori.

-Roy, sunt eu, Lexi! rostesc încet.

Privirea lui pare să nu mă recunoască. Încep să îi aud respirația greoaie, iar mâna lui mă imobilizează de gratiile cuștii. De data asta simt teamă și încep să respir cu greutate. Simt că nu mai am destul aer și mă sufoc.

-Te rog, mă rănești! rostesc din nou.

Tresare.

-Lexi?

Zicându-mi numele se desprinde de mine, parcă speriat de ceea ce tocmai a făcut.

-E în regulă! încerc să îl calmez, dar el se ridică și aleargă spre ieșirea din peșteră.

Mă ridic și eu și alerg după el. Afară, îmi dau seama că nu înaintase prea mult și căzuse din nou la pământ aproape de niște tufișuri. Îl ajung și încerc să îl ajut să se ridice, dar aud niște voci de bărbați. Pândesc dintre tufișuri și îmi dau seama că e Logan, cu șeriful. Șeriful se îndepărtează, dar Logan vine spre noi.

-Roy, e vânătorul. Ești dezbrăcat și își va da seama că ești lup dacă te va vedea așa. Trebuie să alergăm înapoi în peșteră!

Aruncă și el o privire.

-Nu pot să mă mișc atât de repede, dar tu poți. Fugi! Nu trebuie să te vadă cu mine!

Observ că vânătorul e foarte aproape de noi și nu mai am nici eu timp să plec sau să îl distrag.

-Nu! Nu te voi lăsa aici. Am o idee!

Îmi dau tricoul jos, la fel și pantalonii și rămân în lenjerie.

-Lexi, ce faci? mă întreabă cumva uimit de priveliște.

-Trebuie să inventăm o explicație pentru faptul că ne aflăm aici, acum.

Mă apropi de el sugerându-i ce am de gând.

-Lexi, ești sigură?

Încep să îl sărut, iar el întră în joc. Îmi duc mâinile peste trupul său, care e la fel de fierbinte, iar el îmi mângâie ușor spatele gol, transferându-mi parcă din căldura pe care o emană.

O tuse gravă și forțată mă face să tresar ușor.

-Copii, ce faceți aici așa devreme? rostește Logan privindu-ne suspect.

Îmi acopăr partea de sus a corpului cu tricoul.

-Logan...pai...suntem la un...picnic.

Rostesc eu prefăcându-mă jenată de situație.

-Picnic?! Așa de parte de oraș?

-Lacul...e cel mai romantic loc din Springtown! forțez eu un zâmbet.