Flirtând cu partea întunecată // Sebastian Morgenstern //

capitolul 2

Destinul îngăduit în ceruri este măsluit diabolic de îngeri decăzuți.

~⚜~  

     — Glumești, murmură fata, apoi porni în fugă după el. Glumești, nu poți fi el.

     — Ce te face să crezi că nu aș putea? Ochii lui o fixară preț de câteva secunde după care se trânti pe canapea. Își lăsă capul să se sprijine pe spătar și se întoarse. Deci? 

     — Nu...nu arăți ca el. 

     Katherine știa că era una dintre cele mai proaste scuze pe care le găsise vreodată, și își dădu o palmă mintal când îl văzu dându-și ochii peste cap. Așezându-se pe un fotoliu, îl privi pe Sebastian. Părul lui strălucea din nou sub razele soarelui, buzele pline, rozalii murmurau ceva ce ea nu putea înțelege —dar nici nu se străduia. Era frumos, nu putea să nu admită asta, iar învăluit în raze, nu era mai prejos unui înger. Abia atunci când își deschise din nou ochii, Kat realiză că se holba. 

     — Cum credeai că arăt? O întrebă deodată. Ca trezită din somn, reuși să îngâne câteva cuvinte.

     — Nu știu. Înalt, pistruiat, blond...

...dar în niciun caz nu mă așteptam ca părul tău să fie argintiu. Sau să arăți atât de bine. 

     Ca și cum ar fi ghicit la ce se gândea, băiatul rânji în colțul gurii și se îndreptă spre ea.

     — Îmi pare rău că te dezamăgesc atunci, spuse. Degetele lui îi ridicară bărbia, astfel încât privirile li se întâlniră.

     Katherine îi cercetă chipul, oprindu-se asupra buzelor lui. Nu, își zise, în sinea ei. E o greșeală. Îi prinse încheietura, încercând să-l îndepărteze, dar nu se clinti. Chipul lui, văzut de aproape, nu mai părea atât de perfect. Avea umbre vineții sub ochi, dovezi ale nopților nedormite și în ciuda voiciunii pe care o arătau mișcările făcute de el, ochii lui trădau oboseala acumulată în ultimele zile. 

     Peste câteva secunde, băiatul râse și se trânti înapoi pe canapea.

     — Să-ți fi văzut fața!

      Katherine tresări. Sebastian își înăbuși alt hohot de râs și își dădu capul pe spate.
   
     — Râzi, îngână ea, furioasă, în timp ce se ridica. Râzi, dar cine râde la urmă va râde mai bine. Mă duc chiar acum să trimit un mesaj Conclavului.

     — Ba n-ai să o faci.

     Îi prinse încheietura, fix când voia ea să se îndepărteze, și o smuci înapoi.
 
     — De ce să nu? Îi replică, pe un ton acid. Ceva tresări în ea atunci când îl privi, dar era prea încăpățânată ca să arate asta.

     — N-ai vrea să-ți faci un dușman din mine. 

     — Nu mi-ai face rău.

     Încrezătoare, fata îl fixă cu privirea, sfidându-l. Sebastian păru încurcat câteva clipe. O privi, cu încruntătura lui specifică, și îi eliberă încheietura. Cum prinse momentul, fata îl împinse și o luă la fugă pe scări. Lui Sebastian nu îi trebuiră mai mult de două secunde să realizeze și să pornească după ea. O ajunse din urmă imediat ce coti spre culoar, iar ușa de la intrare scârțâi. La naiba! Katherine îl împinse în camera ei și îl încuie acolo.