În noaptea de după apus se hrăneşte bestia în loc de beznă,
Şi îmi ocup locul de lângă el să-mi fac cuvintele cu gust de mentă,
Că mai am multe de învățat şi sulița de citate mă străpunge,
Că degeaba le aud dacă mintea mi le restrănge,
Cu cine să stai la o vorbă dacă toți zic că mă resping?
Poate-n cutia lor celebrală sunt sentimente ce le ating,
Dacă aş fi trăit din nou la fel ca o persoană anormală,
Aş fi înțeles de ce cuvântul este ca o înțepătură letală,
Şi le folosesc des pentru ei ca să se simtă importanți,
Fiindcă cine altcineva să le mângăie obrajii cei purtați,
De vină şi de lacrimi arunca-te de peste bord,
Şi de planşele cele goale arunca-te de peste tribord.
