The Unhappy || Vkook

bo-peep

I s-a asezat în poală. Îl sărută jucăuș pe buze, o simplă atingere vibrantă. Trupurile li se electrizară, Jungkook întrerupând contactul zgomotos al buzelor.

- Întoarce-te când ești pregătit de o satisfacție greu de uitat și acoperit, Taehyung. O funie... O eșarfă roșie și catifelată, să îmi reprezinte statutul și preferințele rafinate.

Scăpând cătușele sub biroul din lemn lucios, Taehyung își lovise creștetul de suprafața obiectului, înjurând în barbă. Era unicul supraviețuitor din acea clădire unde a lucrat timp de 7 ani, rămas pe cont propriu, afundându-se mai mult în detaliile crimelor fără un vinovat. Doar simple sinucideri. Nu avea familie și nu își va întocmi una. Șansele să se piardă în acest caz aparent incurabil și greu de descusut erau mari, asumându-și riscul ca un adevărat detectiv și în același timp polițist.

Schimbându-se de uniforma albastră și incomodă, dar care oferea satisfacție rațională, Taehyung își roti privirea spre ușa întredeschisă când simți o prezență străină. Încruntându-se, conștient că era seară și nici o persoană nu știa codul biroului său, își îmbrăcă tricoul alb și strâmt, acompaniând stilului său vestimentar o jachetă de aceeași culoare. Părăsind clădirea de 7 etaje, întunericul nopții îi evidenția trupul hoinar, la fel de singuratic. O mașină trecuse prin fața sa, aducând cu adierea scurtă a vântului și suspiciunile bărbatului în vârstă de 27 de ani. Femeia de la volan îl aștepta la colț, șatenul alegând să își păstreze expresia neutră a chipului obosit.

Înaintând fără a ști ce îl așteaptă, palme impuse pe umerii săi îl îndemnară să își asculte intuiția. Astfel, se găsi transpus în mașină, privind persoana străină de la volan. Prin oglinda retrovizoare, femeia cu rama ochelarilor ovală avea să îl supravegheze pe Taehyung, fiind exagerat spus. Doar îi va privi evoluția gândurilor și planurilor ce vor urma aplicate în viitor. Când motorul anunțase că pornise la drum, bărbatul nu era pregătit să îi adreseze noii prezențe vreun cuvânt, privind geamurile transparente, un miros de motorină înecându-i căile respiratorii.

- Nu îmi vei explica de ce ai oprit special pentru a mă urca în această mașină? își dezvălui grosimea glasului ușor răgușit, femeia neschițând vreo urmă de sentiment. De fapt, nici nu avea nevoie să privească drumul pe care îl știa pe de rost, lăsându-și palmele să manevreze cu simplitate autovehiculul straniu.

Atenția lui Taehyung i-a fost atrasă de o altă persoană ce se părea că era crucificată, mijindu-și ochii confuz. Străzile capitalei se transformaseră într-un drum abrupt și necunoscut, voind să deschidă una dintre portieri, acestea blocându-se fără ca femeia de la volan să își miște trupul. Șatenul avea buzele întredeschise, inspirând cu greutate aerul înecăcios de motorină. Acel băiat crucificat, cu o robă la fel de albă și de curată, îi urmări chipul lui Taehyung până ce mașina dispăruse cu adevărat în răfalele insesizabile de vânt.

Oprise în fața unei case aflate în flăcări. Neavând timp pentru a procesa ceea ce se întâmpla în jurul său, Taehyung auzi cum portierele au fost deschise, urmând să mărească pasul pentru a găsi un simplu act de salvare pentru ca flacăra să nu se extindă. Pășind în interiorul clădirii pe jumătate dărâmate, analizase întreaga încăpere cât încă focul nu arse tot în urma sa. Unicul obiect intact era televizorul așezat în opoziție față de o canapea din piele, acesta fiind deschis. Cât încă imaginea era blurată și în căutare de semnal, Taehyung ridicase în palmele sale reci telecomanda drept accesoriu al televizorului de modă veche. Uitând de fumul dens și lumina flăcărilor devastatoare, muzică îi surprinse timpanele sensibile, îndreptându-și privirea spre ecranul obiectului ciudat de înspăimântător. O siluetă a unui idol cel mai probabil se mișcă pe ritmul melodiei, fiind îmbrăcat în alb și cu o mască de iepure de-a lungul chipului nedeterminat.