Europe Skies

Xander

                       Oxford.

                       Mi-e foame. Mi-e poftă de un BigMac.

                       Facultatea la care m-am înscris mă omoară încet şi cu grijă. Îmi dau părul roşcat din ochi ca să vad campusul prea plin de studenţi vorbăreţi.

                       E gălăgie. Nu e nici măcar zece dimineaţa. Asta este bine. Două tipe trec prin faţa mea fluturându-şi genele. Le ignor şi păşesc în spate ca să îmi iau geanta. Nu am multe la mine. O să ămi iau haine de aici. Colegul de cameră îmi face cu mâna şi vin către mine. Observ că are cămaşa în pantaloni. Tocilar?! Ce biiine! Gândesc ironic. Zâmbesc uşor către brunet şi pornim.

                       Încercă în zadar să îmi explice ceva despre problemele şi alergiile lui. Nu-l bag în seamă. Nu îmi pasă atât de mult că e alergic la pisici cât să mă prefac interesat. Nici măcar nu caut lucruri pe care le am în comnu cu el. Îi zâmbesc schiţaat ca să vadă ce actor bun sunt. Nu observă că îl mint pe faţă.

                       Intrăm în clădirea căminului. Ben? (cred că aşa îl cheamă) se opreşte să vorbească lângă un alt brunet. Fug să prind liftul. O brunetă mi-l fură. Îmi pun în cap să urc până la patru înaintea ei. Stai aşa... La patru stau şi eu. Shit... Of paper!

                       Nu contează. Încep să fu pe scări cu chitara în spate şi bagajul în mână. Etajul unu... doi... trei... Patru! Primul apartament pe dtânga e al meu. Las geanta pe podeaua acoperită de o mochetă ieftină şi încep să caut cheile. Aud bing-ul liftului. Bruneta a ieşit.Îi scot limba zâmbind dulce.

                       Cheile! Le scot din hanoracul gri închis şi mă chinui să o îndes pe cea bună în broască. O mână albă împinge cheia şi descuie uşa.

Isabella

                       Oxford.

                       Mi-e foame. Mi-e poftă de un BigMac

                       Mă doare burta şi mi-e greaţă. Poate din cauza emoţiilor. În curând o să ajung. Taxiul miroase a brăduleţ de la OMV. Străzile sun curate, faţă de altele din celelalte ţări în ace am mai fost. Nici urmă de ţigări, hârtii sau rahaţi de câine pe jos.Peste tot numai verde. Copacii şi iarbă, flori şi albine, coşuri de cunoi şi asfalt. Poate o să ajungă să îmi placă aici.

                       Ajung în faţa marii porţi din metala faimoasei facultăţi. Intru, iar mirosul de cărţi vechi îmi umple nările. O doamnă pe tocuri groase, urâte şi la costum vine să mă întâmpine.

                       - Domnişoară! Dumneavoastră trebuie să fiţi Isabella Rybak. Eu sunt directoarea Hamshort. îmi spune dama întinzândumi mâna.

                       O apuc între degete şi o strâng, răspunzându-i printr-un zâmbet. Un băiat mic de înlăţime vine alergând, cu o faţă nemulţumită la semnul bătrânei.

                       - Săru' mâna! Îmi zice uitându-se la mine zâmbind fals, înjurându-mă în gând.

                       - El este Steven. Vă va conduce la camera dumneavoastră. Din păcate. Nu v-am putut găsi o colegă. Cursurile încep mâine, nu uitaţi! strigă directoarea îndepărtându-se.

                       Băiatul o ia înainte, iar eu îl rmez atentă, privind în jur. Ajungem în faţa unei clădiri verde pal, ca voma de bebeluş, de patru etaje.

                       - Etajul patru, prima pe dreapta. Liftul e acolo.

                       El pleacă. Îm trag troller-ul după mine, intrând în lift. Apăs ultimul buton şi aştept. Interiorul liftului e măzgăilt. Şi mie nu îmi place să îmi las amprenta pe uşi sau pereţi. Ies. Un băiat roşcat, frumos, îmi scoate limba obraznic, dar totuşi dulce.

                       Copil mic.

                       Îşi scoate cheile din buzunarulul hanoracului şi încearcă să deschidă uşa.

                       Mă apropiu şi îmi pun mâna pe a lui.Îi împung cheia mai bine, iar uşa de deschide.

                       Măcar pot să ajut.

                       Mă îndepărtez încet, plecând spre uşa mea.