Prologue
Woo Sik îşi trecu mâna prin şuviţele brunetel de păr. Voia să plece odată. O auzi ţipându-i numele din nou şi înjură scurt. Nu se întoarse însă o lăsă pe ea să se apropie, fericită şi entuziasmată ca deobicei. Îşi auzea numele, continuând să i-l strige de parcă nu-l ştia, de parcă era handicapat.
Ea sări în faţa lui, cu zâmbetul până la urechi, şoptinud-i numele încă o dată, printre gâfâieli. Afişă un zâmbet schiţat, petrecându-şi mâna prin părul lui brunet.
-Bună, Min Ha! A şoptit ironic, pufnind.
-Bu...Bună, Woo Sik-oppa! A spus, ignorând ura pe care tânărul o emana în prezenţa ei.
Min Ha era uneori prea extazică, iar asta, evident, îl eneva pe Woo Sik. Nu, nu îl enerva, îl scotea din sărite de la prima până la ultima clipă. Deşi ei nu-i trecu niciodată prin cap că el ar putea să o urască încât să nu o mai vrea pe Terra. Tipul îşi umezise buzele scurt, privind-o pe tânără. Nu se gândise până atunci la asta, dar o idee genială îi zbură atunci prin mine. Era sigur că ar face orice pentru el, nu-i aşa? Aşa că...
-Hei, Min Ha...
Ea tresări surprinsă, fericită că îşi auzi numele rostit cu atâta interes.
-Ce-ar fi dacă... Hm, să spune că ai fii, se oprise, umezindu-şi buzele.
Fata făcu ochii mari ascultând fiecare cuvânt rostit de el. „Prietena mea”, auzise ea şi sare entuziasmată.
-Să spunem.. sclava mea, rosti el afişându-şi zâmbetul încrezător.
-Eu? Da! Spuse, făsă să mai audă ce i-a spus cu adevărat Woo Sik.
Se aburise singură, iar Oppa câştigase jocul acela supid, pe care, aparent, îl vor juca pentru multă vreme de acum încolo. Surâde dulce către aceasta, spunându-i că îi place cafeaua neagră, apoi pleacă.
