Orasul asta nu e unul in care sa se intample prea multe lucruri. Pot spune, chiar, ca oamenii au un alt aer. Parca sunt obisnuiti cu soarta lor de a sta aici, iar niciunul nu isi doreste sa schimbe ceva. Ei lasa impresia ca fiecare lucru e lasat acolo de o putere din alta lume, motiv pentru care ar putea creste o padure pe acoperisul unui bloc, pentru ca n-ar deranja pe nimeni.
Nu am petrecut prea multe ierni prin alte parti, dar aici caderea fulgilor pare vesnica, de neoprit, timp de vreo trei luni. Albul hipnotizeaza tot ce inseamna suflare umana matura, paralizand-o si lasand-o fara vlaga, fara dispozitie pentru a face ceva. Cealalta parte, oamenii mici, sunt cei mai fericiti. Vezi cat de lunga-i ziua, pe fiecare strada, cate un prichindel cu obrajii rosii si nasul de Rudolf, iar zapada din varful caciulii pare de neclintit.
Pare brusc cand albul de pretutindeni face vizibil griul blocurilor, iar verdele mugurilor si al ierbii pare desenat cu o pensula de aceeasi fiinta supranaturala, ce schmiba doar lucrurile mici si neimportante. O data am vazut niste oameni mici ce stateau, se uitau la florile proaspat aparute ale unor copaci, si uitau atunci de luna ce trecuse de cand se jucau prin albul inghetat. Inca simteau nevoia de ceva rece, asa ca se bucurau pe deplin de prima inghetata pe anul ala.
Cateva saptamani mai tarziu, soarele parca-parca avea puterea mai mare decat in anii de pana atunci. Imi e greu sa compar soarele din doua zile si sa spun cand a fost mai cald fara un termometru in fata, dar vara ce tocmai se instalase avea sa ma marcheze mai mult decat celelalte. Cred ca mai mult de atat ar fi putut sa ma schimbe doar vreo prezenta feminina, dar de data asta nu a fost asa.
Pana atunci faceam tot felul de minunatii, tot felul de prostii, doar ca sa stau destul de bine cu banii. Niciodata nu eram multumit de ce aveam si mereu tindeam spre mai mult. Stiam ca merit mai mult, dar nu stiam cum sa obtin asta. Sincer, nici nu stiam la ce aveam nevoie de ei, dar mereu am vrut sa am o oarecare siguranta. Nu mi-au placut relatiile de-o noapte, si mai putin cele de-o saptamana. Chiar daca o vorba spune sa iubesti dragostea, nu pe cei ce o fac, inca am ramas fidel vorbei cum ca fericirea vine prin iubire si ca dragostea ce dureaza o ceva mai mult chiar exista.
Banii si iubirea vin mana-n mana, dar uneori marcheaza oamenii nu in cel mai placut mod. Oamenii se omoara si din cauza banilor, dar si din cauza iubirii. Mai grav e cand unii le au ca motiv pe amandoua.Un lucru e sigur, iubirea nu influenteaza banii pe cat influenteaza banii iubirea.
Eu tocmai terminasem o idila cu o fata ce parea din alta lume. Felul in care ma privea atunci cand ii spuneam ca o iubesc ma facea sa ma simt inferior ei, insa dansa nu era iesita din comun. Cred ca asta era singurul lucru ce m-a atras la dansa, mai ales dupa ce o cunoscusem. La inceput o vedeam ca fiind cea mai frumoasa fata pe care o cunoscusem pana atunci, dar nici prin minte nu-mi trecea ca frumusetea ei ii va aduce atatea necazuri. La cat ma atasasem de ea, necazurile ei devenisera problemele mele. Cei ce-i faceau curte erau numerosi, iar eu am ajuns intr-un punct cand chiar nu mai rezistam. Simteam ca desi eram de ceva timp cu ea, nu o cunosteam mai deloc. Nu ii stiam felul in care gandeste si chiar simteam ca ma minte cu ceva. Timpul in care ea era pentru mine singura la care ma gandeam, eu eram doar ... inca unul. Fiinta ei se impartea in doua entitati. Una, care se comporta mai mereu frumos cu mine si ce ma facea sa o vad ca si cum nimeni in lume n-ar mai fi fost. Cealalta parte a ei era in timpul in care nu vorbeam, in timpul in care dansa nici macar nu-mi dadea vreun semn de viata, in care eu evitam sa o caut sa nu par prea sacaitor. Partea asta a doua nu ar fi dat doi bani pe mine. Cu timpul, aflasem ca fata asta nu avea cele mai onorabile moravuri. Cel putin asta simtea orice parte din mine, mai putin creierul. Acesta se gandea ca daca ea cunoaste 10 baieti mai buni decat mine, dansa nu era decat un pion pe o tabla de sah. Era de asteptat sa accepte cea mai buna varianta pentru ea, sa faca cea mai buna miscare. De cele mai multe ori, eu eram ultima varianta la care dansa apela. Chiar daca vorbeam mai in fiecare zi, frica mea de a nu fi un pisalog era un lucru prost de-a dreptul. Mi-am imaginat ca dansa chiar va aprecia tot ce fac, tot ce incercam sa fac, si nu credeam ca mi- ar ascunde ceva. Ma inselam mai mult decat o facusem vreodata pana atunci.
