Focul cel roșu se zbătea să ardă pielea albă a micuței Hilde, dar nu era cu putință. Pielea ei rămâne neatinsă și focul se stingea din ce în ce mai tare. Părinții ei muriseră, fiind inghițiți de Flăcările lui Halvor, gardianul pământului și al focului. Acesta din urmă se apropie de Hilde, care pe atunci avea doar cinci ani. Ea îl privi cu lacrimi în ochi, încercând să găsească în privirea lui rece o explicație pentru tot ceea ce se petrecuse.
- Care este numele tău? întrebă Halvor, cu o voce groasă și dură.
- H-Hilde.
Micuța îl privea atent, așteptând ca el să rostească următoarele cuvinte. Halvor își mângâia barba aspră în timp ce se gândea la un lucru care, deși nu știa ce e, pe Hilde o înspăimânda și îi transmitea fiori prin tot corpul. Sau, poate doar privirea lui rece avea acest efect. Micuța nu-și putea da seama sigur.
- De acum, numele tău o să fie Hildegarde. Hilde o să fie doar o prescurtare.
Halvor o ridică în brațele lui musculoase pe fetița cea firavă și îi șopti ceva la ureche ce o făcu imediat să adoarmă. Hildegarde însemna arenă de luptă, iar acest nume avea să i se potrivească perfect mai târziu, când va crește. Halvor are de gând să o transforme în Gardianul fricii.
