O picatura intr-un ocean

Prolog

Am doar 15 ani si pot afirma ca ziua de azi este cea mai grea din toata viata mea de pana acum si sigur nu o sa existe una mai rea. Astazi mi-au murit ambii paritnti.

*

-Scumpo, am plecat la lucru. Mi-a spus Charlie alergand grabit pe scari.

-Bine, tata.Am un presentiment prost legat de ziua de azi. O ciocanitura timida se auzi de la usa mea. Nu am putut sa disting foarte bine zgomotele produse de degetele mamei mele atunci cand atingea lemnul masiv.

-Intra !

-Bella… stii…

-Ce e mama ? Ce eviti ? Ce s-a intamplat ? Acum chiar ma ingrijora. Mama nu evita niciodata un subiect.

-Bella, ce este intre tine si Edward Cullen ?

-Oh, mama, nimic. Absolut nimic.

-Sigur ?

-Da, mama, sigur. I-am spus facandu-i cu ochiul. Era atat de protectiva atunci cand era vorba de baieti. Am ramas momente bune privindu-ne una pe cealalta in ochi. Nu stiu de ce, dar in adancul ochilor ei frumosi puteam vedea o anumita tenta de suparare.

-Mama, esti suparata ?

-Nu, doar ca… simt ceva aiurea. Ca si cum ar fi sfarsitul. Bella, sa ai grija de tine, stii tu, daca o sa se intample ceva. Ce ? Abereaza, cum sa i se intample ceva ? Nuuu !

-Mama ! Aberezi ! Termina ! Stii ca nu o sa se intample.

-Oh, vrei sa mananci ceva ?

-Nu, mama.

-Ok, atunci te las… cu cartea ta.

I-am zambit politicos mamei si aceasta a iesit inchizand usa in urma ei. Am aruncat o privire la ceas. Era timpul sa plec la un curs de biologie care se tineala scoala noastra. Mi-amluat geanta si am fugit pe scari.

-Mama, trebuie sa plec.

-Oh, Bella. Te iubesc, te voi iubi mereu.

-Si eu mama. Am iesit grabita alergand catre camioneta mea, un Chevy rosu din 1960.

Autostrada era umeda, noaptea trecuta plouase cu galeata. Pe banda alaturata era un accident. M-am cutremurat cand am vazut cum aratau masinile, una din ele era o masina de politie. M-am chinuit sa vad numerele pentru a-mi da seama care dintre colegii tatalui meu era la volan. Nu puteam vedea prea multe, masinile erau inconjurate de politisti si pompieri de la descarcerare. Am apasat mai tare pe pedala camionetei, incercand sa-mi scot din cap imaginile acelea.

Am ajuns si am parcat pe langa scoala, mai erau doar cateva masini apartinand celor care au venit pentru curs. Am mai aruncat o privire la ceas si am oobservat ca deja intarziasem. Am gonit pe holurile scolii pana la laboratorul de biologie unde m-am intalnit cu cei mai minunati ochi din lume. Pana sa-mi dau seama acestia ii fixasera deja pe ai mei. M-am inrosit si am mers pana la locul meu . Profesorul a intrat si a venit direct la mine, poate m-a vazut ca am intrat prea tarziu sau ceva de genul.

-Isabella, trebuie sa meri la spital, am primit un telefon ca mama ta este acolo. Nu stiu motivele, dar trebuie sa ajungi repede.

-O duc eu, masina mea merge mai repede ca a ei, probabil o va ajuta cu ceva. Am intors capul si Edward-posesorul ochilor- era ridicat in picioare, oferindu-si ajutorul. Oare ce patise mama ? Ce naiba cauta ea acolo ?

-Sigur. A aprobat profesorul. Edward s-a apropiat de mine si m-a prins de mana tragandu-ma din banca. Mi-am apucat pe ultima suta de metrii geanta si am fugit dupa el. Mi-a deschis usa masinii si apoi s-a urcat si el langa mine. A apasat tare pedala acceleratiei si a iesit in tromba pe poarta scolii. M-am facut mica in scaunul din piele al masinii lui Edward.

Am dat buzna in spital intreband pe oricine detalii despre mama, Renee Swan. Am auns pana in dreptul camerei de terapie intensifva cand a iesit o asistenta de acolo

-Ma scuzati, stiti ceva de Renee Swan? Sunt fiica ei.

-A, tocamai a fost scoasa din salonul de terapie intensifva.

-Deci este mai bine ?

-Imi pare rau…

-Ce s-a intamplat ?

-A…

De ce se balbaia atat de mult ? Ce se intamplase cu mama ? In scurt timp doua maini mari ma tineau strans in brate. Era Edward, ii cunosteam mirosul perfect de parfum barbatesc.

-Ce s-a intamplat ?

-Bella… imi sopti ferm la ureche.

-Ce e ? M-am rupt din imbratisarea lui . Ce imi ascundeti ?

-Parintii tai sunt impreuna acum.

-Ce ?

-Sunt amandoi la spital. A spus gatuita asistenta. Tatal tau a fost implicat intr-un accident rutier. Imi pare rau…

-Pentru ce ? Ce s-a intamplat cu mama ?

-A suferit un stop cardiac.

-Si acum e mai bine nu? Si tata e bine ?

-Imi pare rau… Bratele lui Edward s-au infasurat iar in jurul meu, Parinti tai… au murit.

-Ce ? Nu, nu cred ! Nu… nuu !

Am cazut in genuchi tragandu-l si pe Edward dupa mine. Lacrimile incepura sa imi curga inainte ca eu sa realizez asta..

-De ce eu ? De ce ei ? Printre suspine necontrolate am auzit niste tocuri izbindu-se de podeaua alba a spitalului. Zgomotele s-au oprit langa mine si am smtit cu Edward se ridica.

-Iubire, plecam ? Vocea era subtire si cristalina. Edward mi-a mangaiat capul si a plecat. Am ridicat capul si l-am vazut plecand cu o blonda cat el de inalta, purtand tocuri. Cum ma putea parasi chiar asa ? De ce EA l-a luat de langa mine ? Ceva greu imi apasa inima, respiram greu  si nu mai vedeam nimic din cauza lacrimilor, devenind din ce in ce mai putin constienta.

*

Acum ma aflu pe canapeaua familiei Cullen, m-au adus de la spital, probabil urma sa locuiesc la ei pentru o perioada. Probabil este inceputul sfarsitului meu, cum o sa locuiesc vazandu-l in fiecare zi pe Edward care m-a abandonat in acel fel ? Cum pot trai cu amintirea imaginii accidentului tatalui meu? Oricum, sper sa mor repede, sa nu ma chinui mult.