Music for inspiration

Always

stiu ca seamana putin cu save you, da e destul de greu cu inspiratia pe caldura asta. ma rog. povestea asta e dupa melodia lui Arash si Aysel, "Always" . A fost la eurovision anu' trecut. aleasa de Alisa. la multi ani, Denisa si Alisa!!! comm ? vot? mesaj? propunere de melodie? sper sa va placa:)

@};-

*

Aţi avut vreodată impresia că oricât aţi încerca să fugiţi de trecut, el vă prinde tot timpul din urmă, în special ca să vă muşte mai tare?

Ei bine, eu păţesc asta zilnic. În fiecare noapte, amintirile din acea perioadă revin. Oriunde mă uit, am impresia că îl văd, chiar dacă acolo nu e nimeni. M-a înnebunit, sunt de-a dreptu' paranoică. Însă şi voi aţi fi dacă aţi purta papucii mei. Nu vă doresc să treceţi prin aşa ceva niciodată, nici măcar cel mai mare duşman.

**

Un nou an şcolar, o nouă şcoală, un nou oraş, dar asta nu înseamnă o nouă viaţă. Eu şi tatăl meu ne-am mutat de o săptămână. N-am ieşit deloc din casă, însă azi trebuie să mă duc la şcoală, aşa că nu o să mă mai pot ascunde între cei patru pereţi.

După tot ce s-a întâmplat, el s-a mutat. Nu ştiu unde, nu îmi pasă. Am învăţat cum să lupt, mai mult de încurajare. Am sperat că o să mai scap de coşmaruri, însă n-a fost aşa. Ele revin o dată la câteva zile, şi ca cireaşă pe tort am avut unul chiar înainte de a-mi începe ‚‚noua viaţă'', cum o numeşte tata.

Deşi nu eram în întârziere, parcarea era plină. Am mers tot drumul, aerul proaspăt limpezindu-mi mintea.

Am găsit repede secretariatul şi mi-am luat orarul. Aveam dulapul 200. Cred că am trecut pe lângă el. L-am găsit uşor, mi-am luat cartea, un caiet şi ceva de scris, iar în drumul meu am văzut şi sala de franceză.

Mai aveam vreo 5 minute până la începerea orei, dar m-am îndreptat spre clasă. Nu ştiu pe nimeni şi nu sunt în dispoziţia de a fi drăguţă.

Încă eram pe hol când am fost împinsă în dulăpioare de cineva. Parcă nu era destul pentru că niciodată nu este, am auzit o voce ce speram să dispară de pe faţa planetei.

- Idiotule! Nu vezi că mai împins în cineva? Îmi pare rău, Luke, e cam cretin de felul lui...

M-am aplecat să-mi strâng lucrurile. Idioţi...

- Ai nevoie de ajutor?

Şi mai idiot... e evident că ar trebui să mă ajuţi. În timpul micului lui monolog, eu am terminat.

Un singur cuvânt: nepreţuită. Nepreţuită era faţa lui atunci când m-a privit în ochi.

- E...Erin?!

După toţi anii, acum era rândul meu să rânjesc.

- Da! Şi închide gura sau o să intre muştele.

L-am lăsat acolo. Mi-am continuat drumul spre clasă. Ajunsesem la timp. Am ales o bancă în spate, ştiam că nu o să mă pot concentra deloc.

Toată ora m-am gândit la el şi la cât de mult mă enervează. E tot timpul în mintea mea, în visele mele, rahat, chiar şi în inima mea. În cel mai întunecat loc, undeva unde sunt şi pânze de păianjen, e el. E locul unde ţin toate persoanele pe care le urăsc, deşi el e singurul acolo. Îl urăsc din tot sufletul şi îl voi urî până la moarte, nu mă îndoiesc de asta.

Ora a trecut destul de repede. Nu am fost atentă la ce a predat, oricum e cam inutil. Mama mea era din Franţa şi m-a învăţat tot ce am nevoie să ştiu. A murit cu puţin timp înainte să înceapă coşmarurile provocate de el.