Pariul

Capitolul 5

 Sunt impartita in jumate si in momentul acesta nici macar muzica din casti nu poate sa sparga vocile din capul meu. Nici nu stiu cum am reusit sa conduc masina pana acasa puteam sa ranesc pe cineva serios. Nu am putut nici macar sa mai formulez o propozitie pentru a-i spune lui Ingrid ca nu ma simt bine si ca vreau sa plec. Cred ca doar uitandu-se la mine a vazut ca m-am albit cu cateva nuante. Nu pot sa cred ca Austin mi-a ascuns asta, avea atatea oportunitati sa imi spuna ca diavolul a fost prieten cu el. Nu imi vine sa cred ca aproape l-am lasat sa fie un amic.

Cred ca si parinitii au observat culoarea din obrajii mei sau mai bine neculoarea, intrucat nu m-au intrebat nimic cand s-au uitat la mine. Probabil cred ca sufar pentru un baiat sau poate ca m-am certat cu fetele.

Imi vine sa il sun chiar in momentul asta si sa ma descarc pe el, dar adevarul e ca nu doar de asta  sunt nervoasa si curioasa. Nu pot sa nu ma gandesc ca ar putea fi un pat de spital in mometul asta din cauza prostiei sale. Desii e destept e atat de plin de el si de arogant ca asta parca ii ia locul desteptaciunii. Trebuia sa claxoneze chiar in momentul in care ii se spunea numele in stirea aia... Stire, exact. Incep sa caut toate stirile pe internet despre accidente in care au fost implicatii adolescentii, dar fara nici un rezultat. O idee imi trece prin mintea care nu gandeste prea limpede in ultima perioada, poate din cauza schimbarii de temperatura, dar pentru a putea realiza planul trebuie sa astept ca parintii sa adoarma. Nu as vrea sa le dau si mai multe motive pentru a se adeverii teoriile lor.

Ma pun pe pat asteptand ca ideea sa imi dispara din minte si in locul ei sa se asterne pe gene somnul. Poate ca daca adorm o sa fiu prea lenesa ca sa imi misc oasele pana la el acasa. Poate ca nu ar trebuii sa intru as putea doar sa examinez imprejurimile si sa vad daca este lumina in casa.

Inchid ochii si spre surpinderea mea oboseala ma cuprinde din toate partile, iar eu sunt trasa intr-un somn adanc. Tresar de cateva ori, dar nu atat de tare incat sa ma trezeasca de-a binelea.

Lacrimile reci de pe fata mea ma fac sa sar din pat si sa realizez ca sunt treaza de-a binelea in miezul noptii. Un gand imi fulgera mintea, iar eu am stiut ca acela e momentul in care corpul nu mai e decat un pol atras de magnet. Ma catar pe balustrada si sar in curte de unde trec in strada, iar in cateva minute stau in mijlocul strazii holbandu-ma la casa lui.

Incerc sa ma apropii, dar cu fiecare pas sunt tot mai paralizata de gandul ca ar putea fi in spital. Poate ca nu m-as fi apropiat in veci de casa, dar un val de nervi imi strapunge picioarele si mainilie si ma indrept spre casa lui in pas mai mult alergator si apas pe sonerie de cateva ori inainte ca tot curajul sa imi dispara.

Scartaitul usii care se deschide imi elimina tot elanul si aroganta si ma lasa goala lasand imaginea sa imi umple corpul de caldura. Nu reusesc sa scot nici un sunet si pentru cateva secunde sau minute ne uitam unul la celalalt ca doua persoane normale la miezul noptii.

-Ce faci aici? Vocea lui ma aduce la normal si pot sa jur ca are un zambet ingamfat intiparit pe creier chiar in momentul asta.

-Am venit sa vad ce faci. M-a trimis iubita ta sa vad daca mai traiesti.

-Dupa cum vezi.

-Pai atunci eu...

-Hai inauntru!

Lasandu-ma prada corpului meu si zambetului sau intru fara sa realizez ca intru de buna voie in cusca leului. Ma intreb de ce zambeste asa. Poate am ceva pe fata. Daca am inca dara de lacrimi pe fata? Poate ca nu ar fi trebuit sa plec de acasa.

Ma uit in jur si vad casa cufundata in intuneric lumina de la lampii si de la televizor nefiind destul de puternica pentru a umple toata sufrageria. Nu am avut timp sa ma gandesc cum arata casa lui inauntru, dar fiind aici si putand sa privesc o mica parte din ce pot sa ajung cu privirea imi dau seama ca nu este deloc ce m-am asteptat. Totul este aranjat precum o casa traditionala de familie, lumanari, rame si o canapea mare reusesc sa le disting in intuneric.