Au trecut trei zile, de când l-am dat afară, trei zile în care privirea lui care îmi cerea cu ardoare să îl ascult îmi bântuie creierul şi îmi lasă inima uscată. Ce a fost în capul meu? Nu pot să îmi opresc această întrebare. De ce nu l-am ascultat, ce mă oprea? Puteam să fac lucrul acesta, dar nu am făcut-o, iar acum mă zbat ca peştele pe uscat.
Trebuia să vorbim, acum trei zile după ora nouăsprezece, astea au fost ultimele lui cuvinte. Am fost la uşa lui în fiecare zi, nu mi-a răspuns nimeni, se aude mişcare dar nu deschide uşa. Încăpăţânarea lui nu îmi dă pace, mai are puţin şi pleacă, vreau să fiu alături de el, vreau să las totul de o parte şi să vedem ce va ieşi din toată plecarea şi lipsa lui mai bine de un an de zile.
Împătur hainele din micul meu butic, cu mişcări ample, ceea ce îmi dă de gol nervozitatea. Tocmai ce am primit marfă, am venit să mă ocup de ea special pentru a-mi schimba puţin traiectoria gândurilor. Miriam, fata care se ocupă cel mai mult de magazin mă priveşte cu mâinile în sân.
- Miruna, lasă-le, îmi spune când pentru a cincea oară scap maldărul de haine pe care le-am pregătit pentru a le pune pe stativ, mă ocup eu de ele, zău, mă descurc!
Ştiu că se descurcă, este un angajat foarte bun, şi a cam preluat dint tot ceea ce înseamnă administrarea buticului, datorită lipsei mele din ultimul timp. Nu am lipsit fizic, mergeam în fiecare zi pe la mica mea afacere, dar doar pentru a trece timpul mai repede, nu vroiam să aştept între patru pereţi întoarcerea lui Sorin acasă.
- Miruna, te rog opreşte-te, îmi spune din nou aceasta când era cât pe ce sfârtec hainele din dorinţa de a deschide cât mai repede baxul care se afla în faţa mea.
Mă prinde de mână şi mă trage de la locul unde era cât pe ce să compromit toată marfa.
- Cineva are nevoie de aer, îmi spune autoritar, şi o urmăresc cum cu mişcări hotărâte mă trage afară din magazin, încuie uşa şi o porneşte spre o locaţie doar de ea ştiută, trăgându-mă frenetic după ea.
Dacă la început Miriam, a fost doar o angajată de nădejde, în ultimul timp ne-am împrietenit, modestia şi priceperea ei m-a făcut să îndrăgesc, să îi ofer un loc acolo la suflet, am vorbit să ne asociem la un moment dat şi să deschidem un magazin ceva mai mare. A fost confidenta mea în ultimele luni şi a trăit alături de mine şi poveştile mele bucuria întâlnirii mele cu Sorin.
- Bun, îmi spune ea hotărâtă, pare că nu vrea să renunţe la atitudinea ei foarte determinată. Stai jos, continuă ea indicându-mi o bancă, de lângă lac. Mă conformez imediat şi îmi pun mâinile în sân semn că nu am de gând să vorbesc.
Mă surprinde din nou, atunci când cu un zâmbet pe faţă se aşează în tăcere lângă mine şi stă, pur şi simplu stă şi priveşte în gol apa lacului.
- Ce facem acum? sparg eu la un moment dat tăcerea.
- Nimic, doar stăm şi privim apa, ne linişteşte apa, îmi spune pe un ton cald de data asta.
- Nu mă întrebi nimic? Continui, eu, mirată conversaţia ce abia se înfiripă între noi, mă aşteptam să fiu bombardată de întrebări.
- Nu, răspunde ea scurt, dar, continuă ea umplându-şi plămânii cu aer, dacă vrei să îmi spui ceva, sunt aici.
- Bine, răspund arţăgoasă, doar stăm atunci.
- Bine, doar stăm, repetă ea după mine.
Brusc, toată furia îmi dispare, şi durerea mă învăluie cumplit, lacrimile încep să îşi facă apariţia fără voia mea, nu mai pot nici o secundă să îmi opresc sau controlez spasmul ce îmi scutură corpul, urmat de şiroaiele de lacrimi. Mâinile ei protectoare mă cuprind şi îmi mângâie uşor spatele, asemeni unui copil mic care a picat şi s-a lovit rău la genunchi. Atingerile ei şi susţinerea pe care o simt că mi-o acordă tacit au menirea de a mă mai linişti.
- Aşa de rău este? întreabă într-un final când aburii furiei şi ai supărarii se risipesc din ochii mei.
- Pleacă în Afganistan, spun scurt şi văd cum mirarea apare pe faţa ei, creionându-i sprâncenele în sus?
- Şi tu ce cauţi aici, Miruna? Nu poate să îşi stapânească curiozitatea, ar trebui să fi lângă el acum, să trăiţi această perioadă ca şi cum ar fi ultimele zile din viaţa voastră. Miruna ascultă-mă, vei regreta amarnic dacă i se întâmplă ceva, sau dacă va pleca şi voi veţi fi certaţi. Degetul ei arătător se ridică spre mine ameninţător.
- Ştiu Miriam, dar eu l-am dat afară, de trei zile nu îmi deschide uşa, îl aud că este în apartament, dar nu îmi deschide, nu mai vrea să vorbească cu mine, l-am jignit rău, m-a implorat din priviri să îl ascult, nu ştiu ce s-a întâmplat, el mi-a spus că vom vorbi a doua zi, fie că vreau fie că nu, şi de trei zile nu mai dau de el.
Şuvoiul destăinuirilor mele ies în valuri, unul după altul, alert, şi o văd pe Miriam ca abia mă poate urmări, dar gândul ce îmi încolţeşte în minte mă face să mă opres brusc.
- Las' că ştiu cum să te scot din casă. Spun şopti, şi mă ridic de pe bancă brusc. Poţi să te ocupi în continuare de marfă? o întreb fericită că tocmai am găsit soluţia.
- Sigur că da, îmi răspunde Miriam în timp ce se ridică şi ea de pe bancă şi mă îmbrăţişează, asta e fata mea, continuă ea pe un ton încurajator. hai gata fiecare cu treaba ei, spune ea chicotind, aştept doar rezultate pozitive ai înţeles?
O asigur că va fi prima care va afla deznodământul, şi o pornesc grăbită spre casă. Mai încerc o dată să bat la uşa lui, aceeaşi paşi, dar nici o oportunitate de a intra în casă. Bine, îmi spun în gând, tu ai vrut-o.
Urc hotărâtă la nivelul superior, astup scurgerea de la chiuveta din bucătărie şi las apa în toată splendoarea ei să se reverse, mă pun comod în fotoliul din camera mare şi aştept ...
