APĂ, AER, PĂMÂNT, FOC
Cică ar fi fost cândva, demult cel mai frumos loc ascuns undeva, fie în cer, pe pământ, in apă sau în aer. În abisurile oceanelor, locuri mirifice, vegetație din abundență și oameni aparte. Razele soarelui atingeau adâncurile oceanului, ca o perdea țesută cu fir de mătase se întindea apa de un albastru stralucitor.
Coborând încet, spre adâncuri purtat pe palme de razele fierbinți ale Regelui Soare, întâmpinam mii de creaturi, care mai de care, mai colorate, mai frumoase decât însăși florile, mai mari decât însăși sufletul unui muritor sau mai mici decât insectele.
Coborând al treilea nivel al oceanului, în perdeaua de vegetație, de creaturi fantastice se zărește un mândru palat. Cu trei turle înalte, pe a căror vârfuri se află trei diamante verzi, care se reflectă până în susul apei. Un palat imens, care de ar fi pe pământ s-ar întinde peste trei continente.
Zugrăvit din cele mai scumpe pietre care strălucesc mai mult decât soarele. În jurul acestuia se afla un gard din piatră roșie, de o înălțime amețitoare, încât dacă-l privești acesta se ridică până aproape de cer. Porțile înalte sunt păzită de cei mai voinici luptători din acest regat. Regatul Împăratului Galben. Cele mai frumoase și mai nevăzute flori, culori dintre cele mai neștiute vreodată și purtătoare de o miresmă adulmecătoare.
Acest ținut este stăpânit de cel mai puternic, cel mai strălucitor, cel mai biruitor si invincibil rege. Dar a cărui inimă era mai tare decât oțelul, un suflet mai viclean decât al unui dragon ce ar putea scoate flăcări pe nări, și tot nu ar putea stinge această ură.
Tată a patru fete: prima fată- Leya, stăpână peste toate marile și oceanele, peste toate întinderile cu apă albastră, cunoștea toate timpurile de ape, puterea cea mai mare a ei era APA; cea de a doua: Canya, prințesa pământului, a tuturor adâcurilor, forță ei era PĂMÂNTUL; a treia:Arya, stăpâna aerului; iar cea mai mică- Foya, stăpâna locurilor cele mai fierbiți, a lavei dintr-un vulcan, a focului celui mai roșu.
Împăratul Galben ducea o luptă grea cu Stăpânul celor șapte culori: Albastru, Verde, Roșu, Orange, Galben, Violet și Alb. Fiecare culoare era purtătoare a unei puteri magice. Albastru- puterea Înțelepciunii, Verde- puterea Creației, Roșu- puterea Pasiunii, Orange- puterea Căldurii, Galben- puterea Supremației, Violet- puterea Vinului, Alb- puterea Purității.
Plecase la luptă cu slujitorii săi, cei mai curajoși, cei mai voinici, cei mai răzbunători; dar nu înainte de-aș-i chema fetele pentru a le spune câteva cuvinte.
— V-am chemat, pentru a vă spune câteva lucruri importante. Leya- când vei găsi trandafirul cel albastru cu doar trei petale, vei ieși la suprafața apei pentru a nu te înneca.
— Dar Tată, sunt stăpâna întregului ocean, al tuturor mărilor, nu mă pot inneca.
— Când trandafirul va avea doar trei petale să știi că am nevoie de puterea ta.
— Da! Așa voi face!
— Canya- când la ușa acestui palat va bate de trei ori un tânăr cu părul negru ca abanosul, să-i deschizi și să ieși la suprafață, că atunci pământul se va despica în două.
— Așa voi face, tată! îi sărută mâna părintelui său și își ocupase locul pe scaun.
— Arya, vei păzi în fiecare noapte fereastra, dacă perdele acestui palat se vor transforma din roșu în negru, amintește-ți că la suprafața cerul va deveni roșu. Nu uita ca această magie neagră va dura doar 13 secunde. Va trebui să ieși la suprafață pentru a calma vântul ce va forma un uragan.
— Da, tată!
— Foya, vei avea misiunea de a opri focul ce va înconjura palatul, iar apoi, vei ieși la suprafața mării și vei arde toate pădurile de brad.
— Așa voi face!
După ce își povățui fetele, își lua se cele necesare și ieși la suprafață apei. Câmpurile pline cu verdeață erau împodobite de florile curcubeu.
Cele patru fete rămaseră la palat. Noaptea se năpusi asupra întregului regat.
Apa oceanului începu a se agita. Albastrul se transformă într-un gri închis, peștișorii aurii își schimbaseră și ei culoarea, devenind gri.
Leya privi pe fereastră cum apa începe să bulbucească. Aerul se împuținase și atunci își aminti de sfatul tatălui său. Coborî în grădina palatului. Privi împrejur și zări trandafirul albastru. Acesta mai avea doar două petale. Culoarea apei devenea din ce în ce mai închisă.
Leya se învârti de trei ori și picioarele ei se transformaseră într-o coadă lungă, albăstruie, de sirenă. Începu să înnoate spre suprafața apei, aerul devenea foarte greu de inspirat, mirosul de petrol care se împrăștia în apă. Ajunsese la suprafața apei, toate butoaiele cu petrol erau vărsate în apă. Își arcui coadă de câteva ori și aceasta dispăru.
Rosti o singură dată "APĂ" și se transformă într-o fată cu un păr lung albastru, cu aripi mari, ademeni unei păsări. Se ridică în văzduh, aproape de cer și privi sursa care declanșase acest dezastru. Privi în depărtare, nici o urmă a tatălui ei. Își adună toată magia și închise robinetul de unde încă mai curgea petrolul. Iar apoi încercă să adune petrolul căzut în apă. Dar nu putea, avea nevoie de magia Aryei.
Aripa stângă îi fusese lovită de vântul ce se pornise. Norii cenușii își schimbaseră culoarea, fiind cu fiecare secundă ce trecea mai roșii.
Nopțile treceau la palat, Arya păzise timp de trei zile, ca nu cumva să adoarmă și să nu observe magia neagră. În cea de-a patra noapte adormise. În vis i se arătă, o bătrânică, aceasta îi spuse că trebuie să se trezească, dar pe cealaltă parte văzu o tânără cu părul ca de aur care o sfătui să se odihnească; pusese câțiva slujitori să păzească, iar când se va ivi magia neagră să o trezească. Cele două forțe se contraziceau ba ca ea să se trezească, ba ca această să mai doarmă câteva ore.
Vântul rece îi descoperise trupul. Ferestrele erau deschise. Perdele fluturau în vânt. Deschise ochii și privi spre fereastră. Nimic neobișnuit. Perdelele aveau aceiași culoare. Închise ferestrele și de la suprafața mării, văzuse o umbră coborând.
MisteryCrazy22 sper să nu fie al meu cel mai rau :)))
Nu am mai scris niciodata asa ceva. Sunt praf :(
_______________________
Aceasta este așa-zisul meu text pentru concurs. Inițial am avut alt text, dar wattpad-ul mi-a șters mai bine de 2000 de cuvinte și nu am mai reușit să refac capitolul.
