Deschid ochii. La început o ceață densă parcă s-a așternut înaintea mea, dar apoi imaginile se clarifică. Trupul parcă îmi arde dar, din când în când, frisoane reci îmi străbat întreaga ființă. O durere puternică de cap mă face să mă ridic cu greu.
-Cu grijă! rostește Holly.
În jurul meu disting trei ființe extrem de apăsate.
-Ați rămas aici toată noaptea? îi întreb.
-Arzi! Mă duc să pregătesc o compresă! mă verifică Holly cu palma pe frunte.
-Trebuie să o ducem la un medic! e de părere Kay. Ei sunt specialiști și vor știi ce să facă.
-Asta e vina mea. Trebuia să plecăm atunci din oraș! rostește unchiul.
-Trebuie să facem ceva! Trebuie să fie ceva! țipă din nou Kay.
-Roy a fost mușcat odată și el. Mi-a spus că durează mai mult până se vindecă. Poate că mă voi vindeca și eu.
-Roy Woodbery e un lup. Noi suntem oameni. Îmi pare rău, dar am mai văzut asta înainte! Vânătorii mușcați au încercat toate variantele. Unii dintre ei și-au tăiat chiar și câte o mână sau un picior pentru a împiedica răspândirea veninului, dar degeaba. Sunt merdici care au studiat asta cu anii, dar...
-Ok, sunt lupi, dar înainte de toate au fost și ei oameni.
-Sau nu: ''Un lup ar trebui să moară în adevărata lui formă, ca să se unească cu luna care l-a creat''.
-Ce?
-Este credința lor. Nu au fost oameni care s-au transformat în lupi. Ceva i-a preschimbat din lupi în oameni. Libertatea și împlinirea lor se află sub această formă.
-Nu îmi pasă de niște credințe tâmpite. Voi găsi ceva, Lexi, promit. Logan trebuie să știe ceva.
-Kay, așteaptă...rostesc, dar e demult plecat.
Unchiul se așează lângă mine, ținând în mână o cutie din lemn. Îmi amintesc de ea. Este cutia pe care am găsit-o ascunsă printre hainele lui, dar pe care nu am apucat să o deschid.
-Ce e înăuntru? îl întreb.
Unchiul deschide cutia. De acolo scoate niște fotografii. Îmi înmânează una cu o femeie.
-E Samantha, mama ta.
Iau fotografia și o privesc. Ochii ei îmi par atât de blânzi, precum o zi însorită, iar fața îi emană multă căldură. Fără să îmi dau seama, ochii mi se înlăcrimează.
-Nu am văzut-o niciodată. Tata nu ne-a arătat vreo poză cu ea.
Mă uit pe celelalte poze, iar câteva îmi atrag atenția. E unchiul împreună cu mama, dar mi se par foarte apropiați. Într-una din ele chiar se sărută. Îl privesc suspicioasă, așteptând explicația de rigoare.
-Am iubit-o foarte mult. Am fost împreună în liceu, dar ne-am despărțit din cauza obsesiei mele cu vârcolacii. Tatăl meu a fost vânător, bunicul meu la fel, iar eu credeam că trebuie să urmez tradiția. Freddy, tatăl vostru ura asta. A fost diferit, iar asta a făcut-o pe Samantha să se îndrăgostească de el și să mă uite pe mine. L-a ales pe el. S-au căsătorit și v-au avut pe voi.
-Și apoi a murit la naștere! continui eu.
-Nu! Nu încă. Noi, celelalte familii de vânători din oraș și alții veniți în ajutor eram în război cu cei din familia Woodbery. A fost o mare vânătoare atunci. Vieți au fost pierdute de ambele părți.
Îmi amintesc că am mai auzit de marea vânătoare. Roy și-a pierdut ambii părinți atunci.
-Noi vânam în pădure, dar unul dintre lupi a scăpat în oraș. L-am urmărit, dar am ajuns prea târziu. Lupul a intrat în casă. Acolo erați voi. Mama voastră a încercat să vă protejeze, la fel și tatăl vostru. L-am ucis până la urmă. Credeam că am salvat pe toată lumea, dar nu a fost așa. Samantha a fost mușcată. A murit în câteva zile. A fost nevinovată și neimplicată în treaba asta. Nu am putut-o salva. Nu te-am putut salva nici pe tine!
Lacrimi i se scurg pe față.
-De asta a devenit tata vânător? De asta ne-a învățat pe noi să ne apărăm.
-Probabil. M-a învinovățit pentru moartea ei și avea dreptate. Nu trebuia să începem războiul cu vârcolacii. De asta nu am vrut să vă iau în custodie.
Iau în mână una dintre poze și o privesc atent.
-A fost frumoasa! rostesc.
-Da, a fost...rostește unchiul, amintirea dureroasă afundându-l într-o tristețe profundă.
-Crezi că o voi revedea? întreb.
-Oh, Lexi...
Mă îmbrățișează strâns. Intră Holly cu o compresă care mirosea groaznic. Strâmb din nas, dar aceasta mi-o așează oricum pe frunte.
-Asta ar trebui să îți scadă rapid febra.
Eu simt că ard tot mai tare, dar după un timp o mint pe Holly că mă simt un pic mai bine. În cameră aud din nou voci. Kay și unchiul iar discută. Fratele meu încă mai speră, încă mai caută posibilități. Nu va acepta adevărul până când nu îl va vedea întâmplându-se. Îmi dau seama că Logan nu i-a dat un răspuns favorabil. Holly încercă și ea să se gândescă la ceva și am mai surprins-o și rugându-se. Unchiul însă e convins că sunt sortită să sfârșesc precum mama. Mama! Asta e în mintea mea acum. Mă întreb ce a simțit ea în ultimele ei clipe. Unchiul mereu mi-a spus că ea a fost curajoasă. Eu trebuie să fiu la fel. Nu mi-e teamă. Poate voi ajunge în locul unde e ea acum. Aceast gând rămâne viu în inima mea care se stinge ușor. O amețeală din nou mă răpune și nu mai pot să îmi țin ochii deschiși.
-Ce caută el în casa mea! țipă unchiul, iar eu tresar din orice vis am fost cuprinsă.
-Eu l-am chemat! rostește Kay.
Mă ridic să văd despre ce e vorba. Îmi frec ochii pentru a fi sigură că sunt trează si nu visez. La vederea lui inima îmi tresare și parcă devine mai vie. O simt cum îmi bate mai accelerat. Fiecare parte amorțită din mine prinde cumva o energie apărută de nicăieri.
-Roy! exclam și un zâmbet larg îmi luminează fața.
Roy se apropie de patul în care zăceam, îmi mângâie ușor obrazul, după care mă strânge la piept. Câteva lacrimi îmi scapă, dar nu îmi dau seama dacă sunt de bucurie revederii sale.
-E în regulă! îmi spune. Sunt aici, acum.
Mă las pe umărul lui și simt cum tonul vocii sale mă calmează mai mult decât însemnătatea cuvintelor.
CITEȘTI
Pradatori de noapte
Hombres Lobo''Unele umbre sunt atât de întunecate încât, punând lumină asupra lor, se întunecă și mai mult.'' Viața lui Lexi și a fratelui său se va schimba radical atunci când, ramânând orfani, ajung să locuiască cu un unchi despre care nu știau mai nimic. N...
