Tenebris

"Mai cerești decât stelele ni se par ochii fără margini pe care noaptea i-a deschis în noi" - Novalis, Imnuri către noapte.

În timpul Marii Eclipse din anul 4201, omenirea a rămas cufundată în întuneric. Soarele nu a mai răsărit timp de un deceniu. Vegetația a avut cel mai mult de suferit. Dar oamenii dispuneau deja de o tehnologie modernă avansată și au reușit să creeze globurile-solare. Niște construcții imense din sticlă în interiorul cărora se dezvolta artificial un întreg ecosistem. Așa au reușit să salveze plantele în pericol de dispariție.

Dar nu numai ecosistemul a avut de suferit modificări. În acel interval de timp s-au născut copii deosebiți. Copii care puteau să citească gândurile sau să miște obiecte cu puterea minții. Oamenii de știință din acea vreme i-au numit tenebris (întuneric) deoarece au lansat o teorie conform căreia puterile lor se datorau eclipsei solare.

- Eclipsei solare? întrebă uimit micuțul băiețel.

Bunica îi zâmbi cu blândețe. Un zâmbet în care putea fi ascunsă toată dragostea din lume. Își întinse mâna și îi mângâiă încet părul de culoarea nopții. Copilașul se cuibări mai bine lângă ea, privind-o curios cu ochișorii lui mari și verzi, ca două smaralde. Pentru bunica lui erau cele mai frumoase pietre prețioase din întreg universul.

- Da, puterile lor se datorau eclipsei. Cercetătorii susțin că majoritatea oamenilor își folosesc doar 10% din creier. Pare foarte puțin, dar uite câte putem face cu doar 10 procente! spuse bunica arătând înspre orașul din depărtare.

Copilașul nu fusese niciodată acolo. Dar putea vedea de aici zgârie-norii ce se înălțau în zare. În nopțile liniștite ca aceasta, clădirile erau împodobite cu lumini. Bunica le numea "ferestre" dar lui i se păreau mai mult niște stele căzute pe pământ.

- Atunci, dacă oamenii vor reuși să își folosească mai multe procente din creier vor fi capabili de lucruri uimitoare! Asta sunt tenebris, nu-i așa bunico?

Bătrâna femeie îi zâmbi și mai călduros de această dată. Era atât de mândră încât simțea că o vor năpădi lacrimile.

- Așa e, dragul meu. Așa e.

- Este uimitor! strigă el fașcinat. Dar cât la sută pot folosi?

- Fiecare este diferit. Cei care citesc gândurile își pot folosi 15%, procent care le permite să scotocească în fiecare ungher al minții lor, cât și a celorlalți. Ei își amintesc totul. Nu uită nici un detaliu.

- Nu cred că mi-ar plăcea să îmi amintesc totul, chicoti băiețelul.

- Nici mie, recunoscu bunica. Sunt unele lucruri pe care chiar vrei să le uiți.

Suspină încet, apoi continuă:

- Cei cu 20% sunt capabili să controleze alte corpuri umane, ca și cum ar fi ale lor. Cei cu 25% pot controla materie. Adică pot mișca obiectele cu puterea minții.

- Ce se întâmplă dacă un om își folosește 100% din creier?

Bunica făcu o pauză privindu-și uimită nepotul.

- Nu am nici o idee. Dar nu cred că eclipsa a putut să dezvolte atât de mult un creier.

Băiețelul căscă. Era trecut cu mult de ora lui de culcare.

- Tot nu înțeleg de ce toate astea se datorează eclipsei! se bosumflă el.

- Haide să dormim. Îți voi explica mai bine mâine, când vom fi amândoi odihniți.

Bunica îl înveli cu grijă, trăgându-i plapuma până sub bărbie.

- Eu de ce nu am super-puteri? întrebă trist micuțul după câteva momente de tăcere.

- Cum adică nu ai? râse încetișor bunica. Ești cel mai inteligent copilași din câți au existat vreodată.

- Asta nu e o super-putere, oftă el întorcându-se cu spatele la ea.

Bunica îl îmbrățișă și în scurt timp adormiră. Deasupra lor licăreau nenumărate oștiri de aștrii.