Paradis

Prelog

Viaţa este o serie de momente mărunte. Viaţa este acel loc în care iubirea şi tragedia sunt surori. Învăţăm să preţuim cu adevărat lucrurile şi persoanele de lângă noi atunci când e prea târziu. Ţinem persoane toxice în viaţa noastră din frica de a pierde amintirile ce cândva însemnau totul. Luăm povestea soarelui şi a lunii drept exemplu în iubire şi ne pierdem timpul aruncând cuvinte grele care uneori duc la regret. Lăsăm furia să scoată ce e mai bun din noi, ne uităm adevărata valoare pe acest Pământ. Ne arătăm orgoliul atunci când ar trebui să arătăm iubire. Greşim mult, poate asta este firea fiinţei umane, să greşească în speranţa că într-o zi va învăţa din amprentele lăsate. Cea mai mare greşeală este atunci când ne uităm adevărata valoare, când uităm cât valorăm cu adevărat şi că fiecare dintre noi are un rol. Nimic nu e întâmplător.

Multe gânduri îmi treceau prin cap în acea zi ploioasă de noiembrie; până şi vremea încerca să se răzbune la fel ca noi toţi de altfel. Mereu spunem "La revedere!" în aşteptarea unui nou "Bună!". Niciodată nu ne gândim că poate acel moment este ultimul în care vei vedea o persoană. Nici eu nu m-am gândit. Aştepăm la infinit pentru rostirea unor cuvinte, dar nu ne gândim că poate nu vom apuca să le spunem vreodata, iar cuvintele nerostite te pot bântui pe viaţă.

Dar atunci când durerea învinge raţiunea, atunci când renunţi la căutarea unei fericiri necondiţionate, atunci o vei găsi. Dada, ştiu, nici eu nu credeam în asta până nu am trăit totul pe propria piele.

Nopţi pline de întrebări fără răspuns, nopţi în care singura mea dorinţă era ca totul să fie un coşmar, atât aveam. Nu credeam că voi mai regăsi fericirea, credeam că totul e distrus. Într-un fel e adevărat, nu am regăsit doar fericirea deoarece o dată cu fericirea am început să învăţ şi ce e iubirea.

E adevărat, pe lângă Dumnezeu, timpul e singurul judecător.