Fosta iubită

XV. Gânduri şi destine create

         Harry își repeta în gând toată scena şi tot ceea ce condusese la ea. Cum ar fi fost dacă... Aceasta era întrebarea ce îi obseda mintea. De ce se înhăitase cu lumea aceea care îl cutremura ? Cămătarii sunt oameni fără sentimente. Iar din cauza lor, el trebuise să renunţe la iubirea vieţii lui, la Hannah. Îşi ura patima care pusese stăpânire pe el în urmă cu mulţi ani. Şi o moştenise de la bătrânul lui. Jocurile de noroc i-au adus distrugerea familiei şi îndepărtarea lui. Dar el nu se învăţase minte. Continuase să parieze până când, într-un final, descoperise că avea datorii imense. Apoi, se angajase în curse ilegale de maşini şi de aici, un pas a mai fost până la păcălirea unor zeci de fete nevinovate.

        Stând pe banca aceea, Harry ştia că era în totalitate vina lui. Dacă n-ar fi făcut datorii la C. de prima dată, atunci nu ar mai fi fost distrus. Cum ar fi fost dacă ... Iar imaginea lui Hannah îi apăru din nou în minte. Tânără, naivă dar singura care îl cucerise în tot timpul ăsta. Iar Helen nu era decât o nebună crizată pe care trebuise să o suporte datorită banilor.

        Reveria îi fu întreruptă de domnul McCarty care se alăturase pe băncuţa lăcuită de lângă acel copac.

       — Tinere, în tot acest timp am crezut că ai sentimente adevărate pentru fiica mea.

         Harry vru să spună şi el ceva dar domnul McCarty ridică degetul arătător în sus, dorind să nu fie întrerupt.

         — Să nu crezi că nu am aflat de tot trecutul tău. Dar îţi sunt recunoscător că m-ai salvat din mâinile răpitorilor în noaptea aceea. De aceea, îţi voi propune ceva.

         Harry asculta atent predica acelui bătrân care vorbea calm, cu o licărire aprinsă în ochii.

        — Nu îmi pasă ce e între tine şi fata aia dar tu te vei căsători cu fiica mea chiar azi, o vei face fericită şi vei primi în fiecare lună de la mine destul bani câţi să nu mai trebuiască să lucrezi nici tu, nici copiii voştri.

           Harry rămăsese perplex. Nu ştia ce era exact la mijloc dar felul în care rostise vorbele bătrânul acela îl intriga. Se aşteptase la orice, mai puţin la ceea ce  tocmai se întâmplase. De aceea, o bănuială ciudată că ceva e la mijloc se înfiripa în mintea lui. De ce l-ar fi ales pe el ca soţ ?

      — Te văd confuz, continuă domnul. Ascultă, mie mi-e greu să fac asta, oftă el prelung. Dar am îmbătrânit iar Helen, spunând asta băgă capul în pământ, e bolnavă. Are nevoie de cineva alături. Tu trebuie să îi fii alături, ai înţeles ?

         Nu tocmai insistenţele bătrânului cât ameninţarea primită înainte a fost cea care îl făcu pe bietul Harry să accepte propunerea. Ar fi făcut orice pentru Hannah, chiar dacă asta înseamna părăsirea ei.

           După plecarea domnului McCarty, Harry revăzu întreaga scenă în minte. Izbucnirea nebunească a lui Helen, pe Hannah neajutorată care aştepta sfioasă ca el să o ajute şi pe Christian, care pândea furios dintr-un colţ întreaga scenă. Dar ceea ce restul oamenilor prezenţi nu văzuseră fusese un mesaj primit pe ascuns.

        “Dacă nu o faci pe Hannah să te urască, drăguțica de ea va muri diseară. C.”

          Nevoit de circumstanţe, Harry nu putuse sări în apărarea ei. Ştia că asta o va îndepărta definitiv de el şi orice şansă de a o revedea vreodată ar fi fost nulă. O lăsase în gura lupilor, în acest caz fiind familia McCarty. Ar fi vrut să o sărute, să o îmbrăţişeze, să îi simtă parfumul alaturi de bătaia inimii în dreptul pieptului lui. Dar trebuise să facă ceea ce i se ceruse. Ştia câtă putere are C. şi era sigur că s-ar fi ţinut de cuvânt. Singura necunoscută din toată ecuaţia asta era intenţia arătată de C. lui Hannah. Nu avea nici cea mai mică idee de ce ar fi fost el interesat de ea. Şi asta avea de gând să o afle.

        Stând în linişte pe acea băncuţă, cu o uşoară adiere de vânt care îi dădea o stare de linişte, Harry îşi analiza tăcut opţiunile. Îşi contura un minte un viitor alături de Helen. Ajunse la concluzia că oricât de mult ar fi urât ideea de a fi legat pentru totdeauna alături de o femeie pe care nu o iubea, măcar banii nu aveau să-i lipsească. Şi, în plus, ceea ce îl bucura, era că Hannah nu avea să mai fie în pericol. Oricât l-ar fi urât pe Christian, măcar el nu avea să o rănească niciodată. Şi când se gândea că odată, demult fuseseră cei mai buni prieteni...

              Chiar în seara acelei zile, Helen şi Harry își uneau destinele în prezenţa ofiţerului stării civile şi a părinţilor ei. Nunta avea loc, aşa cum se plănuise detaliat timp de atâtea luni, doar că fără vreu invitat. Bârfele, însă, inundaseră oraşul. Toată lumea vorbea despre nebunia care o cuprinsese pe Helen şi despre soţul infidel. Hannah era, de fapt, cea mai asuprită. Din vina ei se petrecuseră toate relele, era părerea majorităţii. Christian nu scăpase nici el de gura lumii, prin ascocierea cu acei oameni.

          Singurul lucru straniu din toată ceremonia era chiar mireasa. Helen se schimbase complet de la altercaţia cu Hannah. Era tăcută şi mereu tristă. Părinţii ei îşi frângeau mâinile de supărare. Încercau sub fel şi chip să îi facă toate dorinţele dar ea nici nu vorbea. Harry privea neptincios întreaga scenă. Încercase să se apropie de ea, dar îi fusese imposibil. Ceea ce îl deranja de fapt era că nu ţipa la el, nici nu îl învinovăţea. Doar stătea acolo pasivă, meditând. Nu o iubea, dar timpul petrecut împreună făcuse ca el să simtă afecţiune şi milă pentru ea, din pricina bolii sale. Ştia că trebuie să aibă grijă de ea fiindcă el o rănise cel mai mult. Cât de diferit ar fi stat totul dacă nu s-ar fi apropiat de Hannah şi nu şi-ar fi ascultat instinctele...

          Dar totul trecuse. Era căsătorit cu Helen iar Hannah nu dorea să îl mai vadă. Singurul licăr de speranţă era că Hannah nu mai era deloc în pericol. Cât de mult se înşelase, însă... Ce era mai rău, de acum urma.

        ------

      Sper că aţi ajuns să îl cunoaşteţi mai bine pe Harry și ceea ce simte el cu adevărat. Vă aştept părerile, bineînţeles. :)