Poate la început, te-am văzut o fată agitată, plină de viață, cu chef de vorbă și socializare, cu poftă de a cunoaște oameni și de a avea prieteni în care să-ți pui baza, o fată care știa să-și ascundă mai bine ca oricine sentimentele și tot ce avea în ea.Cert e că vedeam în tine ceva diferit, indiferent ce ce gânduri aveam eu în momentul ăla..
Mi-ai trimis un mesaj legat de sală și de atunci a început totul...Pe zi ce trecea, vorbeam din ce în ce mai mult și pot spune că m-ai susținut în orice, erai de parca ai fi știut totul despre mine și voiai doar să vezi dacă spun sau nu.În continuare, tot vorbind ai prins încredere povestindu-mi de băiatul pe care-l admirai..Nu aveam nimic setat în minte despre tine, te consideram deja o prietenă foarte apropiată, însă în ciuda acestui lucru, mă deranja simplul fapt că plăceai pe cineva în acel moment..Ți-am spus să-mi povestești tot ce ai în cap despre el, acea mică "poveste".Și așa ai făcut, când mi l-ai descris, parcă ceva m-a mișcat, te susțineam și îți dădeam sfaturi cât mai bune din punctul meu de vedere, însă ceva nu era în regulă cu capul meu.
Mai departe eram ca cei mai buni prieteni..Asta era eticheta situației noastre..Părerea mea se schimba din zi în zi, te admiram din toate punctele de vedere pe zi ce trecea..Pentru tine eram tot un prieten, deoarece aveai impresia că îmi plac alte fete și nu condamn nimic, pentru că asta ți-am dat de înțeles, ca să acopăr niște sentimente frumoase..Am tot vorbit, cu toți fiorii închiși în mine, până într-o zi în care ai primit mesaj anonim în care am mărturisit ceva.La prima vedere ai crezut că e alt băiat..Te-am lăsat așa, apoi următoarea zi ți-am spus că eu am scris..Ai fost surprinsă încă de la început, până să-mi spui că și tu simți puțin ceva.Aici a urmat greșeala mea: parcă nu credeam ce spui, îți scriam chestii de genul: "e doar in capul meu, trece oricum" la rapid, doar din cauză că nu credeam că ăla e momentul în care se întâmpla ceva unic în viața mea.Ne-am certat atunci, am folosit amândoi cuvinte grele pe care poate nu le-am gândit complet...Am stat toată ziua în casă, cu capul în pernă și în creier îmi suna un singur mesaj "acum suntem doar prieteni...tu ai vrut asta" și mă simțeam vinovat la maxim pentru că am dat cu piciorul unei situații care putea înflori în favoarea inimii mele..
Vorbeam din ce în ce mai rar, creierul îmi era întors pe dos, devenisem foarte închis, inhibat și de nesuportat...Nu mă obișnuiam cu gândul că tu "plecasei".. și NU acceptam să mă gândesc la "Asta este!" nici măcar nu am vrut să aud asta! Mai pe scurt, eram ca un copil care a călcat pe jucaria lui preferată, iar apoi plânge.Nici măcar lacrimile nu mai ieșeau din ochi, totul a fost numai și numai în interiorul meu.
Mai apoi am început să vorbim ca înainte..Ca doi prieteni, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat..Eram de acord cu asta, mă liniștea pur și simplu ideea că primesc mesaj de la tine, chiar dacă conversația o începeam eu și o terminai tu..Îmi era de ajuns să văd acel "typing..." sub numele tău.
Într-o zi o fată m-a băgat în seamă, iar tu ai devenit agitată în mod spontan și îmi reproșai unele chestii despre ea, despre situația în care eram..Încercam să te liniștesc spunându-ți că nu are nicio legătură cu ce crezi tu, sincer să fiu în mintea mea eram profund impresionat că încă îți păsa de mine.
La un moment dat îmi citeai mesajele fără să răspunzi, sau răspundeai cu ceva scurt probabil din cauză că aveai treburile tale, iar eu nu voiam să înțeleg asta..Parcă te voiam doar pentru mine și chiar și în momentul ăsta îmi sună egoist..Uram secundele în care vorbeam cu altcineva și nu cu tine, în care mințeam cât puteam că sunt bine și n-am nimic, "am trecut peste" .. Aveam o situație mai proastă și nu te-am mai băgat în seamă, îți dădusem block..Era un sentiment de parcă m-aș lovi singur și chiar dacă simt că mă doare aș continua să mă lovesc, ca o comparație.
Apoi m-ai contactat altundeva, amândoi eram agitați și ceream ajutor din părți, de la cine aveam încredere.Ne hotărâsem să începem totul de la 0, să uităm tot și să ne cunoaștem din nou.Chestia asta a durat câteva minute până când te-am întrerupt și ți-am spus că te iubesc și nu e nevoie de conversații de genul ăsta, nimic nu schimbă asta.De atunci amândoi am spus ce am simțit, fără orgolii, fără mândrie și într-un mod foarte sincer..
Într-adevar, era un moment în care mi-am dat seama că lucrurile la care speram eu, se întâmplau încetul cu încetul..Niciun cuvânt sau nicio faptă din lumea asta nu poate descrie sau arăta cum mă simțeam.
De doar 2 luni ne cunoșteam, însă fără nicio reținere pot spune că mi-ai intrat în inimă mai repede decât oameni pe care-i știu de ani buni..Aveai un stil al tău, special, alert, care mă atragea fără vreun motiv întemeiat, fără să știu măcar eu DE CE.Totul s-a schimbat între noi la 360 de grade...În lucruri frumoase, pline de inocență, glume, conversații nocturne ore în șir, așa cum îmi doream de la bun început..Cele mai frumoase mesaje le primeam de la tine, mă culcam cu un "noapte buna, te iubesc" și mă trezeam cu un "neata bby".Erai cel mai frumos mod de a-mi petrece noptile, fără somn, fără stress sau probleme, de parcă uitam tot doar când vorbeam cu tine..Eram într-o lume de basm, care a început fericit".Am realizat că toată durerea a meritat din plin și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să renunț la tine, fată cu buze mici și frumoase! Totul a fost din inimă pentru tine! Te iubesc și sper că nu mă vei uita niciodată!
*Endless
