Păluganul

Prolog

— Sunt eu pălugă, dar serviciul meu vine foarte puternic indiferent că îl trimit în fileu sau în corpul adversarului! am spus eu imediat după câştigarea unui meci din optimi.

  Nu sunt eu un artist pe teren precum Roger Federer şi nici un stângaci tenace aşa cum este Nadal. Sunt doar o maşinărie de aşi de peste doi metri şi nimic mai mult.

— Prefer să nu fiu comparat cu nimeni. Sunt ceea ce sunt datorită mie, ci nu datorită că am un antrenor prea sonor.

    Este şi va rămâne mereu o discrepanță între fizicul meu şi calitatea jocului meu.

— Înalt nu înseamnă neapărat un cap mare sau un calibru de uriaş, i-am spus fostului meu antrenor.

   Acum nu mai am un antrenor, ci o antrenoare care nu a pus niciodată mingea în rachetă sau dacă a pus-o, acea minge nu a trecut în terenul advers. Singurul lucru pe care l-a pus unde trebuie este o bucată de pizza pe care a îndesat-o în gura ei.

— Cât de stânjenitor poate să fie să ai în loja ta o singură persoană; altineva care nu e mama ta, dar e sora acesteia! îmi ziceam în gând.

  Acum, ştiu să nu mă mai uit în lojă în timpul meciului, dar hei, măcar cineva mă susține. Mai trebuie doar să nu cedez în fața adeversarului, care mereu a fost de top zece. Totuşi, nu joc pentru puncte, ci lupt să joc cât mai departe. Prefer să nu țin cont de scorul întâlnirilor directe, ci de ultimele puncte ale meciului, care pot răsturna meciul sau îl pot încheia.
  Dacă se poate, să ajung să joc chiar şi în faza în care joci un meci cu trofeul pe masă. Ştiu că e cam greu să ajungi şi să te menți în faza finală, având în vedere faptul că am în prezent treizeci şi unu de ani, dar este realizabilă o finală la Mare Şlem atât pentru mine, cât şi pentru unul care nu prea are o aşa mare notorietate!