Și stelele au sentimente

85 16 7
                                    

     Senzația rece a ploii pe trupul ei plăpând se ofilea cu fiecare secundă a întâlnirii lor neașteptate. Universul nu dorise ca Joyce să fie acolo în acele clipe încărcate de energie, universul avea nevoie să o distrugă acum, căci cele două lumi trebuie să stea separate pentru totdeauna, chiar dacă amândouă tărâmurile știu de existența celuilalt.

     Când trecuse pe lângă ea, lăsând o dâră de auroră boreală în jurul ei, o aruncase la pământ, umplând-o de țărână, dar acum era în picioare, cu câteva zgârieturi minore și mintea făcută vraiște

     O privirea, atâtea emoții și trăiri.

     Confuzie.

     Fascinație.

     Interes.

     Admirație.

     Toate se puteau observa în trupul luminat de adrenalină al astrului, ridicându-se cu mișcări fragede, ca de nou născut, sub protecția coroanei unui copac oarecare.

     Joyce se apropie, stârnind universul și arborii și iarba și fenomene ale naturii violente, îmbinându-se într-o comuniune perfectă împotriva lui Joyce Adams.

     Următorul lucru pe care îl văzu fu o străfulgerare ce îi lumină chipul frumos, zdrobind un arbore din lateralul lui Joyce, care se prăvăli peste ea, zdrobindu-i oasele.

     Mica scânteie încă se afla lângă corpul roșcatei, așteptând ca ploaia să o stingă și pe aceasta. Întreaga ei eternitate observase oamenii de la milioane de kilometri depărtare, însă, în pragul morții, avusese șansa să o vadă pe Joyce. Cea pe care o supraveghease încă de la naștere.

     Fusese împotriva universului o singură dată și ajunse să moară în agonie, lângă Joyce.

     Finalizată: 11 ianuarie 2018

Și stelele au sentimenteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum