Jurnalul unei fete triste

Capitolul IV-Derek

        In sfarsit am reusit si eu sa scriu  capitolul asta.Parca au innebunit toti acum,in periaoda asta.Teme,teme si iarasi teme plus pregatire intensiva pentru examenul de bilingv,o sa tampesc de tot,oameni buni!

    Va zic si voua,celor care citesc aceasta "opera desavarsita",in primul rand,multam' fain si in al doilea rand scuzati intarzierea,insa mai trebuie sa scriu si la cealalta carte,"Strange life",daca vreti sa aruncati un ochi.

    Dedicatie "spesal" pentru @littleliar *love you little bitch!*

    Sper sa va placa! :*

       Din perspectiva lui Rose

    Dimineata intra pe fereastra de la camera spatioasa a Renatei.Am deschis ochii buimaca si am observat ca eu si Anelise eram lungite langa Renata care acum se uita cu niste ochi de speriat,ca ai unei fantome.Am tipat din reflex si am cazut pe covorul albastru de langa patul incomfortabil al Renatei.

    -Am murit?intreaba uitandu-se la tavanul albastru deschis pictat cu nori pufosi si diformi.

   -Nu,dar ai sanse mari daca ma mai sperii in halul asta!strig la ea inconstienta de tonalitatea glasului meu.

    -Nu mai tipati,disperatelor...mormaie Anelise somnoroasa,apoi deschide larg ochii si se holbeaza la Renata cazand si ea pe jos.Au!se vaieta ridicandu-se agitata.Ren,Renata esti bine?Cum te simti?Si mai important ,de ce ai vrut sa faci asta?Esti inconstienta,fato?!Te-am inghesuit azi-noapte?Normal ca da,ce gandesc...Rose,de ce nu m-ai trezit?

    -Calm,Anelise,o sa erupi ca un vulcan daca te agiti atat.Normal ca te-am trezit,acum un minut cand m-am trezit si eu!ii zic usor sacaita.

    -Sigur n-am murit?intreaba din nou Renata,calma.

    -Daca nu ai fi suferit o trauma aseara,te plesneam de nu te vedeai,ii spun uitandu-ma urat la ea.Cum sa mori?De ce ai vrea asta,ma asez langa ea devenind deja ingrijorata.

    -Am crezut ca voi...voi...nu a apucat sa termine pentru ca au podidit-o lacrimile.Aquielle mi-a aratat imagini,imagini cu voi si cu ai mei morti in diverse accidente,imagini teribile care eram sigura ca erau adevarate.Nu puteam sa mai traiesc fara cei care erau singura mea salvare,fara voi,fara ai mei...

    Si-a lasat capul in jos si si-a strans picioarele la piept.Am inceput sa ii mangai parul si sa ii spun ca totul va fi bine.In tot acest timp Anelise ii dadea cate un servetel sau incerca si ea sa o linisteasca,dar nu putea.Nici eu nu intelegeam ce vrusese sa spuna cu acele imagini,dar pentru prietena mea incercam sa nu par speriata si ingrozita cum eram defapt.

    -Ren,ai zis ceva despre Aquielle.Cine este?Spune-mi si voi avea grija de ea,sparg intr-un final linistea.

    -Nu mai este,raspunde privind in gol fara sa ii observe pe baieti in tocul usii.

    In afara de Jayson si Joseph se pare ca mai era cineva.Un baiat nu foarte inalt,mai inalt oricum decat mine si decat Renata,cu parul castaniu deschis si cu ochii caprui straluicitori.Stiu ca nu este momentul,insa ceva mi-a trezit un interes bizar fata de el.Dar voi incerca sa il ignor,momentan.

    -Ce s-a intamplat cu ea?ma aduce vocea lui Anelise din nou la realitate.

    -Tineti minte acum o saptamana?Cand,inspira zgomotos,cand fumul acela negru v-a facut rau?Era Aquielle,un spirit meschin al unei fete nebune.Mi-a spus ca daca nu o invoc,voi veti avea de suferit,asa ca am cautat in pod si am gasit un cufar cu pumnalul pe care il tineam in mana,cu cartea aceea de vraji si cu lantisorul asta,trage in sus un pandantiv din argint in forma de trandafir,gravat cu o cruce si un pumnal.Avea un bilet langa pe care scria ca voi face alegerea corecta.Era de la Buni Stonner...lacrimile o podidesc dar continua.Langa incantatie mi s-au aratat cuvintele pe care le aveam de rostit.Unele faceau ca Aquielle sa invie,dar cu pretul vietilor celor dragi mie,voi,iar celelalte o faceau sa dispara in neand.Am ales a doua varianta,dar inainte sa dispara definitiv,ea mi-a aratat niste imagini terifiante in care erati voi toti.Voi,prietenii mei intinsi pe pavajul vinovat al unei autostrazi,in cate-o balta de sange si cu chipurile desfigurate;mi-am vazut parintii si pe Martin intinsi pe podeaua rece ai unei incaperi intunecoase,asasinati prin impuscare.De aceea am hotarat ca fara cei care imi erau aproape,nu mai aveam de ce sa traiesc.Asa ca am luat primul obiect care mi-a cazut in mana si am incercat sa scap cat mai repede din acel coamar.Nici macar in acest moment nu sunt sigura ca s-a terminat.Imi este atat de teama ca atunci cand ma voi trezi,realitatea ma va ucide,mai rau decat ar face-o un pistol.