Timpul se scurgea prea lent... era prea multă linişte... prea înturic. Totul dus la extrem. Inima îi bubuia în piept. Paşii ei se auzeau mai tare ca niciodată când călcă în bălţile făcute de ploaia de peste zi.
Nimic nu era normal. Îşi dădu prea târziu seama că este urmărită. Mult prea târziu. Aproape că nu mai avea rost să se grăbească spre calda şi primitoarea ei locuinţă sau să se apere în caz că era cu adevărat atacată. Oare de ce nu dădea niciodată crezanie instinctelor ei? Acum ştia, ei bine, dacă va reuşi să scape, că instinctele ei trebuiesc ascultate, nu ignorate.
Un fel de răget se auzea, undeva, în întuneric. Undeva în apropiere de ea. Acum inima ei aproape că ieşea din piept. Lumina lunii răspândea umbre înfricoşătoare pe pereţii blocurilor înalte din acel micuţ cartier.
Răceala nopţii i se infiltra în oasele care fusese cândva nişte oase puternice. Odată cu răceala, frica îşi făcea cu uşurinţă culcuş în acel mare suflet.
Paşii misteriosului om se auzeau din ce în ce mai aproape. Nu putea rezista tentaţiei şi se întoarse. Făcuse ceva ce chiar nu trebuia să fie făcut. Culoarea roşie a ochilor parcă alungau întunericul.
„O, Doamne! Ce gândeşte oare acest monstru? Privirea înfricoşătoare răspâdeşte, încă de la acea distanţă, ură şi durere” îşi spunea victima monstrului.
Încă un răget... probabil unul dintre ultimele sunete pe care le va mai auzi vreodată urechile ei.
„Acest coşmar nu poate fi adevărat! Nu!”. Gândul îi fu întrerupt de dorinţa arzătoare de a striga după ajutor. Dar nu o făcu. Ştia că dacă o va face situaţia i se va înrăutăţii.
O durere. O durere insuportabilă... monstrul îşi doborî victima.
- Ia te uită... un sânge-albastru. Nu am întâlnit de mult pe cineva ca tine, drăguţo! Poate că nici nu voi mai întâlni. Mai nou sunteţi cam greu de găsit. Sunt mândru de prada mea, spuse acel monstru cu voce şoptită la urechea ei.
Setea de sânge devenea insuportabilă. Abia putea să se abţină să nu-i muşte chiar în acel moment fragilul gât.
Devenea conştientă de situaţia în care se află, dar nu putea face nimic. Şocul fusese mult prea mare. Membrele nu o mai ascultau, aşadar nu putea să facă vreo mişcare, în plus capul îi vâjnea de durere. Îi simţea respiraţia urât mirositoare.
O mirosea. Dorea ca parfumul ei feminin să-i rămână în nările lui gigante pentru o perioadă de timp... cât mai mult posibil. Vroia să simtă mirosul de care îi va fi atât de dor. Mirosul sângelui-albastru.
- Eşti atât de rară... „specia” ta e pe cale de dispariţie, ca să spun aşa. Nu ştiu câte mai sunteţi. Credeam că aţi dispărut de mult, aşa că nu m-am mai obosit să vă caut. Dar acum victoria îmi aparţine.
Putea să-i miroase frica crescându-i. Trebuia să acţioneze... însă îi plăcea atât de tare să audă cum ţipă după ajutor în minte. Un joc câştigat. Doar atât era pentru el. Nimic mai mult.
Foamea îl făcea să nu mai suporte. Îşi luă briceagul şi îi făcu o mică rană la gât. Sângele ei cald curgea cu repezitate. Frica îi era mai mare decât a fost vreodată.
Îşi apropie nasul de acea mică rană. Mirosul îl îmbătă. Înima lui bătea tot mai tare din cauza emoţiilor.
„Ei bine, nu pot cere mai multe de la viaţă. Asta mi-a fost scris, asta am primit. Oh, Doamne, dar de ce tocmai eu?”
- Te-ai aflat la momentul şi locul nepotrivit, îi răspunse bestia, citindu-i gândurile.
„Un adevărat monstru, atât eşti!” ţipa ea în mintea ei, ştiind că criminalul îi va putea răspunde. „Aşi vrea să pot să-ţi spun cu voce tare ce-am de spus, nu doar să gândesc!” încheie aceasta.
- Şi de ce n-o faci? A, da. Îţi este prea frică să strigi. Îmi pare rău că nu-ţi ofer posibilitatea de a mai cere ceva pe acestă lume... sau poate că nu-mi pare chiar atât de rău. Nici nu ştii cât de plăcut e să fii mai presus faţă de victima ta. Ţi-ai dori şi tu acest sentiment.
Termină de vorbit făcându-i încă o tăietură, după care începu să-i sfâşie hainele de pe ea. Îi admiră pentru un moment albeala trupului, apoi îi făcu câteva tăieturi, doar aşa, pentru distracţie.
Lovitura de final o dădu înjunghind-o în piept, fix în inimă. Lăsă să se scurgă viaţa din ea şi îi bău sângele. Acel sânge-albastru delicios pentru el.
Lăsă cadavrul sub lumina lunii, pe trotuarul rece. Dispăru exact aşa cum apăruse.
Toate acestea întâmplându-se într-o noapte de Halloween.
