Într-o nu ştiu care vară

Într-o nu ştiu care seară,

Într-o nu ştiu care vară,

Într-un nu ştiu care sat,

Sub un nu ştiu care pat...

“Georgia, ce ai găsit?” întreabă fratele acesteia, stând îngrămădit şi el lângă corpul mărunt al fetei, încercând să vadă ceea ce mâna ei atinge cu vârful degetelor.

“Nu ştiu, e ceva de lemn.”

“Scoate-l, atunci!” verişorul celor doi exclamă din spatele lor, încântat şi speriat de ceea ce fac. Le este interzis să calce în casa bunicilor, cum le este interzis să umble sub paturile acestora! Iar ploaia torenţială de afară, cu tunetele ce răsună pe-ntreaga colină şi fulgere ce luminează crengile copacilor într-un mod atât de sinistru face ca sângele să pompeze furios în venele lor.

“Încerc,” se chinuie fata să tragă, dar obiectul este puţin cam prea departe pentru a-l putea apuca bine.

“Dă să văd dacă pot eu; am mâna mai lungă,” spune un al patrulea băiat, singurul care nu este rudă de sânge cu ceilalţi, deşi se au ca fraţii.

Fata brunetă se dă mai la o parte, încă băgată pe jumătate sub patul din lemn, ce are scânduri în loc de saltea şi care scârţâie de fiecare dată când este atins. Pânze de paianjeni, gândaci şi chestii vechi ce au putrezit şi emană un miros nu tocmai plăcut se găsesc sub acesta, toate pline de praf, oferind o imagine morbidă.

Prietenul ei îşi vâră şi el trupul în locul îngust — deoarece patul este mărginit de un perete în dreapta şi o sobă în stânga — şi se întinde spre lada ce o are în faţă, dând la o parte alte obiecte neindentificate şi strănutând când praful este deranjat de la locul lui.

“Gata, am prins-o. Trageţi-mă de picioare, că-i grea.”

Ceilalţi doi băieţi îl apucă de laba fiecărui picior în parte şi-l trag de sub pat, fata trăgând şi ea de cotul băiatului, încercând să fie de ajutor.

Cu un puf zgomotos, verişorii care-şi trag prietenul de membre cad în fund, provocând praful de lângă ei să se ridice în forme de vârteje. Fata iese şi ea de sub întunecatul loc, ştergându-şi fruntea transpirată.

Calvin, băiatul ce trage cufărul imens din lemn de sub pat, se trânteşte şi el lângă prietenii lui, oftându-şi osteneala.

O altă rundă de tunete şi fulgere luminează camera în care cei patru copii stau pe podea. Mobila ia forme sinistre în bătaia trăsnetelor, umbre lunguieţe, pete întunecate, siluete inexplicabil de deformate dansând pe pereţi şi pardoseală, iar materialele din pânză ce acoperă scaunele şi şifonierul adaugă o imagine fantomatică lucrurilor, făcând ca respiraţiile deja elaborioase ale puştilor să se intensifice.

“Darius, nu cred c-a fost o idee bună,” se plânge Luc, fratele Georgiei.

“Hai, nu fi un papă-lapte. Ai paişpe ani, ce mama mă-sii!” exclamă revoltat Darius, deşi nici el nu mai crede că este o idee foarte bună venirea în casa asta veche şi părăsită. Poate părinţii au avut motive întemeiate să le interzică intrarea pe această porţiune din proprietatea bunicilor.

“Băieţi, vedem ce-i înăuntru?” Georgia arată cu bărbia spre cufăr, privindu-l cu o curiozitate ce ar ucide pisica.

Calvin îşi priveşte prietenii şi le analizează chipurile pentru o clipă.

“Hai mai la fereastră, poate aşa avem ceva lumină,” sfătuieşte ridicându-se şi scuturându-şi fundul prăfuit.

“Da, căci cineva a uitat lanternele în celălalt rucsac,” condamnă Darius, privindu-şi verişorul cu reproş.