Ma numesc Aki.Ame aki.
Elev in al doilea an la liceu de arta Natto.
Cat despre mine..Um-m.
Pai am 16 ani.Parintii mei au decedat anul trecut in urma unui accident rutier,iar de atunci am locuit singur.
Bunicii mei s-au mutat dupa moartea acestora.Singurul lucru care ii tineau aici si de care le pasa era banii pe care ii primeau de la ei.
Cat despre viata mea de liceu...As prefera daca in acel liceu as fi doar eu.Urasc lumea,in special cei care ti se dau
drept prieteni,iar cand ai nevoie de ei se evapora.
In clasa sunt asezat intr-o banca mult in spatele celorlalti.De ce? Simplu!
Nu imi place sa socializez.
Nu e ca si cum scoala m-ar atrage in vreun fel.Merg doar cand stiu ca am de dat vreun examen pentru a trece clasa.
Nu am nevoie sa fiu laudat ca sunt supradotat si sa prind aere ca ceilalti tocilari din liceu.
Am spus ca sunt la un liceu de arta nu?Ei bine acest liceu este mai mult un simplu liceu.
Faza cu arta este spusa numai pentru fondurile pe care scoala le primeste.
Am incercat sa imi fac transferul,dar degeaba...Nici macar un singur loc nu mai era disponibil la vreun liceu de arte.
Viata mea era un chin.Trebuia sa vad in fiecare zi persoane pe care as fi vrut sa le evit toata viata.
Spuneam de viata de liceu.Ca in orice liceu, trebuia sa fie unul asa zis "durul".La liceul meu era asa zisul Surichihama.
De ce i se spunea asa?Nu ca ar fi fost mare si puternic,doar ca o lovitura de-a grasului era la fel de tare ca a unui baros.
Pentru mine era unul dintre marele mistere ale lumii faptul ca tipul asta putea sa mearga cu acele 110 kile ale sale.
Acum..de ce sunt evitat de ceilalti?
In primul rand..gusturile mele.Chiar daca acesta nu este un liceu de arta,in pauze sau intr-o ora de care chiar nu am chef ma duc in spatele
scolii sa desenez.Sa nu credeti ca as desena gen campii cu floricele si zane.
Nu.In spatele scolii era un cimitir,iar mie imi placea sa-mi imaginez vampiri,maini de schelete iesind de sub pamant si sa le desenez.
Apoi ar mai fi Surichihama.Ce legatura am eu cu el?Ei pai niciuna.
Era o zi la fel de nasoala ca celelalte,nimic nou pana aici.
Ma dusesem la tonomat sa imi i-au ceva de baut si am dat nas in nas cu el.
Surichihama:Da-mi banii tai daca nu vrei s-o patesti
Reactia mea?Mi-am desfacut sucul si ma uitam la el nepasator
Surichihama:Da-mi banii am spus.Nu ma fa sa repet.
I-am raspuns ca si cum nici nu era in fata mea:Sorry man..nu mai am!
Ce reactie ar fi putut avea unul de teapa lui in asemenea situatie.Doar nu degeaba i se spunea barosul.
A incercat sa ma loveasca cu pumnul,dar l-am oprit.I-am prins pumnul si i-am rasucit mana,rupandui-o.
El saracul a stat la spital 2 saptamani,iar eu ala"rau" am fost exmatriculat pentru 5 zile.
Viata mea devenea tot mai neinteresanta.Asta pana cand a aparut ea...
Ma numesc Annelise Netsuai.
Familia mea conduce firma Netsuai.De fapt..fosta familie.
Parintii mei au divortat in urma cu cateva zile din cauza mamei.Sau cel putin asta era parerea tatei.
Mama sufera de o boala grava,iar doctorul a spus ca nu mai are mai mult de jumatate de an de trait.
Tata era materialist.Chiar daca conducea ditamai firma nu ii placea sa cheltuiasca nici macar un sfranc aiurea.
Dupa el,mama era o cauza pierduta."Ce rost mai are sa bag banii intr-o persoana aproape moarta"tot repeta el.
Il urasc,as fi vrut sa imi petrec intreaga viata alaturi de mama,dar nu a fost posibil.
Dupa divort mama m-a incredintat lui.Ea fiind foarte bolnava nu a vrut sa sufar vazand-o asa in fiecare zi.
Cum tata urma sa se mute in Japonia cu munca m-a trimis cu el.Era genial.Pe langa faptul ca mama murea incet,incet prin
spital mai trebuia sa imi petrec si restul vietii cu acest individ.
Reactia mea,pe care o consider destul de normala,ma rog,oarecum,a fost sa incep sa plang si sa tip in spital:
"Nu,nu ma voi duce cu el.Vreau sa raman aici alaturi de tine",dar totul a fost in zadar.
Tata mi-a dat o palma cat de tare a putut si m-a luat cu el.Mama incerca sa se abtina din plans,privind in alta parte ca sa nu
o pot vedea.
Imediat ce am parasit incaperea strigatele de tristete ale mamei se auzeau in toata camera.
Prietenii,familia,casa.Pierdusem totul.Cel putin credeam ca am prieteni.In ultima zi,cand am fost sa le spun tuturor ca o
sa plec erau atat de fericiti.Toti zambeau,ba chiar auzeam susoteli"in cele din urma pleaca.Era si timpul".
De atunci am jurat ca nu o sa imi mai fac "prieteni".
Desigur inca nu stiam ce ma va astepta la noul liceu.
Dupa descrierea liceului era unul de arta.Nici nu am mai stat pe ganduri in legatura cu ce liceu voi alege.
Insa atunci cand am intrebat directoarea despre activitatiile artistice din liceu...:"Acesta nu este un liceu de arta draga mea.
Imi pare rau".Era doar un simplu liceu.
Am vrut sa ma transfer,dar tata a spus ca nu ma va muta la alt liceu pentru ca acesta este cel mai aproape.Nu vrea sa cheltuiasca
banii pe naveta sau sa ma duca el.
Am reactionat ca orice adolescenta normala.Am tipat,spunandu-i ca-l urasc si am urcat la mine in camera.
Urma sa fie cea mai nasoala viata.Asta pana cand a aparut el..
