Viata mea? Viata ta? Cine stie?

cap. 1 Asteptarea

     Ce facem noi de fapt toată viața noastră? Mereu m-am întrebat, iar puțini au stiut să-mi răspundă. N-am vrut niciodata un raspuns prea complex, ceva prea elaborat, probabil am vrut doar sa ştiu ce fac oamenii pe toata durata vieții lor. Un singur răspuns m-a pus pe gânduri: "Oamenii aşteaptă". Am fost, însă, uimită şi pentru început am luat răspunsul în glumă. Dar dacă acest răspuns era tocmai cel pe care-l căutam?                Plimbându-mă prin cartier, da, prin cartier, prin clasa a 12 a, realizasem cât de puțin timp mai e până la examen, atunci mi-am dat seama ca de fapt aştept examenul acela, nu cu entuziasm, sau cu vreo oarecare urmã de bucurie pe chipul meu, nu, îl aşteptam cu groază, cu frică şi probabil cu multe alte sentimente ciudate care-mi fac stomacul să vibreze. Atunci am ştiut, asta făceam eu, aşteptam. Aşteptam acele ore chinuitoare în care creierii ne erau puşi la încercare, iar emoțiile noastre erau zdruncinate de nesiguranță. Şi m-am gandit şi m-am întrebat ce altceva mai aştept? Aştept multe, mi-am zis, chiar prea multe.
Realizăm un lucru, apoi alergăm spre celălalt, in continuu, fără să ne gândim la pauzele de respiro, fără să ne intereseze aceste pauze care uneori nu ne trebuie iar alte ori suntem dependenți de ele fără a ne da seama de fapt. Trăim într-o lume înconjurată de grabă unde ne găsim separat pauzele. Probabil te întrebi ce sunt aceste "pauze". Pe scurt sunt pauzele de la şcoală, da, chiar acele pauze, secțiunea aceea de timp pe care o vrei interminabilă, dar care se sfârşeşte o data cu ora, pe care desigur nu o aştepți fiindca altfel nu ar mai avea rost pauza. Dar ce facem atunci când nu mai suntem la şcoală, ce se întâmplă cu pauza noastră? Ia sfârşit?  Nici pe deparde, o găsim în lucrurile care ne fac fericiți, în timpul acela pe care nu-l mai vrem terminat, dar care fuge de noi cu o viteză amețitoare, din nu ştiu ce motive tehnice. Îl găsim în vacanțele acelea scurte la mare, îl găsim lângă persoana de care nu vrem să ne despărțim la gară, îl gãsim in meciul acela de fotbal câştigat sau pierdut cu echipa, dar în care sigur ne-am distrat, îl găsim în plăcerile noastre vinovate pe care le vrem interminabile. Cu siguranță îl găsim la sfărşitul aşteptării îngrozitoare prin care trecem până la verdictul final, dar cred ca asta e şi partea cea mai frumoasă a aşteptării, pauza.
Ce faci atunci când te gândeşti la ziua de mâine? Poate ai o întâlnire importanta maine, sau poate doar te distrezi, poate ai planuri de vacanță sau poate vrei doar să leneveşti în fața unui serial. Dar la un lucru nu te găndeşti, la ziua de mâine. Paradoxal, nu? Dar chiar nu te gândeşti, nu ştii cum o să fie mâine dacă nu o să traieşti ziua aia