...ŢRRRR!!!!
-Ce dracu?! Am înjurat. Ah...ceasul. Ceasul! E ora 6:00! Mai aveam doar două ore până decola avionul.
După ce m-am spălat, pieptănat şi îmbrăcat cum am putut mai bine, ce naiba, doar aveam să încep liceul, am coborât.
-Mama! Nimic. Mamă! Era ciudat.Poate a plecat undeva, mă gândeam.
Dar asta nu mă putea opri să merg la aeroport. Oricum mama nu avea de gând să vină cu mine.
Aşa că, iata-mă! Aşteptam să urc în avion alături de mulţi alţi călători. Ideea că aveam să merg în New Orleans mă entuziasma. Însă aveam senzaţia că drumul nu avea să fie perturbat doar de nişte turbulenţe. Hmm...probabil aveam doar emoţii.
..după 3 ore de mers cu avionul nu se întâmplase nimic. Am mai zburat cu avionul dar niciodată nu am avut frică de înălţimi, nici acum nu aveam, doar că sentimentul pe care l-am avut când m-am urcat în avion încă mă deranja. În încercarea de a da uitării acest lucru mi-am deschis telefonul. Mă gândeam că poate mama îmi trimisese vreun mesaj.
Ceea ce mi-a apărut pe ecranul telefonului nu m-am surprins:
Aveţi un mesaj vocal de la *Mama.
Am apăsat pe pictograma care îmi apăruse şi am auzit vocea mamei:
Mars, sper că ai ajuns cu bine.
Dacă în dimineaţa asta nu am fost acasă nu trebuie să te îngrijorezi degeaba. Însă am nevoie să faci ceva pentru mine.
Dute la hotel. Mâine trebuie să fii în formă pentru prima zi de liceu.
Mâine, când vă va înstala în camerele din campus, vreau să reţii fiecare detaliu al drumului până în camera ta. După aceasta, vă va chema pe fiecare în biroul directorului ca să discute cu fiecare în parte.
Aici vine partea în care faci ceva pentru mine. Vreau să îi spui directorului, după ce termină el de vorbit, bineînţeles, că Janine îl informează că Seth s-a întors.
P.S. Nimeni, dar nimeni în afară de tine nu trebuie să asculte mesajul ăsta. Mars, sterge-l după ce îl asculţi.
Ce ciudat părea...
