4.10.2017

15 1 0
                                    

Draga jurnalele,
Astăzi am aflat ceva ce nu pot trece cu vederea atât de ușor. Știu, mă doare. Rău.
Hai sa o luam de la început, pentru ca eu încă nu am înțeles cum am ajuns in aceasta situație.
Eram in Iunie, 15, când am plecat in tabara de engleză. Când am ajuns acolo am fost surprinsă sa văd ca se afla doar 3 băieți din Buzău. Printre care și el. Era foarte timid. La scurt timp am aflat ca numele lui este Ioan. După câteva zile, fiind in aceeași grupa și apropiindu-mă cât mai mult de el, am început sa îl plac. In aceea seara nu a venit la discoteca, ceea ce era ciudat. Am ajuns in camera. El era la fete. Eram suparat pe el. Cine știe ce o fii făcut. Apoi, am văzut un mesaj care m-a lăsat treaza toată noaptea. Era de la una din fetele cu care a fost ioan in camera. Au spus ca au stat la bârfa. Atât. Și ca au aflat ca și Ioan mă place. Ne-au pus sa vorbim pe hol, ținând ușile, pentru ca eu deja transpiram, fără  efort. Ne-am luat in brațe de câteva ori. De dimineața, M-a întrebat dacă vreau sa fiu cu el. Ca orice îndrăgostită, am spus DA. Era normal. Apoi a urmat plecarea din tabara, însemnând ca nu o sa îl mai văd ceva timp. Dar, înainte de asta, el M-a întrebat dacă vreau sa ies cu el sâmbătă. Părinții mei nu sunt de acord sa am relații de pe acum. Probabil S-a suparat când i-am spus ca am teme. Eram emoționată. Nici acum părinții mei nu știu de el. Am făcut o mare greșeală. Nu l-am văzut toată vara. Pana când a început Scoala și nu știam ce sa maidan cu viața mea, dacă mai suntem impreuna. Chestii de genul. Trecem in prezent. Sarahah este o aplicație foarte cunoscuta de noi, adolescenții. Pe snapchat am lăsat linkul de la profilul meu și am cerut mesaje. Nu știam ce mă așteaptă. Am fost trista când am văzut asta ⬇️⬇️

 Am fost trista când am văzut asta ⬇️⬇️

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Eram devastată. Apoi am început sa îmi frec creionul de mâna. A ieșit asta ⬇️⬇️

Nu-i așa de nașpa. Mai mult mă doare faptul ca nu pot sa vorbesc cu el deloc. Mă emotionez când sunt in preajma lui. El e a 7a, iar eu a 6a.
De fiecare data ii zâmbesc și el face la fel, dar nicioadat nu ne salutam. Ne e Rușine. Mâine am de gând sa vorbesc cu el. Și o sa ii arat și mâna și mesajele. Pentru ca de ce nu?
In orice caz, sunt foarte emoționată. Dau mai multe detalii mâine.

❤️pa❤️

Juranlul meu Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum