Legată sub scară

Mă păstrezi legată sub scară. Ai într-una din camerele tale un altar, ba chiar mai mult, până și pe hol se mai simte din când în când mirosul părului ars.

Ești o fire mai mult decât nerăbdătoare când vine vorba de hobby-ul tău și tot ceea ce ține de el. Îți pasă atât de mult încât ai un program strict. Dimineața te trezești pe la 07:00, rareori la 7:05. Încă nu mi-am dat seama ce te ține ocupat, atât de mult timp pentru tine, în fiecare vineri dimineața. Îți aud pașii și îmi imaginez că te îndrepți spre dulap ca să îți iei un prosop curat, dar mai stai alte 2 minute ca să îți admiri munca. Îmi și imaginez cum îți acorzi singur complimente.

"Dumnezeule, C., o să ajungi un om mare! Cum poți să fii atât de... atât de meticulos? Da, ăsta e cuvântul, și poate și un pic de dedicat! Da, asta este! Meticulos și dedicat... și tânăr, desigur. De acum să poți face asta, nu este ceva ușor."

Nu mi-am imaginat niciodată că ai o părere de rău legată de ceea ce faci, nici măcar o secundă.

Pleci din cameră iar de acolo pașii îmi sunt neclari. Și, Doamne, cât aș vrea să nu mă concentrez asupra pașilor. Să văd o scândură ruptă, o țeavă din care picură apă, o pată de lumină venită de prin vreo crăpătură, să văd ceva și să mă concentrez pe acel ceva- dar acolo nu e nimic. E doar întuneric și câteodată sunt sunete de pași.

Mi s-a părut că tot timpul ți-a păsat doar de camera aia cu ușă albă și brăzdată de abțibilduri cu mașini. Mă puneai să merg tip-til, ca și cum aș fi din nou în grădiniță și mă jucam de-a v-ați ascunselea. Și parcă așa merg tot timpul pașii, tip-til, îndepărtându-se, și parcă pierzându-se în camera aia cu ușă albă...

După vreo câteva luni de când ne cunoscusem, mi-ai spus că locuiești cu mama ta, iar eu am râs. Tu nu ai știut.

"Și care ar fi problema? Nu toți încă o mai facem? Ah, mai sunt și excepții, când te duci să studiezi în alt oraș, altă țară, știi? Dar eu nu văd asta ca pe o problemă când vine vorba de tine."

"Bătrâna mea e mai oarbă de fel, trebuie să o ajut cu de toate, m-a dădăcit ca pe ultimul copil ca să aibă și ea pe cineva când o fi mai greu."

Am crezut tot timpul că zici asta cu o oarecare tristețe.

Sub scară am uitat de ce mai simt. Nici nu mai știu dacă e frig sau cald, știu doar că nu am o crăpătură prin care să intre un fascicul de lumină, am numai pașii ăia făcuți pe furiș și imagini cu uși albe.

Când ieși din cameră, te duci la baie și stai cam două ore. Aud apa curgând în țevi și nici urmă de pași, și mă simt așa de prost că mă simt atât de bine pentru ălea două ore în care nu se mai aude nici măcar un pas.

În casa asta veche, care scârțâie seara, sunt și șobolani. Mai umblă noaptea, tip-til și ei. E ironic faptul că nu am văzut niciodată un șobolan în carne și oase. Când sunt atâția lângă mine în fiecare noapte, și nici măcar nu pot să îi văd. Tot timpul am impresia că mă mușcă, deși nu simt nimic. Așa îi știam eu, ca atacatori de talie mică.

Când ieși din baie, mă gândesc că înjuri pentru că se simte iar miros de păr încins, iar ție ți-e frică să nu simtă mama ta.

"O fi ea oarbă, dar aude și miroase totul. Și dacă e să audă sau să miroasă ceva nepotrivit mă ia la întrebări. Și atunci ce i-aș spune? Nu, nu, nu! Trebuie să fac curat, să fac iar și iar curat! Nu se pune problema de așa ceva. La Dracu' cu tot!"

Te aud înfundat, și de aici începe nebunia pașilor, dintr-o cameră în alta. Trântești lucruri, iarăși aud apa curgând în țevi, iar în cele din urmă sfârșești plângând. Nu știu dacă te sprijini de perete ca să nu sfârșești pe podea, sau dacă sfârșești pe podea, rămâi ghemuit și plângi ca un copil. Nu știu dacă începi să te urăști, pentru că nu îți poate părea rău că faci ceea ce faci. Nu știu dacă te duci în oglinda din capătul holului și te vezi cum te vede toată lumea sau te vezi doar ca pe un tânăr ce a plâns câteva ore.