A fost odata ca niciodata un stejar batran care traia chiar la mijlocul unei paduri intinse. De batran ce era nici nu mai stia cati ani are ... Bratele-i erau noduroase iar coaja in care era imbracat era aspra si pe ici, pe colo, carpita pentru ca vijeliile pe care le infruntase de-a lungul vremurilor au smuls cate o bucata din ea. Stejarul batran o iubea tare mult pe Domnita Toamna. Ii placeau cel mai mult culorile cu care ea ii vopsea frunzele: galben ruginiu, roscat-portocaliu... Domnita Toamna il mangaia cu vanturi reci, ii spala ramurile cu ploi lungi si uneori, dimineata il dadea peste tot cu o bruma argintie si el se simtea atunci tare frumos.....
Cum sosea ea, stejarul o intreba:
- Domnita, cand vor fi coapte si fructele mele? Sunt asa de multe iar eu sunt batran si nu le mai pot tine...
- Asa e, Mos Stejar. Esti plin de ghinda gustoasa. Mai asteapta putin si se va coace. Atunci voi chema veveritele si pe Mos Martin sa o culeaga.
- O, ce bine-mi pare! raspundea stejarul. Sprintenele veverite vor lua ghinda si o vor duce in camara ca sa aibe provizii la iarna. Si Martin, mosul, cu cata placere o va manca!
Nu mai trece mult timp si chiar asa se intampla. Ghinda stejarului se cocea, era culeasa de veverite, de Mos Martin, uneori cadea pe jos si de acolo o adunau alte vietuitoare... Incet, incet, stejarului ii cadeau si ultimile frunze, semn ca, in curand, toamna va pleca.
- Stejarule, eu trebuie sa pornesc la drum soptea Toamna. Acum greutatea fructelor nu te mai apasa. Poti sa te odihnesti. Dinfrunze ti-am facut un covor moale cu care am invelit radacinile tale ostenite.Poti sa dormi, sa te odihnesti, pana cand sora mea, Primavara, te va trezi... - Multumesc, Toamna frumoasa, ii raspundea stejarul si apoi se cufunda intr-un somnadanc...
