scriam cel mai plictisitor poem
unul care să te facă să-ți umpli castronul din față cu biluțe de muci
să țeși pentru proiectul lui Christo
turbioane de pânză
unul din ăla
în fine
de care doar eu știu să scriu
când m-a pălit
nu chiar în creștet
era puțin mai jos mai în lături
poemul
curgea vâscos pe obraz
m-am pipăit
mi-am mușcat buza
priveam în oglindă cum se prelinge
și din țâța dreaptă picurau verbe
din stânga nu curgea nimic
dar burta mi se umfla
era clar
metafora se zbate mișcă
doar la degetele de la picioare
tot așteptam să crească
ritmul în stânga rima în dreapta
bocăneam în falange
era aproape ca în copilărie
când hotărâsem să dau cu ciocanul
să văd dacă sunt sensibil
dacă am sânge de poet
