posac era poetul din Guatemala
privea cum vântul poartă foi și ziar
un stih de început era-n zadar
de nu-ți stârnea un zâmbet
o Atala
sonetul ce-l pornisem n-avea har
ciobite rime-mi zgândăreau dorsala
așa-i când ești la buchi cu provensala
în veci rămâi doar un umil stihar
de nu vei da un semn îți jur că vin
din casa mea cu ziduri de paiantă
și mă opresc în urbea de rubin
călare pe-un bolid renascentin
sper doar să nu ai pușcă iute Atalantă
să mă gonești mai rău ca pe un babuin
