Alergam cat ma tineau puterile.Nu stiu de ce.Aveam lacrimi in ochi si fugeam.Strigam cat puteam de tare dar nu puteam auzi nimic din ce spuneam, nu aveam glas dare u continuam sa strig.Dupa inca cateva incercari de a striga mi-am dat seama ca strigam un nume si anume Adam.Unde era el?De ce aveam lacrimi in ochi?Si cel mai important … Cine era el si de ce imi pasa mie atat de mult?Ceva nu era in regula.AM continuat sa alerg pana am ajuns intr-o poienita.Totul era minunat in jur, dar mirosul era si mai minunat.Staii!!Stiam acel miros.Am mai adulmecat putin si am spus mai mult pentru mine “-Sange!!”
Privirea imi era acum indreptata spre trupul neinsufletit din mijlocul poienii.Imi era cunoscut, dar nu stiu de unde.M-am apropiat.Era un baiat, avea in jur de 16-17 ani.Cand l-am cazut am inceput sa plang si mai tare.ma durea sufletul.Il cunosteam dar nu imi aminteam de unde.Avea parul blond, ciufulit si ochii de un albastru in care te puteai pierde.Corpul era in crestere, inseamna ca era om.Era chiar frumos daca te uitat mai atent.Continuam sa plang sis a strig.Glasul mi-a revenit si atunci am rostit cateva cuvinte in Latina iar dupa aceea am strigat cat m-au tinut plamanii.
- Aaaaaddddaaaammmm!!!
Acum eram treaza si stateam in pat.Ma uitam la tavan iar dupa m-am ridicat.Acum stateam in fund.Ochii imi erau plini de lacrimi iar mainile pline de sange.Sange?De unde? … Oh doamne … era sanglele lui.Incercam sa imi aduc aminte mai multe din acel vis, mai mult un cosmar.Singurul lucru pe care mi l-am mai putut aminti a fost ca dup ace am rostit acele cuvinte in jurul meu incepuse sa apara o arcada de foc, iar ochii mei erau la fel de arzatori ca acel foc.Cred ca puteau sa te ucida doar cu o privire.Ma speriau chiar sip e mine.
A fost cel mai ciudat vis pe care l-am avut in ultimul timp.A parut atat de real.Poate chiar a fost, altfel nu am cum sa-mi explic sangele de pe maini si faptul ca asternuturile erau arse.Ce naiba s-a intamplat?
L-am vazut pe Michael stand lipit de perete uitandu-se la mine cu niste ochi cat cepele.Era speriat.Il inteleg de ce.Si eu as fi fost daca as fi in locul lui.
- Tu, tu … tu tocmai ai luat foc.Cum este asta posibil?
- Nu stiu.A fost din cauza visului.
- Si cine e Adam?Stai … ce vis? A intrebat cu o curiozitate mai mare decat trebuia.
Am inceput sa ii povestesc visul de la cap la coada desi nu imi placea sa imi reamintesc din nou acele imaginii.A venit cu mine la baie pana mi-am spalat sangele de pe maini.Era foarte ingandurat.Ceva nu era in regula.
- Ce s-a intamplat?a spus el.
Nici nu observasem dar ma holbam la el ca o nebuna.
- Ceva te framanta.Spune-mi si mie.Pana la urma despre mine este vorba … merit sa stiu.
- Uite nu e nimic concret, e doar o teorie, deci nu cred ca are rost sa iti umplii capul cu prostiile pe care le gandesc eu.
- Ei uite ca eu vreau.Acum spune tot.
L-am tras si ne-am asezat pe pat.El a oftat dupa care a inceput sa vorbeasca.
- Acum 500 de ani a mai existat o femeie care era vampire.La fel ca tine, ea locuia cu cel care a transformat-o.Se spune ca dupa 12 ore de la transformare femeia a avut un vis … de fapt un cosmar … si la fel ca tine a crezut ca era real.S-a trezit inlacrimata, transpirata iar tot in jurul ei era ars.Creatorul ei s-a speriat si a dat porunca sa fie ucisa.Ea cand a auzit de acest lucru a fugit in lume.S-au mai auzit povesti despre ea.Si intr-un final cineva a spus-o pentru prima data…
- Ce a spus? Am intrebat eu curioasa…
- Lucrul in care femeia se transformase … ea nu era un vampir obisnuit.S-a dovedit ca facea parte dintr-o linie pura de hibrizi.Ea era si un vampir si o vrajitoare, si daca era dorinta ei putea deveni si varcolac.Aceasta era o mostenire de familie … gena de varcolac, la fel ca sic ea de vrajitoare, dar aceasta nu se active decat la 12 ore dupa transformarea in vampir.Aceasta mostenire nu era din generatie in generatie.Descendentele aceste linii pure apareau o data la 500 de ani.
Am ramas socata … erau prea multe informatii pentru moment.Eu?Hibrid?Rasa pura??Vampir, vrajitoare sii varcolaac?!?In nici un caz acest lucru nu era adevarat.
Michael ofta…
- Ti-am spus ca este doar o teorie si nu sunt sigur ca este adevarata.M-a luat de mana incercand sa ma inveseleasca, dar nu reusea.
- Este adevarata.am spus eu sec ridicandu-ma in picioare.Caroline chiar face parte din familia romaneasca Tutunaru.Este un hybrid.
- Caroline?Ce se intampla cu tine?De ce vorbesti asa si de unde sti de familia Tutunaru?
- Oh, prostutule … eu nu sunt Caroline.
Ma simteam pierduta … eram ostateca in propriul corp.Puteam auzi ce vorbesc si il vedeam pe Michael dar nu imi puteam controla nici un muschi.Ea atunci a pomenit de o familie cu nume ciudat.Tutunaru.Mi se parea cunoscut aest nume dar pentru inceput nu am bagat de seama.Am continuat sa ascult discutia lor.
- Daca nu esti Caroline atunci cine esti?
- Numele meu este Izaura.Nu va faceti griji ma veti intalni in viitor.Poate ca prietena poate ca dusmana … dar acum nu asta conteaza.Tu!(arata spre Michael) v-a trebui sa o antrenezi zi de zi noapte de noapte.Ceva rau se apropie si trebuie sa fiti pregatiti.Cineva o cauta.Stie ca a aparut si nu se v-a opri pana nu va vedea sangele ei pe mainile lui.
Poftim??Eu nu vreau sa mor.Am aruncat o privire spre Michael … parea distrus.Oare chiar atat de mult tinea la mine sau era doar o fantezie de a mea si lui nici macar nu ii pasa de mine?
O lacrima a inceput sa ii curga pe obraz.Am vrut sa i-o sterg dar mana nu mi se misca.Oh Doamne, e atat de frumos … pana si cand plange.
- Nu voi lasa sa se intample acest lucru!si Michael isi sterse lacrima de pe obraz.O iubesc nu o voi lasa sa plece tocmai acum cand am gasit-o.Cand mi-am gasit sufletul pereche.
- Stiu ca o iubesti.Daca nu ai iubi-o atat de mult as lua-o chiar eu sa o antrenez … dar stiu ca tu vei avea mare grija de ea.
- Exista doar o mica problema.
- Si aceea ar fi??am spus eu … ea … of e prea complicat … imi fine …
- Ai spus ca sa o antrenez zii si noapte.Problema ar fi ca noi nu putem iesi ziua afara … sau ai uitat?
- Nu am uitat … si afisa un zambet fermecator pe fata.
Intinse mana inspre Michael si ii puse in palma 2 medalioane mici, identice in forma de inimioara.Se completau reciproc.Erau minunate.
- Si c ear trebui sa facem noi cu astea?
- Of, chiar asa de nauc esti?Cat timp amandoi veti purta aceste medalioane veti fi protejati de soare, insemnand ca veti putea iesi si ziua afara.
El..el..ma iubeste?Un sentiment de fericire m-a cuprins instantaneu.Atunci Izaura a zambit.Nu imi pasa.El chiar ma iubea, si steam ca vorbeste serios.Nu stiu de unde dar ceva imi spunea ca este adevarat.Eu … eu inca nu aveam lamurite sentimentele pentru el, dar steam ca ceva acolo se infiripase de mult.Ma bucuram ca ma iubeste si speram ca si eu sa incep s ail iubesc cat mai repede.Si a fost atat de frumos cand a spus “sufletul perechee”.
Si acum puteam sta cu el si in lumina soarelui … multumita lui Izaura desigur.
Am simtit cum o putere ciudata ma pune din nou cum trebuie in corpul meu….
Ok kids.Stiu ca nu e asa de reusit dar ei e facut in ora de istorie de la scoala.:">.Nu stiu cand o sa pun next.ul pentru ca urmatoarea saptamanta e cam plina dar o sa gasesc eu o fereastra pentru voi.<3.'Till the next time.<3.
------>XoXo.<3
