Viata mea? Viata ta? Cine stie?

M-am pierdut

  Asta e pentru tine, pentru putinele dar intensele seri care ma surprind in pat cu obrajii inundati in lacrimi in timp ce gandul imi zboara la tine si la amintirile acelea care ma fac sa tremur si sa regret ca nu mi-am luat rams bun cum trebuia. Eram prea mica, n-am stiut, tu iarta-ma inca o data. Scriu pentru tine, pentru persoana care mi-a aratat curcubeul dupa furtuna groaznica de afara si pentru persoana care m-a facut sa iubesc ploaia, sa o iubesc si sa nu imi fie teama de niciun tunet. Si in acelasi timp iti scriu pentru ca m-am pierdut si nu mai vad calea de iesire, nu mai vad lumina, nu mai vad curcubeul, ploaia nu se mai termina si eu nu stiu ce sa fac. Sa caut culorile, sa las ploaia asta sa spele tot? Daca ai fi aici... Daca ai fi macar pentru cateva minute, secunde, doar sa ma privesti si sa imi zambesti si sa  stiu ca totul va fi bine, sa simt asta. Dar nu mai esti, si a cui vina e? Si unde sunt raspunsurile? Oare daca trec de vremea asta urata te voi regasi cumva in culorile acelea vii din parc? Din locul acela al tuturor, dar doar al nostru? Oare voi fi bine? Oare tu ai fost? Oare ti-a fost greu cum imi e si mie cand nu sunt la locul meu? Când mă pierd in lumea asta mare, crezând cã pot sa fac ceva, exact cum m-ai invatat, caci de la tine am invatat totul, fiecare zi era o comoara in ochii mei de copil, vedeam lumea cum nimeni n-o vedea, iti vedeam chipul si stiam ca acolo trebuia sa fie. In ochii tai, in privirea aceea, in acel licar de lumina din irisii tai cand imi vedeai zambetul, cand imi auzeai rasul. Dar acum ce ma fac? Unde gasesc eu acel licar? Imi e din ce in ce mai teama de tunet, stiu ca mi-ai zis sa nu imi fie, dar aceste tunete sunt diferite, sunt mai puternice, iar eu sunt tot mai mica in lumea asta mare