Bate-n fereastră Moș Vânt . E toamnă, toate se izbesc una de alta în unison. Frunzele cad lin și urmăresc pe Moș.
Doamna Toamnă e o femeie crudă , cu doua fețe, prima - cea de om caritabil și blând, îi aparține doar în septembre, următoarele luni își arată chipul hain de nebună. Își pune pe cap o coroană de crengi dezgolite, până și copacilor le e rușine de nuditatea pe care sunt obligați să o poarte până la anu'. Doamna se așează elegant peste câmpuri, îmbracă cele mai scumpe rochii de la Dior - extravagante , roșcate, brune , gălbui și negre, dar până la urmă și le sfâșie de pe corp, aprinde pipa, le presoară și le dă foc. Ca un hoinar , umblă drumurile și clatină tot ce găsește în cale, amețește orice bărbat și-l îmbătă cu un miros profund de alcool, de vin - cel mai dulce venin pământesc.
Apoi brusc, se așează și plânge, fiecare resimte răceala din sufletul ei, devine tot mai sufocant, tristețea acoperă tot. I se scurge rimelul odată cu ploaia, pământul se cufundă în glod.
Adevărul e că printre gălăgia făcută de Moș vânt, se pot auzi suspine, suspine de copaci, de Toamnă, de dor, suspine care relatează despre omor, omorul visurilor unei copile plângând. Odată demult Toamna era ca și noi. Trăia. Iubea. Cânta. Dansa. Visa...
Dar odată cu anii, cu veacuri, a obosit de a mai fi Toamnă, e și ea o doamna sentimentală, e și ea ca și noi, blestemată și oropsită de realitate .
E toamnă, toate se izbesc una de alta în unison , e toamnă e tărăboi , gălăgie , gunoi peste tot, un dezastru măreț acoperă pământul. Moș Vânt duce visurile departe, în vid.
Plouă. Toamna plânge iar, acum mai des, acum mai rar. I se prelinge rimelul peste tot . Și iar e toamnă, și iar e glod.
CITEȘTI
Pierdută printre Cuvinte
PoetryCuvintele au fost trecute prin noroi, prin iubire, prin vrajbă, prin durere, prin frumusețe și haos. Cuvintele nu-mi aparțin, ele sunt parte din tezaurul global. Cuvintele nu, dar împregnarea din ele, da. Spun prostii. M-am pierdut. Mă caut, mă găse...
