"Banii nu aduc fericirea." . Nu şi în cazul colegilor mei. Nu contează cum arăţi sau ce ai în cap, atâta timp cât eşti fiul sau fiica unui milionar. Aşa se întâmplă şi la şcoala mea. Până şi Joe, cel care a câştigat în clasa a patra premiul pentru cel mai urât elev (da, există un astfel de premiu), acum se "scaldă" în popularitate doar pentru că tatăl lui a câştigat 1 milion de euro la loto. Zeci de bogătaşi, îmbrăcaţi în haine de la cele mai scumpe magazine trec zilnic pe coridorul liceului meu : Beverly Hills High School . Eu, sunt o fată obişnuită. Mă numesc Claire Denvers şi sunt obligată să trăiesc cu astfel de persoane. Mai nou, am devenit "populară" doar pentru că mama mea şi-a deschid o firmă de cosmetice. Până şi cele mai fiţoase fete, mai nou, mă invită să mă întâlnesc cu ele la mall sau alte prostii, tipice pentru ele.
Acum am terminat şcoala, iar mama mă trimite într-o tabară de vară, organizată de liceul meu, foarte departe de oraş, într-o pădure. Voi sta în nişte cabane cu toaletă comună. Asta înseamnă că voi face duş împreună cu alte 20 de fete. O să fiu oripilată! Mda, mama spune că mă voi distra, nu prea cred. Adică, ce e aşa grozav la o tabară? În plus, nu cunosc pe nimeni. O să fie groaznic.!
Ultimele două săptămâni de şcoală s-au scurs, balul de absolvire a trecut şi a sosit şi a trecut şi el.
Astfel, în prima săptămână a lunii iunie m-am trezit printre o mulţime de copii gălăgioşi adunaţi
lângă autocar către tabără. Toţi aveau câte 2-3 bagaje, după cum am văzut erau pline cu lucruri. Eu,
aveam acelaşi geamantan de culoare străvezie umplut cu câteva haine şi mp3-ul meu. Mi-am pus căştile în
urechi dar am fost oprită de un domn cu mustaţă, mai scund decât tatăl meu care mi-a făcut semn să le dau
jos şi a strigat :
- Atenţie! Eu sunt domnul William. Voi fi îndrumătorul vostru în această tabără.!
"Mdaaa, perfect, fix de asta aveam nevoie acum." . Dar am spus-o în gând ca nimeni să nu mă poată auzi.
Ne-a grupat după înălţime. Eu am picat cu o fată emo. Cred că am mai văzut-o prin şcoală, încerca să-şi
taie venele, însă, nu îi prea reuşeşte. Ne-am îmbarcat şi am plecat la drum. După câte auzisem, vom ajunge
în 5 ore, "perfect".
Pe la jumătatea drumului, fata emo se ridică şi, un puşti, mai înalt ca mine, cu părul blond, ochii
albaştri se aşează lângă mine. Mă uit la el, şi el se uită la mine, însă îmi întorc privirea.
- Bună! Eu sunt Justin. Încântat. (şi zâmbeşte frumos)
- Ăăă, bună, eu sunt Claire. (şi habar nu aveam ce să mai zic)
Peste aproximativ 15 minute, aud :
- Jooos, aveţi 10 minute să mergeţi la baie, hai, fuguţa.
Am ieşit, însă nu ştiam încotro să merg.
Pe când toţi se îndreptau spre pădure, domnul William a strigat:
- Copii, avem o pană de cauciuc. Nu e nici un motiv să vă speriaţi. Întoarceţi-vă la locurile voastre şi
staţi liniştiţi.
- "Staţi liniştiţi", bombăni fata emo.
După o oră, încă eram înţepeniţi în scaunele noastre, aşteptând să plecăm de pe loc.
Domnul Winters încerca de câteva minute să dea câteva telefoane, însă, nu era semnal.
- Ok, aventurierilor. O să coborâm un pic. Staţi pe aproape, nu vrem să se piardă nimeni.
