Recunosc, m-a durut al naibii de tare sutul pe care mi l-ai dat atunci cand ai plecat, ai luat cu tine si cea mai mica particica de fericire din mine, m-ai lasat descoperita astfel incat intunericul sa ma poata cuprinde. Intunericul despre care vorbesc ma face sa ma simt vinovata, al naibii de vinovata, stii de ce? Pentru ca ti-am oferit iubire.M-am lasat pacalita de ochii tai verzi, imi e rusine sa ti-o spun. Ti-as mai spune ca imi lipsesti, ca ma doare sa te vad fara mine, sa te simt al meu, sa plutesc si sa ma arunc crezand ca ma vei prinde. Recunosc, am crezut in multe, dar credinta mea fata de tine ma facea umana.M-am aruncat si am cazut...ai plecat cand aveam nevoie de tine..simt ca ma pierd in gandurile despre tine, umanitatea mea, ce naiba e cu ea?
Dar stii? nu imi e dor de tine, dar totusi imi lipsesti..
Nu te mai vreau, dar apari mereu in vis
Nu te mai aud, dar gandurile tale parca trec prin mine
Nu te mai iubesc, dar...
