Midnight Orchestra

Partea I:Adagio Sostenuto

Am cascat plictisita.

Deja voiam acasa.

In jurul meu zumzetul conversatiilor parea sa creasca in intensitate si am rezistat impulsului de a-mi acoperi urechile cu mainile.Parca eram intr-un stup de albine turbate.

-Noi ce locuri avem?ma intreba Kimberly.

Biletele erau la mine in mana asa ca mi-am plecat privirea, studiind pentru cateva secunde bucatile de hartie de culoare verde,dupa care am raspuns scurt:

-20,21 si 22 F.

Exact ca la cinema, vechiul teatru isi avea scaunele impartite pe trei colone, separate de niste scari cam subrezi, acoperite de un covor care se voia a fi rosu aprins, dar a carei culoare se mai stersese cu timpul. Locurile noastre pareau a fi in zona cu scaune din mijloc.Ce naspa. Asta insemna ca aveam locuri bune. Mia era super entuziasmata, ochii stralucindu-i de curiozitate si bucurie.

Am simtit ca mi se strange ceva in piept.Eu nu voiam sa fiu aici. Pentru mine minutele ce aveau sa urmeze aveau sa fie o tortura care avea sa para ca se intinde la nesfarsit. De ce trebuia sa indur asa ceva?

A.Pentru ca nu aveam nota la muzica. De aia.

Mia chitai atunci am reusit sa gasim randul F.Scaunele noastre erau primele trei de la margine, langa locurile dinspre peretele estic.

Kimberly se baga in fata,locul ei fiind cel cu numarul 22,mai dinspre mijloc.Urmam eu si dupa Mia, la margine de tot.Ma pregateam sa ma asez, cand am vazut ca Mia face fata aia care nu prevestea ceva dragut.

Am oftat.

-Ce e,Mia?

Ea imi zambi dulce si incepu sa bata din gene.Niciodata nu mai eram fericita in urmatoarele momente cand facea asta.

-Nu-i asa ca ma lasi pe mine la mijloc?Nu-mi place la margine,e cam infricosator.

Am privit in dreapta la randurile de scaune ce se intindeau pana in perete.Acestea erau acoperite cu un material fin, de culoare inchisa(dupa atatia ani nu mai erai in stare sa spui ce culoare e).M-am intrebat oare ce era infricosator in asta.Mi-am reprimat un oftat.

-Bine,hai stai tu la mijloc daca ti-e frica de niste scaune. Bu-hu-hu.

Mia batu din palme ca un copil mic si se grabi sa se aseze langa Kimberley care o privi scurt dupa care isi indrepta din nou atentia catre telefon,scuturand usor din cap si avand o grimasa pe fata.M-am trantit pe scaun,care ofta ca un iubit ce isi deschide bratele.

Am facut ochii mari pentru un moment.Clar asta nu era comparatia potrivita.

M-am abtinut sa nu imi pun picioarele pe scaunul din fata mea.Ceasul meu arata ora unsprezece fara cinci minute,noaptea ,iar eu eram aici pentru ca nu aveam nota la muzica.De-a dreptul minunat.Tocmai mi se facusem si mai somn. Nu intelegeam de ce nu puteam sa mergem la un concert care incepea la o ora mai normala.Inca imi mai aminteam cuvintele profesoarei,pentru ca imediat dupa ce le-a rostit, antipatia pe care o aveam pentru ea s-a transformat in ura instantaneu.

-Nu aveti nota, iar eu n-am de gand sa va notez pe cantat pentru ca si asa nu va prea dati interesul,iar de instrumente ce sa mai zic. Aici a facut o pauza in care s-a uitat in directia mea, iar eu i-am intalnit privirea, provocand-o sa mai faca o singura aluzie la mine.Maine seara avem o ocazie unica in viata.Una dintre cele mai faimoase orchestre va veni in orasul nostru mic pentru a ne incanta cu operele lor hipnotizante,iar daca vreti sa treceti clasa,veti veni si voi.

-Toata chestia asta e o mare tampenie,am spus enervata, mai mult ca pentru mine.

Nu mai fusesem la un concert de cand....ma rog, de mult,si mi-am jurat ca nu o sa mai calc intr-o sala in care se canta la orice fel de instrument.Si totusi uite-ma aici,la o ora cretina, in vechiul teatru care a fost redeschis special pentru aceasta orchestra, si cu un car de nervi pe deasupra.