Ce n-aş da să fiu şi eu vrăjitor acum.
Deşi nu prea ştiam ce presupunea să fii vrăjitor, mi-aş fi dorit să fi putut face să apară ca prin magie un covor zburător care să ne ducă departe, cât mai departe de cele trei vrăjitoare.
-Nu mai daţi voi pe-aici de-acum! Netrebnicilor!
Am putut auzi cum ceva a trecut deasupra capului meu ca un fulger, încât am fost nevoit să sar pe Arianna ca să nu fie rănită şi ea. Din fericire, însă, am reuşit să ne ridicăm la timp ca să nu cădem din nou în plasa lor.
-Sunt nebune? urlă Arianna spre mine. Ce naiba vor?
-Nu ştiu! am spus. Dar ceva îmi spune că nu mai stau la discuţii. Aleargă!
La îndemnul meu, am gonit mai tare şi tot mai tare pe acele străzi până când am ajuns într-un bulevard. Când ne-am trezit pierduţi în lume, am ştiut că nu aveau să ne urmărească la fel de uşor, aşa că am profitat de timp şi ne-am strecurat printre oameni.
-Pe aici!
Înainte să îmi dau seama, Arianna m-a tras în stânga, exact după colţ, într-un loc de unde puteam observa pe oricine trecea pe trotuar. Exact când voiam să ies, căci nu vedeam nimic dincolo de colţ, le-am zărit: trei siluete ce mergeau aparent normal, însă destul de grăbite, prin mulţime. Nu ne-au observat prezenţa de după perete când au trecut pe lângă noi, motiv pentru care am şi expirat uşuraţi apoi.
-A fost cât pe-aci, am murmurat.
-Pe-aci? Nebunele voiau să ne omoare! Ding-dong, trezirea! Haide, mai bine am...
Nu a apucat să îşi termine replica, că se împiedică şi căzu direct la pământ. Încercă imediat să se ridice, însă abia apoi am observat rana ce îi cresta gamba şi nu o lăsa să se ridice. Era adâncă şi arăta groaznic, încât m-a făcut să casc gura de uimire. De unde apăruse aia?
-Arianna, asta...
-N-are nimic, mi-o tăie indiferentă. Las-o.
-Glumeşti, nu? În niciun caz, lasă-mă să te ajut.
M-am aplecat încet, cu grijă, şi mi-am rupt o mânecă a cămăşii mele şi aşa şifonate. I-am luat piciorul şi i l-am pansat cu grijă, ca apoi să îi sărut fruntea cu tandreţe.
-Totul ok acum?
Încuviinţă cu un zâmbet trist pe buze.
-Da, dar ce s-a...
-Nu ştiu. Dar nu avem timp să vorbim aici, am spus, revenind la tonul meu practic specific.
Văzând-o rănită şi obosită, însă plină de voinţă, aş fi fost în stare să fac orice pentru ea atunci, însă nu era locul şi nici momentul. Vrăjitoarele aveau să se întoarcă după noi, oricare ar fi fost motivele lor şi aveau să ne atace. Chiar dacă nu înţelegeam o iotă din ce se întâmpla. Şi totuşi, trebuia să facem ceva.
-Trebuie să plecăm, a dat Arianna glas vorbelor mele.
Aruncându-i o privire tristă, am încuviinţat.
-Dar vom reveni. O vom găsi, Ari. Îţi... îţi promit.
Corpul ei, acum în braţele mele, se relaxă îndată, în timp ce chipul i se apropia tot mai mult de al meu. Privirea ei pătrunzătoare o prinse pe a mea într-o cursă, provocându-mă să o părăsesc... însă eu nu voiam. Mi-am aplecat în final buzele peste cele moi ale ei şi am sărutat-o. Era ceva special în el ce mă făcea să mă simt împlinit, de parcă aş fi renăscut sub simpla iluminare a prezenţei ei. Totul părea diferit acum, că ştiam că era bine, în siguranţă alături de mine.
CITEȘTI
I'm dead (#ID 1)
Übernatürliches"Nu sunt un vârcolac, nici măcar un vampir din Twilight. Sunt doar o fantomă irevocabil îndrăgostită de un om." *** Maya Arianna Kincaid a murit în ziua în care a împlinit 16 ani. Mergea către propria petrecere, însă mașina în care se afla a înc...
