Sacrificiul

Capitolul 3.

Perspectiva Olympiei.

Îmi ridic capul greu de pe pernă, privesc ceasul de pe noptieră ce indica ora 00:45. De ce naiba m-oi fii trezit de pe acum? În fine, mă ridic din pat și merg spre bucătărie ca să beau un pahar cu apă și să mă bag iar la somn. Casc apoi cobor leneșă. Dintr-o dată se auzise sertarul trântindu-se, se pare că nici Charlotte nu poate dormi. Intru în bucătărie nu era nimeni.

Iau paharul cu apă și merg spre cameră. Deschid ușa după văd o siluetă de bărbat îmbrăcat în negru, încep să tremur apoi am scăpat paharul cu apă. Sper să fie doar un coșmar. Bărbatul se întoarce și sare peste pat, până când coboară din pat eu apuc să fug. Era în urma mea și mă prinde de mână, m-a tras spre el, simțeam acel parfum care îmi răsfățam înainte sinurile nazale, apoi îmi revin din transă; când să țip după ajutor îmi acoperă cu mâna sa gura.

- Lasă-mă!! Dă-mi drumul!! M-a trântit ușor de perete apoi lumina lunii reflecta direct spre fața sa.

- Alex? Ce Dumnezeu faci la ora asta aici? Și simțurile mele nu s-au înșelat.

- Trebuie să vorbim. M-am încruntat.

- Acum? Îmi pare rău, ți-ai irosit banii și timpul degeaba, nu avem ce discuta.

- Știu, ești supărată pe mine dar lasă-mă să îți explic.

- Ieși. Afară. Acum! Se auzeau niște pași, era Charlotte somnoroasă.

- Olly, cu cine naibii vorbești la ora asta?

- Cu nimeni scumpo, du-te la somn. Am fost să îmi iau niște apă. Și m-am lovit de ceva.

O văd că se întoarce înapoi, îl iau de braț și îl duc în bucătărie, închid ușa apoi aprind lumina. Mă uit la el, nu se schimbase foarte mult, îi crescuse un pic barba și firele albe pe la tâmple. Înghit în sec, apoi mă așez la masă masând creștetul capului.

- Ai la dispoziție cinci minute. Ar fi bine să te grăbești.

- Of, mai întâi vreau îmi cer mii de scuze pentru ce am făcut... Dar nu ești în siguranță aici Olympia. Nici tu și nici prietena ta.

- De unde știi tu asta? Mai ales că ai fost criminalul copilului meu... Poate și al ei.

- Ai înțeles totul pe dos, nu este așa.

- Atunci cum este Alex? Cum? Ți-ai ucis copilul prin egoismul tău de prost gust.

- La naiba! Făcusem un pact!

- Cu cine?

- Nu știu cum să îți spun... Pentru că este o nebunie.

- Dacă zici demon, clar fătuca aceea și-a bătut joc de tine.

- Da, chiar așa este. Este un demon. Mi-a făcut contact cu el și mi-a zis că, dacă nu i-a aduc băiatul te va omorî pe tine și tot îl va lua.

Când auzisem, nu știam ce să fac. Să îl iau în râs sau să îl mai cred. Totuși mi se pare o prostie și absurditate supremă. M-am ridicat de pe scaun iar el venea după mine.

- Haide, Olly... Trebuie să mă crezi. Iubito? Mă uit în ochii lui fără milă.

- Dacă aș putea aș face-o... Dar nu pot. Și acum ieși afară și să nu mai îmi spui în viața ta "iubito" sau alte alinturi și alte complimente inutile.

- Ok. Olympia, dacă mă crezi bine dacă nu... Mă voi împăca cu ideea. Te-am iubit prea mult și încă o fac, eram disperat că te voi pierde. Asta nu înseamnă că nu l-am iubit și pe Kevin.

- Sh. Dacă este așa cum spui... N-ai fii făcut asta în viața ta și ne-am fii luptam amândoi pentru familie, dar tu ți-ai dorit calea cea mai ușoară.

- Felicitări! Acum dispari din fața ochilor mei, ca să nu sun la poliție. Plus, am divorțat acum zece ani... Se împlinesc astăzi. Îți doresc tot binele din lume și să fii cel mai fericit bărbat din lumea asta.

Alex se uita la mine cu lacrimi în ochi a vrut să mă sărute dar se răzgândise. Pleacă pe ușa din spate. M-am rezemat de perete prelingându-mă ușor la fel ca lacrimile mele ce se scurgeau acum. Îmi acopăr fața cu podurile palmelor plângând silențios. De ce mai plâng acum? Nu mai au rost lacrimile. M-am ridicat și iau sticla de vin din frigider și un pahar.

Intru în cameră, m-am pus în pat, deschid dopul de la sticlă torn în pahar și iau o gură din el gândindu-mă la trecut.

Perspectiva lui Matthew

Încă o noapte ne dormită. Stau pe fotoliul din fața ferestrei. Mă uit spre casa Olympiei iar lumina din camera ei era aprinsă. Oare o fii bine? O simt supărată. Ce mi-aș dori să fiu acolo! Dar nu înțeleg de ce mă urăște atât de rău. Eu nu i-am făcut nimic. Am încercat să mă împrietenesc cu ea. Clipesc o singură dată și o văd la geam cu un pahar de vin în mână.

Ce ai pățit frumoasa mea? Hm? Se uită spre mine și rămâne blocată. Zâmbesc la ea, iar ea fuge de la geam. Iar visul s-a spulberat. Când mă uit spre asfalt o văd pe verandă se așează pe scaun înghemuită cu picioarele la piept. Asta este șansa mea! Plec rapid să mă schimb și să merg spre ea.

- Hei, Olympia. Sparg gheața. Ea se uita uimită la mine.

- Bună. Apoi privea în gol.

- Ce cauți la ora asta aici? Presupun că îți place liniștea. Zâmbesc iar ea nu zicea nimic.

- Am avut o noapte lungă. Spune fără vlagă.

- Umh... Nașpa. Aș putea să-ți fiu de ajutor?

- Hmph... Pe mine mă întrebi? Fă-ți cărțile. Și decidem după dacă a fost bine sau nu.

- ... Okey. Zâmbesc la ea. Și mă așez pe celălalt scaun.

Mă uit la ea și ea nu-și mutase privirea din punctul acela în care era concentrată. Se uita cu coada ochiului apoi se întoarce cu privirea spre mine.

- Deci, ce ți s-a întâmplat de ești așa dărâmată? Poți să îmi spui orice, ești în siguranță cu mine, la fel și secretul tău. Zâmbesc cald la ea.

- Acum zece ani... Am fost căsătorită. Am avut și un copil, băiețel pe nume Kevin. Atunci, exista un preot care se spunea că face minuni. Și nu înțelegeam cum reușește. Dar după un an de căsnicie... Fostul soț se schimbase, numai era el, pleca la orice oră... Eu în acel moment credeam că mă înșeală. Așa că l-am urmărit și se ducea la biserică.

- Așa, și ce rău era în asta?

- Se făceau sacrificii pentru fericirea lor. Sacrificând copii.

- Doamne, Dumnezeule... Și, și-a sacrificat băiatul.

- Mda... Ne-am certat rău, mi-am făcut bagajul, mi-am luat copilul dar nu m-a lăsat să plec. Eu credulă în vorbele sale până când și-a omorât copilul.

- Îmi pare foarte rău, Olympia. Iar casa?

- Acolo s-a făcut pactul.

Rămăsesem stupefiat de aceea ce auzisem din gura ei.