Relatia capcana.

Dulcele inceput al calvarului.

Desi muzica era pastrata la un nivel decent, toata lumea parea sa se distreze. Instructajul a fost facut inca de la inceput, astfel incat apartamentul sa ramana exact cum a fost lasat de mama ei inainte sa plece o saptamana in vacanta. Stia ca o va dezamagii daca se va afla, dar nu a rezistat presiunii prietenilor care doareau sa petreaca. Ultimul an de liceu nu era usor pentru nimeni, mai ales pentru cei care doreau sa creeze impresii placute prietenilor.
Era putin peste miezul noptii, iar in apartamentul modest de la partier se adunasera in jur de 11 suflete care se simteau liberi si linistiti sa bea si sa danseze departe de ochii cicalitori ai parintilor.
Eva era destul de cunoscuta prin orasul modest ca si populatie, dar chiar si asa, mereu prefera sa umble cu aceasi vechi prieteni care s-au dovedit ca nu au uitat-o dupa plecarea ei in strainatate. Acum, revenita intr-o mini vacanta inainte de examenele din anul final, isi dorea sa  isi creeze amintiri alaturi de cei cativa oamenii aflati la petrecere.
" Nu ti-am spus-o des, dar te iubesc surioaro."
Fratele ei, David, desi aflat inca la frageda varsta de 14 ani parea destul de ametit.
"Sa nu iti faci un obicei din asta. Simtete bine, dar nu mai bea. Te rog!"
David nu paru sa o bage in seama, dandu-i drumul din bratele lui si continuand sa danseze .
Intrand in bucatarie, isi gasii prietenii adunatii cu totii acolo si fumand. Era singurul loc din casa unde fumatul era permis si ei stiau foarte bine asta. Desi daca ar fi stiut, le-ar fi interzis si asta deoarece in aer se formase un nor de fum de la atatea tigari aprinse.
-Ar fi frumos sa putem face asta zilnic.
-Poate la facultate, cand in sfarsit vom fi cu totii impreuna si departe de orasul asta.
-Crezi ca orasul e de vina?
-Nu, dar sunt prea multe limite aici.
-Sincer pe mine nu ma intereseaza unde vom fi. Important e sa ramanem prietenii si peste ani.
-Vom fi.
Alina, una din bunele sale prietene le arata tuturor un zambet sincer, facand-o pe Eva sa ii confirme vorbele.
Petrecu ceva timp in bucatarie, vorbind diferite subiecte cu persoanele din jur si sorbind cateva pahare de whiskey combinat cu cola. Desi multi au contestat aceasta combinatie, ramanea in continuare bautura ei preferata.
Prin crapatura usii il zarii pe Adrian vorbind destul de intens la telefon. Nu prea stia multe despre el, avand in vedere ca il cunoscuse recent, dar totusi baiatul se dovedii a fi prietenos si deschis cu noul grup.
-Stai sa ies afara, ca aici nu se intelege.
Ignora spusele lui, dar sari ca arsa de pe scaun cand auzi usa de la apartament deschizandu-se dupa cateva secunde. Merse dupa el in graba, speriata sa nu fie vazut sau sa cauzeze probleme vecinilor.
-La naiba de semnal.
Adrian statea in parcarea blocului, imbracat intr-o pereche de pantaloni scurti si fara tricou.
-Ce faci aici? Treci inauntru pana nu te vad vecinii.
-Incerc sa vorbesc la telefon.
Dupa tonalitatea si pronuntarea amuzanta a cuvintelor, Eva isi dadu imediat seama ca baiatul era mai mult decat ametit.
Telefonul suna din nou, acesta raspunzand intr-o secunda.
-Ti-am zis ca sunt la cineva acasa, la un o petrecere. Nu, nu m-am imbatat.
Acesta ridica totnul tot mai mult, infricosand-o pe Eva ca cineva chiar ar putea sa ii auda, sau mai rau sa ii vada. Imaginea unui baiat pe jumatate gol, vorbind la telefon in jurul orei 2 noaptea nu era usor de trecut cu vederea.
-Treci inauntru acum!
-Stai ca iti dau pe cineva la telefon sa iti spuna ca sunt bine!
Fata nu apuca sa faca nicio miscare, ca se trezise deja cu telefonul respectivului la ureche si cu el fugind inapoi in bloc.
Vocea de la celalat capat parea foarte nervoasa, continuand sa vorbeasca raspicat cu ea. Era o voce matura, masculina si foarte placuta la auz chiar si in aceste conditii.
-Poti sa imi spui de ce e beat?
-Nu e chiar asa. A baut putin, atat.
-Crezi ca eu nu imi cunosc cel mai bun tovaras?
-vino si convingete?
-Daca as fi fost in oras as fi fost deja acolo!
-Ghinionul tau?
-Poftim?
-Ghinionul tau! De cate ori sa ma repet?
-Ai grija la atitudine, domnisoara.
-Sau ce?
A inchis telefonul, intrand inapoi in apartament. Nu ii pasa ce va crede acel baiat, pana la urma nici nu il cunostea.
Telefonul suna din nou, dar nu raspunse. Il inmana inapoi lui Adrian, lasandul pe el sa se descurce cu nervosul de la celalat capat, oriunde ar fi fost el.
-Stai calm, sunt prietenii mei.
Aceastea au fost ultimele cuvinte auzite in zbor inainte sa inchida usa, si sa il lase pe Adrian singur. Dupa putin timp s-a retras intr-o camera libera, adormind epuizata dupa acea petrecere.