Frica s-a instalat în cele mai adânci frânturi ale oaselor mele . Pot să simt . Îi simt prezenţa . Pune stăpânire pe mine . Devine tot mai accentuată această temere . Sunt îngozită , mi-e aşa frică .
Parca sunt nişte demoni care se hrănesc din gândurile mele pozitive . Sfâşie tot tot , sunt înfometaţi . Au stat captivi prea mult timp in cel mai străfund si întunecat loc al minţii mele , dar iată ... încuietorile au cedat iar ei se joacă acum cu mintea mea . Trebuie să îi opresc cumva .
Parcă prin vene îmi curge teama , cu fiecare bătaie a inimii ea devine mai puternica , dar nu destul de puternica să n-o pot înfrâge .
Dintr-o dată s-a făcut linişte . Îmi aud ce-a mai rămas din sânge curgand , iar inima devine tot mai leneşa şi dornică să facă o pauză ,să se odihnească şi totuşi nu o face , ceva o opreşte din acest impuls care ar putea pune capăt la tot ceea ce simt şi la tot prin ceea ce trec .
Se pare că voinţa încă mai luptă ,se pare ca mai am o speranţă .
Nu ştiu ce s-a-ntâplat . Teama a dispărut , iar acum mă simt mai bine , dar nu in siguranţă deoarece ştiu că teama se va întoarce curând mai intunecata si însetată de răzbunare .
