Vise sau realitate? De ce aproape mereu cand visez totul pare atat de real? Poate ca visez cu ochii deschisi. sau au visele o problema. Nu imi place sa visez. Nu mai vreau sa visez, dar totusi in ultimele luni s-a intamplat in fiecare noapte.
Cunosc multi oameni carora le place sa viseze, fara nici un motiv. Mie nu. Cum am mai spus, nu mai am pic de ratiune, ceea ce ma face sa nu fiu capaila sa deosebesc visul de realitate, ceea ce, din puntul meu de vedere nu e cel mai bun lucru care ti se poate intampla.
Niciodata nu mi-a placut sa visez, chiar daca prin asta se intelege ca am avut o copilarie...am avut.
Nu-mi place sa visez pentru simplu fapt cqa e ca si cum mi-as face in ciuda pentru faptul ca acele lucruri nu se intampla si in viata reala.....si, din nou, totul se rezuma la tine.
Acum vine iarna. Temperaturile au scazut brusc si vantul a inceput sa bata cu din ce in ce mai multa putere, facandu-mi gandurile sa se amestece si mai mult, ducandu-mi ratiunea si mai departe de mine..luandu-te si pe tine.
Totul e atat de rece si totusi atat de plin de viata. Exact ca tine. Rosteai toat acele cuvinte cu fata neutra, insa asta nu pot sa spun ca m-a deranjat vreodata. Ochii tai vorbeau pentru tine. Ochii aia gri-albastrui erau atat de reci, dar totusi atat de calzi. Imi spuneai cuvinte taioase, cu intentia de a-mi sfasia sufletul si mai mult, pentru ca,cum am mai zis, iti facea placere.
Problema e ca taisul lor nu era atat de ascutip pe cat voiai tu sa fie, iar iubirea ascunsa adanc de tot in ochii tai ma calmasi-o facea de tot sa dispara. Numai tu puteai face ca asta sa se intample, tu si mintea ta bolnva care de multe ori s-a intors impotriva ta.
Nu imi place ca te caut in fiecare detaliu al vietii mele. Nu imi place ca iti aseman ochii cu cerul innorat, care se pregateste de o furtuna, insa care ascunde de asemena curcubeul. Nu imi place faptul ca de fiecare data caut inconstient sa fac tot ceea ce faceam cand inca nu te imbolnavisei. Beam ciocolata calda si stateam amandoi pe tarasa casei aceleia uitate de la munte, infofoliti cu o patura mare si pufoasa, savurand aroma dulce a ciocolatei, bucurandu-ne de micii fulgisori care de atingeau fetele, topindu-se instant de la temperatura, poate prea ridicata a trupurilor noastre.
Nu imi place ca te compar cu fiecare persoana de sex masculin, si incerc sa te regasesc prinr-unul din ei, dar esuez, ca de obicei.
Nu imi place ca ai plecat...cui i-ar placea? Cui i-ar placea daca rapitorul, si tot odata criminalul inimii tale ar pleca, deodata, si te-ar lasa pur si simplu singura?
Nu stiu daca sufar lde sindromul Stockholm, sau e pur si simplu nebunie, dar te vreau inapoi. Vreau sa simt cum mi se desprind bucatelele din inima, cum cad parca cu incetinitorul pe podeaua deja plina de sange, apoi, cum eu ma asez si incep sa le adun cu grija, in timp ce tu ma privesti, si parca ma faci sa inrosesc.
Dupa ce le strang, ti le pun in poala, iar tu le asezi cu grija si cuvinte dulci, in golul pe care tot tu mi-l creasei, apoi mi le darami din nou, si povestea se repeta la nesfarsit.
Pana acum. Acum m-ai lasat cu bucatelele acolo, sangerande, unele din ele, altele avand deja cicatrici care nu se mai vindeca. M-ai lasat cu lacrimile sarate care picura mai rau ca fulgii la fel de reci ca tine, cu ciocolata calda, care acum s-a racit, si cu cicatricile care sa-mi aminteasca mereu ca i fost, esti, si vei fi mereu iluzionistul si papusarul care manipuleaza marioneta exact dupa gandurile lui bolnave.
YOU ARE READING
Oh, shit
Spiritual,,Acum....acum am ramas doar cu picaturile de sange care se scurg parca cu incetinitorul de la ranile care nici pana acum nu s-au vindecat, din cauza ta. Nu stiu ce faci, ce spui, cum ma manipulezi, ca ma faci sa le deschid din nou, din nou si din n...
