Love Sick//Sonia & Harry

Capitolul 2

Mă trezesc buimacă când aud strigătele mamei,apoi simt cum sunt zguduită cu putere.Lângă mama stătea Tina care mă privea ciudat.M-am ridicat repede din pat,speriată,neştiind ce se întâmplase .

-Mamă, ce s-a întâmplat ?

-Ai întârziat la şcoală ! ,spune nervoasă arătând spre ceas.

Am răsuflat uşurată când am auzit aceste cuvinte.

-Doamne,mamă ! M-ai speriat de moarte.Am crezut că s-a întâmplat ceva grav ! 

-Asta nu e grav ? Sonia,au trecut 2 ore de când ar fi trebuit să fii la şcoală ! 

Am deschis şifonierul şi mi-am ales repede o pereche de blugi negri,un tricou alb si o pereche de bocanci negri,în timp ce mama urla furioasă la mine.Am intrat în baie şi m-am spălat repede pe corp,apoi am îmbrăcat hainele care s-au lipit de corpul meu puţin ud.Mi-am pieptănat repede părul şi l-am prins într-o coadă simplă,lăsându-mi bretonul să-mi cadă pe frunte.Mi-am ridicat ghiozdanul de pe pat,făcându-i semn Tinei să mergem.

-Tu când ai venit ? ,spun curioasă în timp ce ieşeam din casă.

-Cred că am stat 10 minute să te trezeşti . ,spune ea pe un ton plictisit.

-Păi nu trebuia să fii la şcoală ? ,spun şi ridic uşor din sprânceană.

-Am fost plecată cu mama undeva de dimineaţă, iar tu nu ai răspuns la telefon,deci sigur erai acasă aşa că am venit să te iau. ,spune ea simplu.

***

Orele plictisitoare de la şcoală au trecut rapid, aşa că m-am îndreptat spre mare, locul în care mă simt în largul meu.M-am aşezat pe nisipul umed şi mi-am pus căştile în ureche, ascultând melodia: say something de la Christina Aguilera şi fredonând-o uşor.Am început să mă gândesc la facultatea la care vreau să intru şi la tata.Dacă aş fi plecat din ţară mi-aş fi lăsat în urmă familia , prietenii şi toate realizările mele de aici,dar eram gata să îmi construiesc un destin,să-mi trăiesc visul, chiar dacă nu ştiam sigur dacă voi putea reuşi.Gândurile mi-au fost întrerupte când am simţit o mâmă care se plimba de-a lungul spatelui meu,mângâindu-l uşor.M-am întors şi l-am văzut pe Robert.

-Ştiam că te voi găsi aici,ăsta e locul tău..

Am dat uşor din cap şi mi-am întors privirea spre mare,care era foarte agitată.

-Ce s-a întâmplat ? ,mă întreabă blând.

-Ce să se întâmple ? ... Nimic . ,spun după o mică pauză.

-Sonia , spuse în timp ce îşi băgă mâna în părul meu, te cunosc foarte bine.Vii aici doar când eşti supărată, aşa că spune-mi.

I-am îndepărtat uşor mâna şi mi-am lăsat privirea în jos,dar el mi-a ridicat uşor bărbia ,privindu-mă în ochi.S-a apropiat încet de mine, până când frunţile noastre s-au unit.

-Stai... ,i-am spus încet,iar apoi m-am îndepărtat.

-Ce e ? ,spuse confuz.

-Ai prietenă,iar noi nu mai suntem împreună...

A lăsat uşor privirea în jos,iar eu mi-am îndreptat ochii din nou către mare.După câteva secunde m-am ridicat de jos şi m-am scuturat uşor,trăgând şi ghiozdanul în sus.Am făcut câtiva paşi,îndepărtându-mă de Robert,dar mi-am simţit mână cuprinsă de a lui.M-am întors uşor şi l-am privit în ochi,ochii lui strălucind uimitor.Şi-a pus mâna pe obrazul meu,mângâindu-l uşor.După câtveva secunde i-am simţit buzele lipindu-se încet de ale mele,buzele noastre unindu-se într-un sărut scurt.M-am îndepărtat încet de lângă el,el făcând acelaşi lucru.

-Cred că am să plec... ,spun cu o voce joasă.

-Ok...ne mai vedem. 

M-am întors şi am plecat spre casă,gândindu-mă la sărutul pe care îl avusesem pe plajă.Oare sentimentele mele nu s-au schimbat pentru el ? Încă îl iubesc? Nu,nu pot ! ,mi-am spus în minte. Are prietenă acum şi este fericit cu ea,a fost doar o greşeală. Am intrat în casă şi am observat că nu era nimeni acasă.Pe frigider era un bilet de la mama : Eu şi Patricia am plecat la cumpărături.Mâncarea e în cuptor.Venim repede.Cu drag,mama. Am urcat în camera mea şi m-am schimbat în ceva mai comod şi am început să îmi fac ghiozdanul pentru ziua de mâine.Telefonul meu a început să vibreze--mă suna Robert.Cu siguranţă vrea să îmi spună că a greşit.

-Alo ? ,spun simplu

-Hei,Sonia.Mă gândeam la ce s-a întâmplat mai devreme..Aş vrea să vorbim despre asta.Vrei să ne vedem ? 

-Umm..sigur.

-Ok,vin imediat la tine.Pa.

--apel încheiat--

După câteva minute a sunat sonieria,iar eu am coborât să deschid uşa.În faţa mea era Robert cu un trandafir alb în mână care mă privea cu un mic zâmbet pe faţă.

-Robert...ai înţeles greşit..,îi spun,iar zâmbetul lui parcă dispare uşor.

-Adică...

-Nu,nu vreau să ne împăcăm.

-Dar credeam că încă mă iubeşti..,spune puţin trist.

-Scuze..a fost doar o greşeală.O greşeală a amândurora.Tu ai prietenă şi nu merită să o dezamăgeşti.

-Măcăr acceptă trandafirul , spune şi mi-l întinse.

L-am luat şi l-am privit câteva secunde,iar apoi m-am uitat din nou la Robert care părea dezamăgit de ce îi spusesem.

-Mersi,e foarte frumos. ,i-am spus sinceră.

-Da,chiar e.E exact ca tine.Frumos,dar plin de spini care te rănesc.Sonia,nu vreau să mă mai gândesc la tine,să te văd,să te aud sau să îţi mai vorbesc vreodată.

-Robert...eu..

-Nu,Sonia,nu trebuie să îmi explici.E clar că nu mai ai nici un sentiment pentru mine şi iubirea nu se face cu de-a sila.