Sacrificiul

Capitolul 4.

Perspectiva Olympiei.

După ce am terminat de povestit toată chestia, mi-am dat seama că eram foarte paranoică din cauza acelei case. Matthew nu era chiar atât de rău... Era un băiat simplu prin care a trecut și el prin multe, simt asta. Dau ultima gură de vin peste cap, las paharul jos și mă înfășor mai bine cu pătura groasă. Matt nu-și mai luase ochii de pe mine, mă admira într-un fel.

- Bun. Acum spune-mi despre mine... Tine, scuze. Cred că sunt puțin amețită.

- Nu-i nimic. Păi, ce vrei să știi? Râdea, cum nu am observat acel zâmbet de om bun și cald? Fi-ra-r, acum mă simt cea mai rea ființă.

- Cum ai ajuns să te muți aici?

- Aveam nevoie de liniște. Înainte am stat în oraș, New York. Știi cum este pe acolo sau măcar să ai idee? Dau din cap în semnând că da. Plus, îmi place foarte mult aici. De mic voiam să mă mut în zonele urbane.

- Am înțeles. Zâmbesc

***

Deschid ușor pleoapele și observ tavanul din camera mea, cum am ajuns aici? Întorc capul spre fereastră era dimineață. Mă ridic din pat cu niște dureri insuportabile de cap apoi, cobor până în sufragerie, o auzeam pe Charlotte râzând, dar cu cine mai este? Merg spre bucătărie. Deschid ușa văzându-l pe Matt și Charlotte că s-au oprit din râs, iar Charlotte se întoarce cu spatele la mine. 

- Neața băieți. Ce era așa de amuzant? Matt se pune la masă iar Charlotte îi aduce micul dejun. 

- Neața, Olly. Povesteam despre fazele din copilărie. Tu, cum ai dormit?

- Ah, marfă. M-așez în capătul celălalt al mesei. Am dormit bine, dar nu știu cum am ajuns în camera mea.

- Trebuie să recunosc că este vina mea. Ridic o sprânceană. 

Voiam să zic ultimile cuvinte apoi soneria se făcuse auzită, Charlotte se duce să deschidă ușa.

Perspectiva lui Charlotte.

În fața ușii se afla un tip brunet cu câteva fire albe de abia crescute pe la tâmple, puțină barbă, bine sculptat și cu un zâmbet de milioane. Vedeam cum i se mișcau buzele. Închid ochii apoi îi deschid iar prin minune auzisem următoarele cuvinte.

- Sunt nou pe aici și am vrut să îmi cunosc vecinii.

- Oh, eu sunt Charlotte. Îmi pare bine. Întind mâna iar el mi-o cuprinde.

- Charlie, cine este? Mă uit spre ea și îi picase fața.

- Noul vecin, s-a mutat de curând.

- Alexander Vounch. Spun în șoaptă.

- Îl cunoști?

- Ce? Nu. Îmi pare bine. Zâmbesc fals.

- Vă rog, intrați. Îl îndeamnă Charlotte.

Eu nu mai ziceam nimic pentru că nu voiam să își de-a seama cine este cu adevărat și cine a fost. Trece pe lângă mine, închid ochii apoi ușa de la intrare. Trag aer în piept și mă îndrept spre cameră. Vocea lui Matt îmi răsună prin minte. M-am întors și-l văd în dreptul scărilor. Cobor, mă uit spre canapea iar Alex filtra la maximum cu Charlotte. Ce-o fii în mintea omului acestuia?

- Te simți bine? Înghit în sec și îi răspund printr-un zâmbet. Alex își întoarse privirea spre noi și mă privea.

- Sunt bine, scumpule. Îl mângâi pe obraz și urc la mine în cameră.

Perspectiva lui Charlotte.

Trag un ochi spre Alex iar el se uita după Olimpia. Sunt sigură că a fost ceva între ei, o să vorbesc cu Olimpia mai târziu. Matt se întoarce și Alex îl privea cu ură... Evident că a fost ceva între ei. Matt își ia haina de pe spătarul fotoliului, îmi zâmbește anunțând că pleacă. M-am ridicat, l-am condus până la ușă îi zâmbesc pentru ultima dată. În acel moment iese Olimpia din cameră privind nedumerită.

- A plecat? Îi spun că da, coboară, și-l vede pe Alex zâmbindu-i.

- Parcă ziceai că a plecat. Îmi vorbește în șoaptă.

- Matt a plecat, nu Alex. Își dă ochii peste cap.

Se îndreaptă spre bucătărie fără să se uite la Alex. Nu înțeleg de ce se comportă atât de rece cu băiatul acesta. El oftează, se ridică și pleacă. Nu apuc să zic nimic că deja ușa era închisă. Mă bagă în sperieți fata asta. Mă duc nervoasă spre ea.

- Bun! În momentul ăsta îmi spui ce este cu, atitudinea asta față de Alex. Este un simplu vecin care a vrut să se împrietenească dar faci la fel ca și cu Matt. Iar azi te comportai de parcă nimic nu se întâmplase.

- Îți place de Alex? Întreabă cu o nonșalanță incredibilă.

- C-ce? De unde ți-a venit asta? Zâmbesc.

- Doar ziceam. Pentru că, prea te-ai aprins când m-am comportat așa. Mă uit în altă parte.

- Ok, Charlotte. Voi fii sinceră cu tine pentru că ești prietena mea. Dar stai departe de acel bărbat. Nu vei fi în siguranță.

- Nu, ai înțeles greșit Olimpia, nu îmi place tipul după câteva minute în urmă. Și nici nu sunt îndrăgostită. Dar totuși te pot întreba ceva? 

- De ce ești așa agitată în preajma lui? O întreb.

Mă uit la ochii ei albaștri, se fâstâcește de parcă nu știa cum să-mi spună? Mă privește în ochi, apoi începe să povestească despre relația ei cu Alex. Când auzise, am rămas șocată. Cad ușor pe canapea, îmi pun mâna la gură și mă ridic brusc și o îmbrățișez.

- Îmi pare așa rău. Dacă știam. Nu-l mai primeam înăuntru.

- Aseară venise cu scuze impertinente, credea că îl voi ierta așa ușor.

- Nici nu trebuie. Uită de el! Ce zici? Le zicem băieților să ieșim la o cafea?

- Umh... Nu... O întrerup și luând-o de mână trăgând-o după mine.

Mergem la ușa lor, înghițeam în sec, îi aranjez părul apoi ciocăn la ușă. Răspunde chiar Matt. Ea privea în jos iar el ne poftea înăuntru. Elias ne întâmpină cu două cafele. Matt se uita la Olimpia, iar eu îmi mut privirea spre Elias care pune tava pe măsuța de cafea.

- Ce mă bucur că ați venit fetelor. Așa avem și noi ocazia să ne mai cunoaștem.

- Da. Zâmbesc timidă la Elias, iar ea nu schița nimic.

- Olly, te simți bine? Ridică privirea spre Matt și zâmbește. 

***

- Și cam asta este povestea mea. Încheie Olimpia.

- Iar, tu, Charlotte? Înghit în sec.

- Treaba cu, copii este asemănătoare. Iar soțul meu a decedat.

- Îmi pare rău... Spune Elias.

- Matt, ce cauți? Întreabă Olimpia.

- Uitasem să vă menționez. Îmi plac lucrurile stranii și tot ce ține de cuvântul supernatural.

M-am ridicat de pe canapea și mă așez lângă el să văd ce a găsit. Când văzusem îmi picase fața.

- Nu cred... Cum este posibil așa ceva? Credeam că lucrurile astea se făceau în vremurile trecute.