Relație la Distanță ( Cristi și Vlad Munteanu FF )

Capitolul 30- Ioana se mută

Lectură plăcută dragilor! Sper să vă placă! Pupici!

Din capitolul anterior:

,,Pozele cu Vlad, cu Cristi și cu Ioana în care zâmbeam, în care eram fericiți. Acum dacă mă gândesc, chiar mă bucură faptul că Ioana a insistat să vin în tabără. A fost o experiență de neuitat în care am cunoscut persoane geniale de care m-am atașat și pe care sper să le revăd..."

Ioana pov:

Încă o zi ,,palpitantă" din viața mea, din vacanța de vară. Mă ridic încet din pat și pentru prima oară, deschid geamul pentru a privi natura. Priveliștea din camera mea nu pot spune că este una uimitoare. Tot ce văd sunt case, blocuri, copaci, o mică străduță și oameni.

Ciudat, am o mică durere de cap. Probabil de la faptul că am stat până târziu ca să mă uit la serial.

Cobor tiptil scările pentru că este destul de devreme și nu vreau să îmi trezesc părinții. E weekend și cred că au avut o săptămână îndeajuns de obositoare și stresantă. Tot ce le mai lipsește acum e să îi sec eu la cap.

Din întâmplare aud niște șoapte din bucătărie. Mare greșeală să lase ușa deschisă. Fără să fac zgomot mă apropii de colțul ușii pentru a trage cu urechea. Da știu, e rău, dar cui îi pasă.

Nu aud foarte bine, ei chiar vorbesc încet. Tot ce am reușit să înțeleg este ,,Să-i spunem acum?". Inima îmi bate foarte tare de curiozitate și entuziasm. Oare despre cine vorbesc? Stai, oare este vorba despre mine?

Tata: Ioana, intră în bucătărie.

Nu, nu, nu! M-a auzit, asta e de rău. Speriată intru în bucătărie, unde îmi văd părinții cu o expresie foarte serioasă pe față.

Eu: Scuze că am tras cu urechea dar...

Mama: E ok dragă, oricum trebuia să îți spunem cât mai curând. *spune aceasta întrerupându-mă*

Tata: Nu voiam să îți spunem curând...

Mama: Silviu!

Eu: În loc să vă certați ce ați zice să-mi spună cineva ce se întâmplă! *spun eu deja ridicând tonul*

Mama: Ioana, dragă, o să încerc să nu fiu prea directă dar...

Tata: Dar ne mutăm. *spune întrerupând-o*

Eu: Poftim?!

Tata: Ce ai auzit.

Mama: Silviu! Încearcă să nu mai fii nesuferit! Este o situație destul de încâlcită și Ioana probabil este în stare de șoc.

Tata: Nu zici nimic? *mă întreabă tata pe un ton ironic*

Eu: Mama are dreptate, chiar sunt în stare de șoc. Eu o să-mi pierd prietenii și toate amintirile de aici, iar ție nici măcar nu îți pasă!

Plec din Bucătărie înapoi în camera mea asigurându-mă că închid ușa. De ce se întâmplă asta?! Și de ce nu mi-au spus de mai devreme?! Măcar mama a încercat să fie drăguță deși se observa că nu îi ieșea... Cum îmi spunea? Dragă? Doamne iartă-mă... Încercarea lor de a fi părinți buni a eșuat... Plus, nici nu știu unde o să mă mut, și când. Am atâtea întrebări dar sincer, nu prea le vreau răspunsul chiar acum.

Deși e șapte dimineața, îi trimit un mesaj Deliei, măcar să fie acolo când să trezește.

*Convorbire prin mesaje*

Eu: Neața Deliuca, nu cred că ești trează, darrrrr, am vești proaste, de care nu sunt încă sigură... Oricum, părinții mi-au dezvăluit ( în cel mai ciudat mod ) că o să ne mutăm...