Copilaria - singurul paradis pierdut

Sfarsitul sentimentelor lui Bibi si surpriza

(...) la sala antrenorul deja ma astepta. 

- Ei bine, eu trebuie sa plec. Pa!

- ..Stai! Pot sa te astept daca vrei.

- Nu e nevoie.

- Ok. Dar nici nu ma pupi?

- Dar te-am pupat eu vreodata? Probabil in visele lui in care noi 2 eram casatoriti si aveam 3 copii, un caine si o casa mare cu gradina.. Phiuuuu, e atat de dezgustator! E ceva gen: Barbie si Ken, nicidecum stil Bianca.

- Nu, dar poti sa incepi acum.

- Nu-ti forta norocul. Salut.

Si cu replica asta am plecat si l-am lasat cu fata in vant. M-am dus la antrenor, care mi-a zis de data asta cu ce sa incep. 

Peste o ora am terminat. Am muncit din greu astazi, dar din fericire nu in zadar! Ieri deja cantaream 45 de kg., inca putin si ma intorc la vechiul meu eu.

L-am sunat pe tati si am plecat acasa. Mi-am deschis celebra " cutiuta cu secrete " si am inceput sa rasfoiesc printre lucruri. Aceasta cutie era speciala, pentru ca in ea se ascundeau toate lucrurile de care eu eram atasata emotional si de care nu puteam sau inca nu eram pregatita sa ma desprind.

Si da, poate pentru altii asta suna aiurea, ca unii port un fel de sentiment pentru orice amarat de lucru, dar la mine e altceva. Eu sunt o nesimtita si jumatate de cand cu faza cu Raul si m-am jurat ca din momentul acela n-o sa mai simt nimic pentru nimeni. Si totusi mai sunt 6 obiecte din trecutul meu de care pur si simplu nu pot sa trec peste. 

Acestea fiind:

- 1 poza cu mine si Raul ( initial erau 2, pentru ca una era pentru mine, dar am ars-o ... iar cealalta pentru el ; in spatele pozei pe care voiam sa i-o dau lui se afla si un citat " Iubeste-ma sau uraste-ma. Ambele sunt in favoarea mea ... Daca ma iubesti voi fi mereu in inima ta. Daca ma urasti voi fi mereu in mintea ta " Cu drag, Bianca ♥‎ )

- 1 poza cu bunica mea, care a decedat pe vremea, cand eram in clasa a 4-a

- primul meu biletel primit de Sf. Valentin ( incredibil, nu? Dar era de la o persoana speciala .. )

- prima scrisoare, pe care i-am scris-o mamei de ziua ei 

- primul pachet de tigari

- si prima mea " carte ", pe care am scris-o cand aveam 5 ani ( mai exact ii dictam lui mami ce sa scrie si in partea de jos a paginii desenam despre ce era vorba )

Am luat pe rand fiecare obiect si l-am analizat cu mare atentie. 

Cate amintiri .. si unele sunt chiar foarte vechi. Cand am inceput sa le adun nu stiu de ce, dar eram sigura ca asa nu le voi uita niciodata. Am gresit amarnic. Cele mai superbe amintiri oricum nu se uita si raman intiparite in sufletul omului, in cazul meu in mintea. Nu mai cred in suflet si ingeri pazitori si blablabla .. Ma bazez numai pe propriile mele forte si asa nu ma poate dezamagi nimeni. Dar nu inteleg ca de ce de fiecare data cand ma uit la aceste obiecte am niste nervi in stomac, de zici ca un T-Rex danseaza jazz si canta manele acolo. Gata, singura solutie e sa scap de ele!

A fost o decizie brusca, dar asa sunt eu. Imprevizibila. Am pus obiectele cu o grija mare in cutie, m-am dus la camin sa aprind focul si am aruncat cutia impreuna cu toate obiectele in foc. Ma simteam mult mai bine! Focul sfasia toate obiectele fara mila cu ghearele lui aurii. Aveam o senzatie ciudata si nebuna, dar in acelasi timp si buna. Parca ma linistea sunetul focului, care digera rand pe rand fiecare sentiment, slabiciunea de-a mea, iar privelistea ....ahhh, ma facea ca timp de cateva minute sa ma deplasez total de lumea asta si de probleme banale de zi cu zi ale oamenilor.

" Money's the motivation, money's the conversation

  You on vacation, We gettin paid so

  We on paycation, I did it for the fam

  It's whatever we had to do, it's just who I am

  Yeah, it's the life I chose.. "

- Alo?

- Hei, Biu! Sunt eu, Stefan.

- Oh, dar vai. Aproape ca vomitasem mancarea pe telefon. In cazul asta paa..

- Nu, stai! Vin-o in fata casei tale, vreau sa iti zic ceva.

- Dar acum ce facem? Desenam? Zi aici.

- Nu pot.

- De ce nu? Vad ca iti merge bine gura.

- Nu pot zice, dar daca iesi o sa intelegi totul.

- Aha, foarte interesant. No bine, ma bucu..

- Stai, stai. Promit ca nu vei pati nimic, doar vin-o. Doar 5 minute.

- 1 minut.

- 4.

- 2.

- 3.

- S-a facut. Dar daca e o pacaleala, ma jur ca..

- Nu no, stai linistita. Ai incredere in mine.

* Call end *

M-am apropiat de usa, dar aveam o senzatie tare neplacuta care ma impiedica sa ies.

Hmm, poate nu ar strica sa verific totusi despre ce e vorba.

M-am dus pana la geam si l-am observat pe Stefan pe un Honda RC30 rosu. In spatele motorului era un buchet imens de flori.

Awww, ce dragut. Acum o sa am ce sa le dau gainilor cand ma mai duc la bunica.

Am iesit din casa si m-am dus direct la el.

- Spune.

- Voiam sa iti dau asta.

- Nu-mi trebuie.

- Nu e de la mine.

- Ci..?

- De la Adi.

- Haaa? Sper ca glumesti?!

- Chiar deloc. Ti-a lasat si o scrisoare.

Bun, deci la asta chiar nu ma asteptam. Ori Raul joaca prea bine ori .....Adi chiar simte ceva pentru mine. O sa iau buchetul de flori, dar numai pentru ca Adi s-a purtat frumos cu mine.

- In cazul asta le iau. Pa.

- Niciun mersi? Totusi, am facut 8 km. pana la tine ...

- Nu eu te-am pus ci Adi, deci n-ai decat sa-i ceri multumirile lui.

- Mdea, nu te-ai schimbat prea mult.

- N-o sa ma schimb niciodata.

M-am intors in casa fara sa mai zic ceva si m-am dus direct in camera mea. M-am asezat pe patul meu frantuzesc cu asternuturile cele pufoase de culoarea sangelui si am luat scrisoarea in mana.

Am deschis-o usor si am inceput sa citesc: ....