Întreaga încăpere era ca o cutie sufocantă... Începeam să mă simt constrâns de părinții Ariannei şi nu mai ştiam ce să zic, acum, după replica lui Marc.
-Fiule, a spus apoi John, îti imaginezi ce faci acum? Esti de acord cu imposibilul!
Însă Marc, în loc să-i dea ascultare tatălui său, continuă să îmi vorbească.
-Ce mi-ai spus când ai plecat din oraş... numai ea ar fi ştiut să zică aia în acel moment. Am dreptate?
Am încuviinţat.
-Ea a fost cea care ţi-a vorbit, de fapt.
Chipul lui Marc se lumină imediat, ca şi cum viaţa lui căpătă un nou sens. Mă miră acest fapt, însă n-am arătat-o. Aveam multe alte lucruri pentru care să mă îngrijorez, iar unul din acelea era să nu par prea nebun în faţa părinţilor Ariannei...
-Nu ştiu despre ce vorbiţi şi nici nu îmi pasă! strigă John.
Aparent, nu-mi prea mergea. La naiba.
-Întrebati-mă orice! i-am strigat disperat. Vă rog, daţi-mi şansa asta, iar dacă nu ştiu ceva ce Arianna ştia, daţi-mă afară şi nu mă mai întorc vreodată. Nu am nicio intenţie rea, vă jur. Domnule Kincaid...
Faţa lui se crispă chiar mai tare, încât am aruncat o privire disperată în jur. Am remarcat cu surprindere că Arianna nu mai era lângă mine, ci undeva în bucătărie. După ce am auzit că a zdrăngănit câteva lucruri, iar şi cei trei din faţa mea auziră evident acelea, am ştiut că îşi croia propriul ei plan. Am început imediat să mă gândesc care putea fi. Să producă zgomot detectabil de urechile umane era la fel de greu ca şi atunci când interacţiona vizibil cu ele. Ştiam că asta îi cerea o grămadă de efort, încât neliniştea mea nu încetă să apară.
Bineînţeles, însă, nu a durat prea mult.
Pentru privirile celor trei Arianna era acum invizibilă, precum şi tigaia din mâinile ei. M-am mirat, însă de ce voia să facă. Şi probabil aş fi reacţionat dacă nu aş fi realizat atât de târziu...
-Au!
Tigaia îi lovi - nu prea tare - capul tatălui ei, ca apoi să fie trântită zgomotos la pământ. În tot acest timp, chipul Ariannei era străpuns de o furie indescriptibilă, care chiar şi acum o făcea să arate spulberător.
Fără să stea prea mult pe gânduri, apucă pixul ce stătea pe măsuţa de cafea şi scoase o foaie de hârtie de undeva dintr-un dulap. Când le aşeză pe masă, le făcu vizibile la loc, ca apoi să scrie pe hârtie.
Trei guri căscară apoi.
Pixul -vizibil pentru mine, invizibil pentru ceilalţi- lăsa urme de cerneală pe foaie, care formau cuvinte şi propoziţii... şi se înţelegea ce scria.
-N-am mai scris de doi ani, bombăni ea parcă pentru sine. Ar fi culmea să-şi mai pună întrebări acum...
-Te oboseşti prea mult! am strigat, atrăgând o altă privire sceptică din partea lui John.
Cu toate acestea, nu şi-o lăsă prea mult pe expresia mea îngrijorată, ci privi cuvintele ce începeau să se aşterne pentru ei într-un mod miraculos. Am inspirat aerul în piept, apoi l-am expirat. Îl simţeam atât de greoi, iar plămânii mă dureau atât de tare! Un firişor de transpiraţie îmi coborî apoi pe spate, amintindu-mi de cât de cald era acolo şi de stresul meu neîncetat.
Încă odată, cele trei guri căscară când primul rând din mesaj era aşternut: Ascultaţi, piticii Kincaid, Maya pe fir... foaie, mă rog.
CITEȘTI
I'm dead (#ID 1)
Paranormal"Nu sunt un vârcolac, nici măcar un vampir din Twilight. Sunt doar o fantomă irevocabil îndrăgostită de un om." *** Maya Arianna Kincaid a murit în ziua în care a împlinit 16 ani. Mergea către propria petrecere, însă mașina în care se afla a înc...
